Capitala culturală a rock-ului

Bucovina Rock CastleAm intrat în săptămîna rock-ului. Pe 20 august, mai devreme decît în anii anteriori, că aşa ne-a dictat calendarul, începe ediţia a V-a a evenimentului intitulat „Bucovina Rock Castle”. În acest an, capul suprem de afiş este fără îndoială Ian Akkerman, un chitarist realmente uluitor, pe care cei care n-au apucat să-l cunoască în anii ’70, cînd devenea fenomen planetar cu grupul Focus, se vor bucura să-l întîlnească în ultima seară a festivalului. Din setul de piese pe care le cîntă în acest an nu va lipsi senzaţionala „Hocus Pocus”, cu care îşi încheie de regulă concertele. Alături de el, în aceeaşi seară, urcă pe scenă şi Alternosfera, cu siguranţă grupul cel mai iubit de suceveni. Cu o seară mai devreme, pe 21, vedetele vor fi Zdob & Zdub şi Dubioza Kolektiv, moldovenii fiind la Suceava ca la ei acasă, în timp ce de bosniaci s-a îndrăgostit toată suflarea rock de la noi după prestaţia de senzaţie de acum doi ani. Despre ce va fi în prima seară, pe 20, nu anticipez nimic acum, ci vă recomand cronica din următorul Jupânu’, pe care am s-o scriu chiar în noaptea aceea. Mai trebuie menţionat şi că biletele au crescut puţin la preţ, unul de adult costînd anul acesta 15 lei (deci cam cît un pachet de ţigări), iar pentru elevi şi studenţi 5 lei, cît o bere! Iar de final, vă lansez şi un avertisment meteo: se răceşte serios noaptea, temperaturile anunţate fiind de 12 – 13 grade! Aşa că luaţi-vă şi cîte o geacă grosuţă, fiindcă doar cu tăria nu rezistaţi cele 6 – 7 ore de program. Ne vedem acolo.

 

Fiţi sociabili!