Your browser does not support the audio tag. https://live.radiotop.ro/radio/8000/radio.mp3?1605648477
Acasă Carte, film și tv Doru Mihai Mateiciuc, ”Bucovina zgâriată” – de netocit ca bruma ce așterne

Doru Mihai Mateiciuc, ”Bucovina zgâriată” – de netocit ca bruma ce așterne

Istoria literaturii numără multe cazuri de scriitori-medici, care au îngemănat jurămîntul lui Hipocrate cu arta condeiului. Doru Mihai Mateiciuc este unul dintre aceștia, discursul lui poetic fiind cunoscut și apreciat în țară și în străinătate. Începînd cu anii studenției ieșene a publicat texte în revistele ”Convorbiri literare”, ”Opinia studențească”, ”Levure littéraire”. Remarcabile volume de autor au apărut de-a lungul anilor: ”Rafee” (editura Timpul, 2014, tradus în limba engleză la aceeași editură sub titlul ”Raphae” după un an); ”Iluisia” (editura Limes, 2015, tălmăcit în limba marelui Will în 2016, la aceeași casă editorială ); ”La Pluie sur le sablebrûlant” (Edilivre, Franța, 2017); ”Antierotica” (editura Junimea, 2017); ”Antieroica în versiunea transcrisă de Doru Pustnicul de Bucovina” (editura Vinea, 2018); ”Nowruz” (editura Limes, 2020); ”Călătoriile lui DORU conchistaDORU” (editura Ex Ponto, 2021). Sînt demne de reținut și contribuțiile sale la volume colective, dintre care citez: ”Prier” (editura Cartea Românească, 1988); ”Umbra libelulei – Prima antologie de haiku românesc” (editura Haiku, 1993, coordonată de regretatul niponolog Florin Vasiliu); ”Scumpa Patrie!” (editura Cygnus 2018); ”Imagined Invited” (editura HafanBooks, Anglia, 2020) ; ”Spărturi și crochiuri literare” (editura Cygnus, 2020). Doru Mihai Mateiciuc are calitatea de membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Iași, al Societății Scriitorilor Bucovineni (care i-a premiat recent volumul ”Nowruz”), al Cenaclului de Literatură și Artă Tînără ”Zidul de Hîrtie”, al cenaclului Transfrontalier Cernăuți-Suceava ”Mașina cu Poeți”.

Frapantă prin formula stilistică și tematica abordată, această carte de poezie apărută într-o condiție grafică deosebită la editura Cygnus (Suceava, 2021, 122 pagini) este o chintesență a crezului artistic și social al autorului, îndrăgostit de ținutul în care s-a născut și trăiește, pe care acum îl compătimește, din cauza numeroaselor răni și „zgârieturi” îndurate, cu toate că (așa cum spune chiar din titlu) Bucovina este „de netocit ca bruma ce așterne”. Acest patriotism genuin, netrucat, mărturisit în ziceri de pornesc din străfundurile ființei, este remarcat de criticul și universitarul ieșean Constantin Dram în prefață: „Doru Mihai Mateiciuc este cel mai credibil și mai notabil poet despre care putem spune că a reinventat poezia patriotică” (p. 8). Într-adevăr, un poem cum este ”despre verbul a dărui” trebuie să fie citat în întregime, pentru maniera directă în care autorul își declară acest atașament quasi-erotic, în paralel cu dezgustul și furia provocate de situația actuală a țării sale, descrisă cu o precizie hiperrealistă: „mi-e atât de bine în neputință/ neputința de a te iubi/ patria mea pe care nu te pot avea// sânii tăi două obcine/ acoperite cu brazi cărunți/ încă verzi în push-up// neputința de a te vedea/ când printre urzici dăruitoareo/ tu arunci izvoare în sticle de plastic/ păstrăvi în farfurii fructe în comprimate// siluită braconată jignită rănită/ de năvoadele străinilor care pescuiesc prin mașini/ moruni de cleștar/ calcani de aur// neștiuți de nici un fir de iarbă/ neînțeleși de pumnul de țărână/ pe care se așază o țară/ caldă mereu proaspătă// un sandwich din care toți mușcă/ înghit fac burb/ se prefac că dorm”. (p. 77-78)

Numeroase poeme din acest volum dedicat Emiliei-Maria (fiica poetului, născută chiar de Ziua Bucovinei…) sînt variații pe tema bătrînei Țări a Fagilor, în care natura de o frumusețe nepervertită este principalul atù. Doru Mihai Mateiciu care o relație specială cu mediul originar, de sorginte romantică aș zice, o legătură puternică, indestructibilă cu elementele esențiale ale peisajului, care îl marchează psihic și fizic, natura fiind de multe ori o soluție terapeutică: „durerea vindecă. spiritul doare/ așadar/ am să pun plasturi de brazi”. (”în spirit de haikai”, p. 23) Bradul, care în fitomitologia română semnifică atît viața cît și moartea, este prezent ca motiv în numeroase texte de o profunzime uluitoare. Iată un alt exemplu: „el acul de brad sigur deține/ o piramidă pădure în răsuflarea sa/ mai puternic decât credința/ mai frumos decât creația// e urna în care mă pierd/ din secunda în care înviu”. (”despre acul de brad”, p. 25)

