Your browser does not support the audio tag. https://live.radiotop.ro/radio/8000/radio.mp3?1605648477
Acasă Carte, film și tv Maitreyi și Eliade

Maitreyi și Eliade

La 13 martie 1907 s-a născut Mircea Eliade (d. 1985).

Sîntem în fața unei mari povești de iubire, ca atîtea altele în secolul XX!? O poveste la intersecția a două civilizații – la modă de la o vreme – între un tînăr european, creștin, și o hindusă !? A fost Maitreyi iubirea vieții lui Mircea Eliade? Dar ce a însemnat Eliade pentru Maitreyi!? Povestea a iscat multe controverse și a alimentat o legendă. Pe scurt, cred că povestea de dragoste dintre Mircea Eliade și Maitreyi e o pură ficțiune, o născocire a autorului. Interesul lui Eliade era să scrie – în 1933 întors la București – o poveste bună, cu toate ingredientele și după toate regulile prozei. S-a folosit de un material – amintiri/atmosferă/situații pe care îl avea la îndemînă din India. Întîi de toate de exotism, de altă civilizație, altă religie etc. Nu a contat adevărul poveștii, pentru că nu voia să scrie o carte de amintiri. Aceasta s-ar fi supus altor reguli, cea a adevărului, și nu ar fi putut fi publicată din cauza cerinței unei minime discreții absolut obligatorii. Discuția, dacă Eliade a mințit sau nu în romanul lui Maitreyi, este o falsă discuție.

Despre ce este vorba în carte? Ajuns la 23 de ani în India o întîlnește pe Maitreyi Devi, de numai 16 ani, adolescentă cu veleități literare, poetă (vorbim de personajul real). Publicase deja un volum de poezii. Dotată intelectual, discipolă a lui Rabindranah Tagore. Era și fiica profesorului Sareundadranath Dasgupta, în casa căruia Eliade fusese invitat să locuiască. O idilă care ajunge cam departe se înfiripă între cei doi. Tatăl află totul ca-ntr-o dramă ieftină și amorezul trebuie să părăsească îndată casa. Asta ca să nu îi strice reputația, dar și din cauza dezacordului său ca fiica lui să iubească pe ucenicul lui european, Eliade. Idila este curmată.

Firește, povestea ni-l arată pe Eliade retras în Himalaia în singurătate, după ce părăsește Calcutta. Literar vorbind este o găselniță bună pentru final. Cam asta e tot. O simplă poveste, cu o anume febrilitate, scrisă repede, pentru a participa la un concurs literar, unde exista un deadline, ca și o sumă pusă în joc, măricică, 20.000 de lei. Eliade obișnuia în vacanțe, debarasat de obligațiile de profesor, să scrie o carte în circa 6-8 săptămîni de muncă intensă, 16 ore zi. Așa a făcut toată viața. Romanul a fost un succes, chiar un bestseller, a luat și premiul rîvnit. Totul a mers ceas pentru autor.

Am citit cartea în liceu. O parte a experienței lui Eliade (îndrăgostirea) îmi era cunoscută. Am recunoscut ușor acuratețea și veridicitatea ei. Cu un fel de hiperrealism, descriere amănunțită, creează un soi de magie. Atunci mi-a plăcut cartea. Am recitit romanul mai tîrziu, pe la 35 de ani, și m-a lăsat cam rece. Nici nu știu dacă am dus lectura pînă la final. Altă vîrstă. Cert este că nu am fost curios să o mai reiau de atunci și sînt vreo trei decenii. Povestea mi-a revenit în minte și chiar m-a amuzat – ca un episod postmodern cu multe ingrediente, un amestec de ficțiune și istorie reală – cînd am găsit versiunea celuilalt personaj al idilei. Am aflat că Maitreyi a existat în realitate (nu credeam) și că se și numea chiar așa “Maitreyi”. De obicei, autorii schimbă numele real al personajelor care îi inspiră ca să nu fie recunoscute ca model, să nu aibă procese, plîngeri, neplăceri. Le schimbă și ca să fie mai liberi în narațiune.

