În marea de tîmpenii pe care le debitează un număr considerabil de rătăciți prin televiziuni, uneori se mai îneacă și cîte o persoană de la care parcă nu te-ai fi așteptat să dea de pămînt cu limba română, varianta de școală generală, că aia de liceu și de facultate le sînt la fel de străine ca abisiniana sau malgașa. Iat-o în plin proces de creație lingvistică pe doamna moderator Cristina Șincai de la RTV, pe 4 noiembrie, la ora 20.31, cu o chestie care l-ar face invidios în primul rînd pe dl. Gigi Becali: „În asemenea situații, FURTURILE, DELICVENȚELE, CRESC!”. Prima problemă care se naște din start este: cum cresc ele, delicvențele? În volum, în lungime, în grosime?… Că era și vorba aia, parcă nu tocmai despre „delicvențe”, că de lungi poa’ să fie cît de groase… Pe de altă parte, chiar dacă are un plural recunoscut de DEx, totuși acesta este utilizat doar în anume context, ceea ce nu e cazul aici. Doamna Șincai vede „DELICVENȚELE” exact cum percepe și dl. Gigi Becali „AROGANȚELE” („I-am făcut niște aroganțe!”). Ca să n-o mai lungim (adică să n-o facem să crească!), cred că dacă doamna Șincai ne-ar fi spus că „… numărul furturilor, al delictelor, e în creștere”, chiar nu s-ar fi supărat nimeni.
Dacă am zis Becali, ne-am dus direct spre fotbal, și nu pot să nu vă ofer o bijuterie deversată pe gura bucală de un băiat legitimat la Rapid București, care pe 2 noiembrie, la ora 18.03, întrebat la Digi 1 despre punctele pe care speră să le mai obțină echipa lui pînă la întreruperea campionatului, ne-a zis în ceea ce este varianta de dosul gării (păi Rapid nu-i echipa ceferiștilor!?) a limbii presupus române: „Nu știu, nu pot să APROXIMATEZ!”. M-a electrocutat. Cînd mi-am revenit, am încercat să aflu cum poți ajunge aici. E, de fapt, simplu: primul pas e să nu deschizi în viața ta nici carte, nici ziar. Al doilea, e să auzi pe cineva zicînd „aproximativ”, iar tu să deduci (aproape logic, nu?) că verbul este fie „a aproximata”, fie „a aproximatezi”, cu accent pe „-zi”.
Pe 6 noiembrie, la „Ce spun românii”: „Ce face șoferul de microbuz de-ți vine să cobori din mers?”. Oamenii normali au răspuns că fumează, vorbește la telefon, scrie mesaje, dar domnul evident genial a zis: „Oferă locul unei bătrîne!”.