Campionat de zombies

Ceea ce părea fără de sfîrșit s-a încheiat, totuși, astfel că la ora la care scriu eu această rubrică se poate spune că fotbaliștii români se află în vacanță. N-am spus „fotbalul”, fiindcă ăsta și-a luat de zeci de ani vacanță, se pare că pe termen nelimitat.

Vă puteți convinge de acest cumplit adevăr urmărind turneele finale ale celor două competiții europene, care în formatul acesta de criză, cu meciuri televizate zilnic timp de mai bine de o săptămînă, ne-au făcut să constatăm o dată în plus că la ei e fotbal, în timp ce chestia de la noi este în mod evident altceva. Aș zice că nici n-are cum să fie vorba despre același sport, întrucît pe parcursul celor două „final eight”, comentatorii ne-au vorbit frecvent despre transferuri și prețurile acestora.

Ei bine, nu toți, ci numai unul dintre numele vehiculate (și nu vorbesc aici despre vîrfurile supreme, de tipul Neymar sau M’Bappe, ci de fotbaliștii doar foarte buni, nu geniali) are prețul cam cît întreaga noastră Ligă 1, cu tot cu patronate și stadioane! Păi, despre ce naiba competitivitate și, deci, performanțe mai poate fi vorba, cînd salariul anual al unuia dintre cei despre care am zis mai sus este și el de cîteva ori mai mare decît toate salariile tuturor fotbaliștilor, antrenorilor și salariaților FRF și LPF adunate? În paralel cu meciurile amintite, am avut nefericita ocazie să urmărim și panarama de meci așa zis „de baraj” dintre echipa de pe locul III din „final six” al diviziei secunde și antepenultima din Liga I. Evident că ăia mai breji, proveniți din (ptiu!) „elită”, au cîștigat, așa cum s-a întîmplat de fiecare dată de cînd s-a introdus panarama asta de sistem. Ceea ce demonstrează doar că oricît de proști ar fi ăia din prima ligă, tot se găsesc unii și mai proști!

Ca să ne lămurim definitiv, citez dintr-unul din comentatori: „La noi, în prima ligă, doar patru echipe au plătit salariile le zi!”. Din cîte știm, oamenii care muncesc undeva, oriunde, primesc salarii pentru munca lor, iar cu banii își cumpără în primul rînd mîncare. Ăștia care nu primesc, probabil că nu mănîncă, deci n-or fi oameni. Atunci, ce? E clar, avem campionat de zombies.

Fiţi sociabili!