Bun, mi-am zis! Ce întîmplare! Eroina romanului, de data asta în realitate, o persoană concretă pe nume tot Maitreyi, cu identitate și o biografie, trăiește în India, la Calcutta, și află întîmplator în anul 1972 că există un roman care descrie idila ei din tinerețe cu un scriitor român, etc. Așadar e adevărat că l-a întîlnit pe Mircea Eliade, un tînăr venit să se inițieze în India, l-a găzduit în casă, etc. Că au avut o relație, însă, e mai puțin cert, Maitreyi – cea reală – neagă. S-a declarat nemulțumită mai ales de felul cum a descris Eliade scenele de amor dintre ei, despre care spune că nici nu au existat…

Firește! Dar ce roman de dragoste este acela fără scene de amor!? Sînt cele mai citite întotdeauna. Eliade știa perfect ce voia cînd s-a apucat să își scrie romanul. Voia cititori, adică o bună poveste. Adevărul istoric l-a preocupat prea puțin. Cînd Sergiu Al George o găsește la Calcutta, Maitreyi era o femeie bătrînă, măritată, cu copii etc. Nu își amintea mai nimic de povestea din anii `20. Memoria și interesul ei se deschid și lucrurile nu se termină aici. Ca într-un bun scenariu, în 1973, la un an distanță, se duce la Chicago, unde Mircea Eliade era profesor reputat de istoria religiilor. La o reuniune în campusul universității cei doi se regăsesc. Au trecut decenii de cînd s-au cunoscut…

Melodramă de melodramă, thriller 100%. Cei doi s-au simțit foarte bine împreună. Revederea a decurs perfect, au evocat îndelung trecutul. Nici unul din reproșurile pe care Maitreyi avea să i le facă nu a fost rostit. Unor apropiați Maitreyi le-a povestit apoi marcată de revedere povestea ei de dragoste cu Eliade. Eliade, în schimb, abia consemnează în Jurnalul pe care îl ținea zilnic ce s-a întîmplat, ca și cum nu l-ar fi atins emoțional prea mult. Tot în 1973, Maitreyi a făcut și o călătorie în România și s-a întîlnit cu rudele lui Eliade, mama și sora lui. O călătorie de documentare, de inițiere în sens invers, aș zice.

Ca femeie de litere, a scris și ea o carte ”Dragostea nu moare”, în care redă subiectul știut – idila cu Mircea Eliade. Romanul are același destin ca romanul lui Eliade – are succes, este premiat. Este un caz foarte rar cînd avem ambele versiuni ale unui love story au succes. Fiecare cititor poate astfel să își ia partea lui de adevăr, conform propriei sensibilități. Personal, cred că “adevărul adevărat” (ce s-a întîmplat între ei) nu îl găsim în romanul ”Maitreyi” a lui Eliade, ci în “Dragostea nu moare”. Dar cartea mai bună, literar vorbind, este a lui Eliade pe care nu adevărul l-a preocupat. Nici nu era mare lucru de povestit, realitatea fusese simplă, o biata idilă fără suspans, fără emoții puternice, o idilă ratată prea devreme. Eliade a fost interesat să scrie o carte, bună dacă se poate, după toate regulile prozei. Adică o ficțiune și s-a folosit de doar cîteva elemente ale realității.

Rămîne o controversa interesantă, o intrigă perfectă pentru un scenariu de film sau o carte postmodernă – fiction sau nonfiction – despre raportul dintre ficțiune și realitate.

Fragment din „Repertoarul amorului” volumul 2, Editura Hyperliteratura, septembrie 2020. Pe elefant.ro, carturesti.ro, libris.ro librarie.net, hyperliteratura.ro, esteto.ro. De asemenea, în librăriile Cărturești, Humanitas, Diverta, etc.

Stelian Tănase

Exit mobile version