Care Phoenix!?

PhoenixPrin anii ’70, cînd în România chiar se făcea muzică, existau nişte grupuri care dacă ar fi avut inspiraţia să se fi născut în altă ţară, cu siguranţă că ar fi devenit celebre: Phoenix, Sfinx, Roşu şi Negru, Cromatic, Mondial. Prin tradiţie, vara puteau fi întîlnite nu doar ele, ci întreaga suflare muzicală, pe litoral. Stăteau de regulă întreg sezonul, iar „cîntările” se petreceau seară de seară, cam de pe la ora 21-22, pînă hăt spre dimineaţă. Ca fan şi prieten al Phoenix-ului, îmi amintesc de o vară (cred că cea din 1974, dar nu bag mîna în foc, poate că era 1973) cînd ei cîntau la Eforie Nord, la grădina-restaurant „Vraja Mării”, iar eu am stat mai bine de o lună (nu-mi mai amintesc ce mîncam, cu ce bani, şi mai ales unde şi cînd dormeam!) alături de ei, noapte de noapte, la o masă enormă, unde iniţial eram vreo 7-8, apoi vreo 20, iar cînd veneau şi „Catenele” (care cîntau la alt restaurant, unde programul se termina mai devreme, pe la ora 1-2) în moţ cu superba chitaristă Anca Vijan-Graterol şi cu cea mai mare vocalistă născută în România, Păuniţa Ionescu, mai trebuiau aduse scaune. Se cîntau de toate, de la „Vremuri, Vremuri” pînă la „Lady Madonna”, se bea şpriţ (era vară!) măsurabil cu damigenele, de fumat cred că fuma toată lumea, dar exista şi excepţia: „Spitzi” (Gunther) Reininger, la keyboards, singurul dintre Phoenixi care n-a mai apărut şi după Revoluţie. Cînd am spus „excepţie” n-am zis că nu fuma, ci că fuma… altceva! Adică d-alea din care azi trag aproape toţi cei care (zic că) fac rock. Mi-au revenit în memorie chestiile astea citind în ziare că în weekend-ul trecut la Gura Humorului urma să cînte Phoenix. Un Phoenix fără Ovidiu, fără Ioji, fără Mircea, fără Spitzi… A, da: cu un Phoenix, Nicu, şi ăsta rămas în pană de voce cam de vreo 10 ani, deci: care Phoenix!?

 

Fiţi sociabili!