”Ce să vă spun despre acest oraș (București – n.a.) plin de arbori care se întinde departe, dar oferind tot timpul aspectul închis al unui cartier de <petits-maitres>”. Le Corbusier – 1911
…M-am considerat din totdeauna un cronicar al Bucureștilor. Am stat 20 de ani în arhive cercetîndu-i trecutul. Am scris cărți despre sau în care acțiunea se petrece aici. Am realizat documentare teve (zeci) cu Bucureștiul ca protagonist. Și încă nu mă satur să îl evoc. Rămîne pentru mine o mare enigmă. Nu l-am văzut ca pe un oraș provincial, aflat într-o fundatură a Europei, ci ca un topos unde se întîmplă tot ce ne rezervă existența, oriunde am fi. Echivalent al Parisului lui Balzac, al Londrei lui Dickens, al Skt. Petersburg-ului lui Gogol și Dostoievski. Am trăit prea puțin în afara Bucureștiului. De cîte ori m-a tentat să rămîn în străinătate definitiv am preferat să mă întorc în miazmele știute. Cred că nu aș putea să trăiesc în altă parte…
Bucureștiul are un farmec toxic, chiar letal. Are ceva indicibil, ca o boală incurabilă. Un oraș făcut din urîțenii, din colțuri de stradă imunde, cu vagi tentative de europenizare, toate eșuate. A rămas în esența lui o mahala instanbuleză și, deopotrivă, un sat pricăjit din mlaștinile puturoase ale Codrilor Vlăsiei. Trăsături care nu s-au pierdut nici azi și pot fi ușor detectate printre zgîrie-norii apăruți în ultimele decenii. Indiferent de cantitatea de sticlă și aluminiu folosit, Bucureștiul rămîne o simplă încrucișare de uliți acoperite de un strat gros de praf. Mirosurile lui persistente nu te lasă să-l uiți nici cînd treci Oceanul și hălădui prin Manhattan. Ceva tot îți amintește de București.
Sînt mai multe orașe zise București, dar pentru mine esența lui este Oborul. M-am născut și am copilărit pînă la vîrsta școlarității lîngă Hala Obor. Amestecul de culori, de mirosuri, de lumi, de oameni feluriți. E o lume, lumea saltimbancilor și măștilor. Pentru mine se identifică 100% cu esența vieții, cu Bucureștiul. Restul s-a adăugat în timp ca o notă de subsol. Aventura mea prin viață a pornit de la experiența Tîrgului de Moși din Obor. Sărbătoarea tuturor morților și veselia iscată în jurul ei. Oborul clownilor, al femeii cu barbă, al motocliștilor de la zidul morții, al călușeilor, al mersului pe sîrmă la mare înălțime, al trasului cu pușca la fit. Orașul întreg nu este altceva decît un mare bîlci, ca și viata cîtă a fost.
Am descris orașul în multe din aspectele lui. Cînd nu mi l-am amintit, l-am imaginat. În „Luxul melancoliei” este vorba despre imposibila despărțire de București, chiar dacă aici ești alienat. Un oraș sub dictatură. În „Playback” dictatura este prezentă iar – cu cenzura, Securitatea, propaganda. Romanul a fost interzis dinainte să apară în anii 80. Un oras brutal, cu drame puternice, adesea neștiute. În „Corpuri de iluminat” (de asemenea interzis de cenzură) am imaginat o poveste de dragoste sub dictatură. Am ales cartierul Mătăsari ca decor al poveștii. Dar am schițat și periferiile proletare cu blocuri imunde… „Maestro” era o melodramă consumată în anii 2000. Epoca s-a schimbat, dar orașul a rămas același urît, mizer, stresant. Locuri arhicunoscute – Calea Moșilor, bd. Ferdinand, cartierul Cotroceni, Dorobanți. „Moartea unui dansator de tango” cartierul Grivița/Buzești. Zona cafenelelor, bordelurilor, speluncilor, al interlopilor, trepădușilor și al bursei negre. Seria peisajelor bucureștene continuă cu „Nocturna cu vampir opus 1”. Un București din anii 2000, delabrat, părăsit, în agonie. Un oraș post-industrial, cu fabricile închise și halele devenite adăpost de șobolani și homleși. Este o lume scufundată. În „Partida de vînătoare” apare un București cotidian, burghez. Țumpi, eroina mea dragă, locuiește la intersecția străzilor Popa Tatu și General Berthelot. Alte adrese din carte – hala Matache, cartierul Foișorul de foc, Șoseaua Kiseleff… În „Marele Incendiator – Cronica unui fapt divers” personajul rătăcește într-un labirint urban dînd foc mașinilor establishmentului din Cartierul Primăverii, Cotroceni, Pipera. Se mai găsesc imagini din bd. Magheru și Sebastian/Rahova. Bucureștiul nu este o înșiruire de adrese, de mahalale și intersecții, de epoci istorice. Bucureștiul este întîi de toate o lume. Cine o populează, totuși?, ma întreb.
Fragment din ”Europa la patru mîini. Jurnal de campanie”, manuscris aflat în sertar.
Stelian Tănase
