Tărîța s-a încins în iarna 1952/53 și a ajuns pe negîndite la punctul de ruptură. Șandramaua asta de lume era gata să sară în
aer. Au fost zile și nopți de groază și fior. Iarnă grea, zăpadă pînă la streașină. Bref, tocmai acum s-a găsit PMR să se apuce de construcția Metroului, ca să dovedească prostului că poate. Să se fălească la Kremlin de ce este în stare… Se pregătea, așadar, să facă rahatul praf. Să nu mai creadă nimeni că este așa de anemic, cum se șoptea pe la colțuri. „O altă explozie a slugărniciei și a absurdității am înregistrat săptămâna trecută: hotărârea guvernului și a PMR, semnată de Gheorghiu Dej, prin care se vestea construirea metroului din București. …Într-o vreme când criza locuințelor e cumplită, când oamenii sunt înghesuiți cîte 4-5 într-o odaie, când salariile muncitorilor și slujbașilor mici sunt de 200-500 lei/lunar, noi avem nevoie de metropolitan! Care poate fi explicația?” (Miron Radu Paraschivescu, „Jurnalul unui cobai”, p. 359)
Miron Radu Paraschivescu crede că mîna de lucru sovietică trebuia plasată în țările satelit, ca să nu șomeze, de vreme ce metroul moscovit era gata… Dar autorul scîrbavnicului pamflet “Putrefacția poeziei și poezia putrefacției” se grăbea. Explicația era mai simplă: lansarea unui vast program pentru săparea grabnică de adăposturi antiatomice necesare în cazul unui atac nuclear american. Cred că lui Dej i-a trecut prin minte că și Moscova ar putea lansa o bombă atomică asupra Bucureștiului. De ce nu? Mai era ceva, Dej pregătea închiderea șantierului ”Canal Dunăre-Marea Neagra”. Pe de altă parte, producția de ciment pe cîțiva ani fusese trimisă în Banat pentru a construi cazemate pentru un război cu Tito. Așa încît exista un uriaș disponibil bun de folosit la metroul bucureștean. „Aceste șantiere țin locul unei vaste Siberii pentru toți indezirabilii regimului”(Ibid p 359) Asta era comedia care se juca… Ce bună ar fi fost totuși sărbătoarea Bobotezei, ca altădată, să alunge dracii din om. PMR, însă, nu a vrut ca să nu facă loc superstițiilor. De ce să scoată pe bulevarde și în piețe, la Dîmbovița cea prinsă de sloiuri, popii în odăjdii, cu crucea și agheasmă? S-a interzis.
Atunci a început nebunia. Lumea a căzut într-o psihoză profundă. Ca să nu zic ca nenea Iancu, ”la fandacsie”. De ziceai că au scăpat de la Bălăceanca și Mărcuța, stabilimentele unde erau strînși din vechime toți nebunii din București. Capitala ajunsese un azil psihiatric. Nu se mai înțelegea om cu persoană. În plus se vedeau zilnic șiruri de pioneri în cămăși albe îmbrăcate peste flanele. Unii trăgeau săniuța, alții rostogoleau oameni de zăpadă pe trotuare. Purtau cravate roșii la gît. A nu se uita căciula, fularul, mănușile de lînă. Și ce frumos cîntau ”Republicăăăă, măreaaață vaaaatră!”, acompaniați de tobe și trompeți. Apoi au apărut muncitorii de la la Lemaître și Malaxa, Grivița și Uzina de Utilaj Greu, bătînd pas de defilare. Scoteau aburi pe gură și salutau la șapcă cu degetele învinețite. Ce imagine înfricoșătoare! Pfiu, cum combăteau ei reacționarii și capitaliștii care voiau răul iubitorilor de pace desfășurați pe marile bulevarde. Huruitul șenilelor, turelele cu stea roșie, cu obuzul pe țeavă. Lumea aplaudînd fericită pe margini. O priveliște de neuitat. Dar nu asta era reprezentația ce se da în acele zile încordate. Adevărul era altul. Armata poporului pregătea o ripostă nimicitoare contra imperialismului. Venea al treilea război mondial, nuclear de data asta. Va fi prăpăd! Ce mișto, nu va supraviețui nimeni! Tot ce făcuse Dumnezeu în fix șapte zile va dispărea într-o secundă. Iată ce înseamnă progresul științei! Se făceau pregătiri pentru Apocalipsă. Locuitorii coborau regulat în pivnițe ca șobolanii. Cine nu avea un beci unde să pună iarna murături, ceapă, cartofi, era musai să sape acum. Ordin de la Comandamentul militar. Pe acoperișurile imobilelor Scala, Bazaltin, Aro, Algiu, Lido, Ambasador, vegheau cu rîndul locatari instruiți să privească prin binocluri și să noteze in carnețel tot ce observau. Se căutau pe cer mai ales parașutiști yankei. Dacă se ivea ceva, fuguța în apartament să anunțe prin telefon. Echipa de intervenție va veni urgent. Dar mai întîi trebuia să urle sirena, să dea alarma, să bage în sperieți omul pașnic. Sunetul acela groaznic ținea pînă cînd începeau statuile să se clatine și, în secunda doi, să danseze. Cînd se dădea alarma, locatarii trebuiau să își ia rucsacii cu trusa de prim ajutor, măștile de gaze, sticla de apă, pesmeții, toate pregătite din timp și lăsate în hol. Era obligatoriu să coboare la subsol cu familionul. Instrucțiunile erau clare și severe. Se dădeau amenzi grele pentru nesupunere.
În toate instituțiile se fac gărzi duble, nu cumva să vină inamicul la noapte să ne surprindă călare pe nevastă. Altfel, să știți, lumea își petrecea disciplinată vremea făcînd exerciții de apărare pasivă conform manualului ALA (apărarea locală antiaeriană). Ele constau în pusul și scosul măștii de gaze pe figură, mînuirea armei, unu, doi, trei, patru timpi, onorul militar, pas alergător etc. Se fac și replieri stînga-dreapta și pas alergător. Dacă se poate cu genunchii la gură. Se încearcă mersul tîrîș care este de mare folos, întrucît, la apariția inamicului, această mișcare se execută cu celeritate. Înainte de fi pulverizați de explozia bombei atomice aruncată dintr-un avion Lancaster ultimul tip, aflați că este timp suficient să spuneți rugăciunea. Membrii Biroului Politic așteptați de manifestanți să ia loc la tribuna oficială nu au apărut și nu se știa unde se ascund. Fapt observat de corespondenții de presă străini. Dar ăștia mint de sting, cum îi învață CIA, agentura aia de spioni. Vestea bună e că manevrele, exercițiile militare, simulările pe teren se desfășoară după manual în Ferentari la o partidă de barbut ca la Doftana în vremuri de glorie. Chestia este: unde se ascund tovarășii? Sînt așteptați să își ia locul la tribuna oficială, să răspundă aclamațiilor poporului. Un zvon mîrșav spune că au defectat în Occident în frunte cu Dej. Se non e vero e ben trovato. Zvonurile sînt mai puternice decît realitatea, oriunde și oricînd.
Stelian Tănase
Fragment inedit din volumul ”Zvonuri despre sfîrșitul lumii”, ediție revăzută și adăugită, în pregătire la editura Corint – toamna lui 2024.
