Care Poliţie şi care Poliţie de Frontieră?

Gilda Lazăr, fostă jurnalistă de forţă în anii ’90, în prezent membră în echipa de conducere a producătorului de ţigări JTI pe România, Moldova şi Bulgaria, le-a dat peste nas activiştilor anti-tutun şi politicienilor care le ţin isonul. A spus doamna Lazăr: „În timp ce activiștii anti-tutun scriu proiecte de lege pe care unii parlamentari le copiază, primii ca să justifice finanțarea primită de la Fundația Bloomberg, ultimii ca să cîștige capital de imagine, bugetul statului pierde”. De ce pierde statul? Pentru că piaţa neagră este din ce în ce mai neagră. Pardon, din ce în ce mai mare. Spune reprezentanta JTI că „piața neagră nu e o falsă problemă, așa cum susțin oengiștii. Pierderile de sute de milioane de euro sînt reale și se văd în încasările din accize și taxe. În regiunile de frontieră sînt localități fără nici o bază economică, în care familii întregi supraviețuiesc aproape exclusiv din contrabandă. În zona de Nord-Est, în sate și comune, 90% din țigaretele comercializate sînt vîndute pe sub tejghea și alimentează piața neagră”. Din zona Nord-Est face parte şi judeţul nostru scump şi drag, cu tot cu localităţile lui scumpe şi dragi de la frontiera cu Ucraina, unul dintre principalii furnizori de ţigări de contrabandă. Conform unui studiu, în luna martie, piaţa neagră deţinea 17,2% din piaţa de ţigări din România, în creştere cu 1,6% faţă de ianuarie 2018. Pentru regiunea Nord-Est, cota de piaţă a ţigărilor de contrabandă este uluitoare: 43,2%. Nu-mi prea vine să cred, dar asta spune Novel Research. În condiţiile existente, Poliţia de Frontieră Suceava şi Poliţia Suceava sînt două instituţii penibile. Prima este penibilă fiindcă o dată, de două ori pe săptămînă anunţă că a confiscat cîte patru pînă la opt colete cu cîteva mii de pachete de ţigări, dar că pe contrabandişti nu a reuşit să-i prindă, în ciuda faptului că s-a tras cu pistolul, respectivii pierzîndu-se ca măgarii în ceaţă prin pădure. Poliţia Suceava este penibilă fiindcă duminică, de exemplu, a anunţat că a găsit cîteva sute de pachete de ţigări dosite sub trei tarabe din Bazarul Suceava şi Bazarul Rădăuţi. Poliţia de Frontieră şi Poliţia nu-s doar penibile, ci cît se poate de penibile. 

Comentariu difuzat de Radio Top Suceava – 104 FM.

 

 

Fiţi sociabili!