Your browser does not support the audio tag. https://live.radiotop.ro/radio/8000/radio.mp3?1605648477
Acasă Carte, film și tv Cristina Tamaș, O călătorie de la Sulmona la Tomis

Cristina Tamaș, O călătorie de la Sulmona la Tomis

Romanul postmodern se deosebește de cel tradițional printr-o autoreferențialitate uneori exagerată, prin arborescența narativă, prin folosirea tuturor resurselor intertextualității. Cristina Tamaș, membră a Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Constanța, a publicat în cursul acestui an O călătorie de la Sulmona la Tomis [1], un roman cu o construcție narativă impecabilă, care pune în scenă persoane/personaje din istoria recentă a mediului scriitoricesc și academic (european și național), incluzînd fragmente/ecouri din diverse texte, referințe constante la activitatea scripturală. Este, de fapt, un gest de reverență al scriitoarei față de alma mater tomitană în care își desfășoară activitatea, față de fondatorul acesteia, față de figura omniprezentă a poetului latin Ovidius Publius Naso, exilat la Pontul Euxin, al cărui nume este purtat de instituția academică de la malul Mării Negre.

Universitara Cristina Tamaș nu este la prima ei carte. Pînă acum a publicat un număr impresionant de titluri, dintre care citez următoarele romane și piese de teatru: „Străinul de pe plajă”, 1992, Ed. Muntenia, Constanţa; „Amurguri”, Ed. Muntenia, Constanţa, „Anotimpurile Mariei,” Ed. Eminescu, 1997; „Miss Eva”, Ed. Muntenia, Constanţa, 1998; „Teatru”, volumul I, Ed. Ex Ponto, 1999; „Omul din cerc”, premieră naţională absolută la Teatrul radiofonic, regia Dan Puican, 2000 ; „Statornicele umbre”, Ed. Ex Ponto, 2000; „Teatru”, volumul II, Ed. Ex Ponto. Piesa „Omul din cerc”, pusă în scenă la Teatrul Naţional „V. Alecsandri” din Iaşi de regizorul Ovidiu Lazăr, 2001. Titlurile ulterioare, nu mai puțin importante, sînt: piesa „Transplant”, premieră la Teatrul „Ovidius” Constanţa, regia Ovidiu Lazăr, 2003; „Portrete literare”, tom în colaborare cu Ştefan Cucu, Ed. Ex Ponto, Constanța, 2003;  romanul „L’étranger de la plage”, Ed. Ex Ponto, Constanţa, 2004; „Transplantation”, volum de teatru, prezentat la Tîrgul de Carte de la Brest, Franţa, 2004; „Teatru”, volumul III, Ed. Ex Ponto, 2007, Constanța; libretul „Sfântul Andrei, din Betsaida la Patras prin anticul Tomis”, 2011; romanul „Vacanțele președintelui”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2012.

Acest „roman cu cheie” de 177 de pagini este construit sub forma unui  triptic, fiecare parte oglindind o fațetă a Profesorului, protagonistul, un mare scriitor, traducător din italiană și critic literar versat, în persoana căruia nu este greu să ghicim imaginea celui care a fost impetuosul Marin Mincu (1944 – 2019).  După cum arăta autoarea în prefață, „important este ceea ce a rămas după Profesor”, pentru că acesta a avut fler, dar a avut și patimă. „Flerul l-a lăsat moștenire celor care cred în valoare și care, la rândul lor, cu sau fără voie, și-au creat discipoli. Patima încă persistă, deși diminuat, în oameni care i-au fost alături, care au fost de partea sa, dar și în aceia care i-au fost împotrivă”. (p. 8)

Relația intelectualului cu munca sa (uneori anevoioasă, alteori inspirată și alertă), raportul magistru-discipol (dificil, dar și profitabil în cazul doctoranzilor Profesorului, care nu iartă derapajele, întîrzierile, lipsa gîndirii logice, atitudinea ireverențioasă), exilul interior și exterior, erotismul (rațiunea ostracizării poetului latin, pentru Ars Amandi) susțin tematic întregul text, care prezintă în egală măsură un interes documentar pentru istoria literaturii române recente.