În paralel cu puternicul filon ecologist, un altul – la fel de pregnant – structurează cartea din punct de vedere tematic: socialul, mixat cu politicul. Cel care se definește ca fiind „pustnicul de Bucovina” se raportează la ceilalți păstrînd necesara distanță, aruncînd o privire ironică în special asupra mediului politic, care îi inspiră versuri pline de sarcasm, într-o tonalitate ubuescă, suprarealistă: „sinuciderea e o lână de aur/ politicienii o îmbracă adesea/ parlamentarii crescuți în melasă/ preschimbată în costume armani// nu au miros nu au gust nu au culoare/ o trompetă uriașă comună/ cu surdină pusă de alții și/ nenumărate legi pentru ceilalții”. (”ceilalții”, p. 15); sau: „poetul se târăște printre sargase/ cu maceta unui poem/ lovește în stânga în dreapta// pe țambal luna vibrează/ ca de obicei militară/ deputații se ascund în șoapte// o frunză de brustur uriașă/ șterge senatorii cafenii/ din președinți se ridică fire străvezii”. (”mai e loc”, p. 32)

Privirea întoarsă înspre sine determină autoportrete concise, de multe ori autoironice. Textul ”De ce” este o tentativă de autodefinire pe care o citez in extenso pentru metafora densă, inspirată, pentru o muzicalitate aparte: „Doru călătorul poetul de Bucovina/ pe care sfioasă – orice femeie/ îl iubește dacă-l recitește/ și tot așa la infinit// citind și iubind supuse/ una după alta se așază/ file din această carte ruginind// el este poetul rugăciune/ oarbă plecăciune tăciune stins/ disprețul care face spume// urnă mocnind templu sfârtecat/ catarge rupte sub o pânză cu sânge/ atârnă pe zidul înalt preaînalt/ inima lui cât toată Bucovina”. (p. 119) La fel de impresionant este textul ”autoportret” de la pagina 37, poem blagian, impregnat de presimțirea finitudinii: „astfel se golește memoria de orice derivă/ diguri pătrund în mine/ trec spre apus/ rămân ochii lucioși. alveole. falange de iarbă/ scheletele unor viețuitoare mici/ absența sau moartea/ eu încep acolo unde se termină/ tălpile părinților”. Fiorul existențial este prezent și în ”Bucovina (II)”: „voi trece și acest hotar/ în spatele răsăritului/ mă așteaptă lăncile/ legănând aerul”. (p. 69)

Practicînd încă din studenție specii poetice extrem-orientale (în special ”haiku”), Doru Mihai Mateiciuc include și aici ziceri structurate conform tiparelor prozodice impuse de reguli străvechi: „pe chipul meu un alt chip surâde/ din brațul meu/ o mână străină prinde al tău braț”. (”Bucovina III”, p. 110) sau : „nu sunt decât valul/ rătăcind/ pe o mare pustie” (”când mă trezesc”, p. 96) sau: „trupul mă doare a înserare/ vai mie/ vorbele spuse au riduri”. (”înserare”, p. 90) Versuri de o concizie și o nostalgie care își trag parcă esența din suflul poetic al lui Basho.

Dacă ar fi să aleg din ”Bucovina zgâriată” un text pe care să-l includ în cartea de poezie a anului 2021, atunci cu siguranță acesta ar fi ”ultimul popor”. Autorul dă un nou suflu poemului așa-numit „patriotic”, mărturisindu-și simplu (fără pompierismul anilor comuniști) dragostea și respectul față de patrie, cum este cazul în următorul exemplu, marcat de același weltanschauung blagian: „din chilia mică strâmtă/ ochiul lui zamolxe/ te privește atent// genele lui sunt brazii prelungi/ din irisul său curg/ cascade izvoare ploi/ lacrimi tăcute spală întâiul popor// întâiul popor cu un singur zeu/ ultimul popor spiritual al lumii/ la nord mii de bărbați uciși/ într-o fântână albă în codrii Bucovinei// la sud alte mii la smârdan/ la vest zeci de mii pentru/ ardeal budapesta munții tatra/ la est sute de mii numai/ la stalingrad în gulaguri/ AȘA ÎȘI FACE CRUCE POPORUL ROMÂN/ cu sânge cu trupuri mut/ flux și reflux prin istoria altora”. (p. 91)

Identificîndu-se cu ținutul natal în care modernitatea a deteriorat cursul ancestral al existenței și candoarea naturii, poetul sucevean reușește o nouă performanță prin cartea aceasta izvodită dintr-o traumă. ”Rana” Bucovinei (mai mult sau mai puțin perceptibilă pentru alții) îl neliniștește cu aceeași intensitate cu care îl marchează trecerea timpului. Și acest volum trebuie să fie tradus în limbi de circulație internațională, pentru că Doru Mihai Mateiciuc este o voce distinctă și originală a generației sale.

Elena-Brândușa Steiciuc

Exit mobile version