Care-i maimuţa?

Deschizi televizoarele, fiindcă aşa te-ai obişnuit: cel de jos e fixat de regulă pe ştiri, cel de deasupra pe sport. În week-end, ambele stau preponderent pe sport, alte chestii făcîndu-şi loc doar în pauzele meciurilor, şi atunci doar dacă transmisiile se suprapun ca orar. Dacă nu, după miezul nopţii, că fotbalul din SUA ori din Argentina nu mă preocupă chiar foarte tare. Cel mai greu îmi vine atunci cînd sînt sporturi complet diferite la aceeaşi oră: fotbal, tenis, snooker, Formula 1, Moto GP, handbal fete, în indiferent ce combinaţii. Prioritate au, de regulă, sporturile în care evoluează şi români în confruntări internaţionale, aşa cum au fost în ultimele săptămîni meciurile de tenis din Fed Cup ori Europenele de gimnastică. Dar cînd la aceeaşi oră joacă ceva, orice, vreun român, Real Madrid, Federer, Ronnie, ori aleargă Hamilton şi Rossi, poţi înnebuni fugind cu două telecomenzi pe patru canale simultan, spre a prinde măcar reluările golurilor, pe care le sesizezi din grafica de pe netbook – că uitasem: în permanenţă, mini-computerul ăsta e deschis şi el permanent pe un site de pariuri, din grafica căruia deduc cînd se înscrie gol şi dau fuga cu telecomanda pe postul respectiv. Mă încurcă foarte tare sunetul intersectat, aşa că de obicei pe unul îl tai sau îl las foarte încet. Acum vreo două săptămîni, urmăream cu volumul dat mărişor un meci de tenis dintre o jucătoare şi o maimuţă. Nu, nu e o remarcă rasistă: maimuţa era tot albă. Comentatorul se prefăcea că nu vede că-i maimuţă şi o considera pe respectiva tot jucătoare de tenis: că are nu ştiu ce viteză (dar n-a ajuns decît la unul din cele vreo 20 de stopuri!), că are nu ştiu ce fel de joc agresiv (dar a jucat minge de minge de la vreo 3-4 metri în spatele liniei de serviciu!), încît te întrebai dacă omu’ e chiar sănătos la cap ori dacă şi vede meciul pe care îl comentează. Altfel spus, la final rămînea să te întrebi doar care-i maimuţa: aia care (nu) joacă, ori aia care comentează?

Fiţi sociabili!