Cele trei părți ale romanului pun în scenă o constelație de personaje preponderent masculine, în care masculii alfa sînt doi mari intelectuali, aflați într-o relație de admirație și stimă reciprocă. Marele Umberto italian, autorul „Numelui trandafirului” și al atîtor alte volume care au marcat gîndirea contemporană prin diverse concepte. Profesorul român, traducătorul lui, o identitate aparte, impregnată de cultura națională și europeană, în special cea italiană, care îl  recompensează prin numeroase premii. În jurul lor gravitează o serie de „lupi tineri” din mediul academic, unde, după cum se știe, sînt orgolii și fricțiuni inerente oricărui mediu profesional, mai ales celui intelectual. Aici competiția este acerbă, iar blocajele frecvente sînt depășite urmînd exemplul magistrului.

Poetul latin reprezintă un arhetip pentru toate figurile masculine, care consideră că îi sînt – într-un fel sau altul – asemănătoare, prin anumite episoade din viață, prin anumite trăsături, prin coincidențe uneori stranii. Fundalul narativ îl constituie călătoria celor doi protagoniști – Umberto și Profesorul –  în România, la începutul anilor 2000. Stăpînind cu măiestrie arta conversației, aceștia își împărtășesc gînduri și temeri, pasiuni și frustrări, discutînd de la egal la egal, iar românul este încântat de relația sa: „Profesorul se simțea mândru. Reușise să îl impresioneze cu ceva pe Umberto, el care îl admirase întotdeauna. Cu doctoranzii lui!!!! Poate că și eu sunt ca porumbeii călători, gândi el. Așa cum spuneam despre Ștefan. Plec de la statuia lui Ovidiu, din piața care-i poartă numele, zbor de la Tomis la Roma, la Sulmona, la Betsaida, prin Patras, ca să îl înțeleg și să-l cunosc pe Poet, și după două luni de călătorie, pribeag și ostenit, mă trezesc în piața Ovidius, exact de unde am plecat”. (p. 127)

Marcat de Ovidiu  – care s-a căsătorit prima oară cu Tarquiemia la Sulmona, în fragedă tinerețe – este și latinistul Ștefan, unul dintre discipolii Profesorului, care se simte, asemenea Poetului, „mereu însingurat, mereu abandonat sau lipsit de prieteni, mereu în căutarea femeii muze”. Acesta își rememorează experiențele erotice, retrăind  momente din anii de început ai vieții de bărbat, ratarea primei legături maritale, eșecul celei de-a doua căsătorii cu Katia (un corespondent al Laetitiei, cea de-a doua soție a lui Ovidiu). Stresat de necesitatea finalizării tezei de doctorat, Ștefan nu găsește timp pentru viața de cuplu, eșecul amoros este o constantă.

Mircea, alt doctorand al Profesorului, este un poet de o sensibilitate aparte, impregnat și el de figura poetului latin, spre a cărui statuie privește ori de cîte ori stă singur pe plajă, „un personaj familiar” de care se simte profund legat. Cititor pasionat, format de gîndirea  postmodernă (în special Baudrillard), Mircea pregătește o teză despre „Ovidius și influența poemelor sale asupra literaturii române”, iar erudiția lui îl impresionează pe Umberto Eco.

Spre deosebire de Mircea, universitarul Romeo este un cuceritor, preocupat mai ales de real, de material: renunță la doctorat, o muncă plicticoasă, pentru traduceri care îi vor asigura un venit suplimentar și posibilitatea de a călători în Italia, unde este consilier editorial.

Atmosfera boemă, autenticitatea dialogurilor, conturarea unor personaje veridice sînt principalele atu-uri ale acestui nou roman al Cristinei Tamaș, care a reușit să readucă la viață complicatul destin al unor colegi pe care i-a admirat pentru curiozitatea lor intelectuală, conturînd imaginea complexă și complicată a Profesorului Marin Mincu în urma conversațiilor cu foștii lui doctoranzi.  De aceea, cartea aceasta, pe a cărei copertă plutește o ambarcațiune cu pînze  pe o mare lină, este pusă sub semnul călătorului și exilatului Ovidiu, „mediator între lumea veche și lumea nouă”, sau, așa cum a menționat el însuși în epitaf, „tenerorum lusor amorum/ cîntărețul tandrelor iubiri”.

Elena-Brândușa Steiciuc

[1] București, Ed. Eikon

Exit mobile version