Călătorii sînt transportaţi ca sardelele în conservă

  • Accidentele rutiere au fost provocate de şoferi care s-au urcat la volanul vehiculelor după ce înainte au turnat pe gît în jos tot alcoolul care l-au întîlnit în cale.
  • Avînd privirea înceţoşată de aburii alcoolului un bărbat de 51 de ani nu a observat că în faţa sa se deplasa un tractor.
  • Prezenţa atelajelor hipo pe drumurile publice face o nouă completare pe lista victimelor rezultate de pe urma accidentelor rutiere în care acestea sînt implicate.
  • Depozitul de furaje a fost ras de un incendiu.
  • Maşina oferea trecătorilor o imagine spectaculoasă avînd în urma impactului partea din faţă suflecată în sus.
  • La trei şoferi poliţiştii au descoperit alcoolemii trăsnet.
  • Stîlpul a fost culcat la pămînt iar din impact taxatoarea a fost rănită.
  • Omul era pe viaţa lui beat, fără griji şi roşu în obraji chiar dacă şofa fără permis de conducere.
  • Alcoolemia din sînge va avea o valoare faţă de care împreună cu conducerea fără permis doar cu ajutor ceresc bărbatul din Brodina va scăpa de închisoare.
  • Şi pentru că nici în cot nu-l durea de faptul că sucevenii au de respectat nişte legi socrul şoferului a venit ulterior cu o platformă, a ridicat autoturismul şi l-a transportat la domiciliu.
  • S-au grăbit să ajungă pe terenul de sport al unităţii de învăţămînt dar au ajuns proiectaţi pe asfalt.
  • Călătorii sînt transportaţi ca sardelele în conservă.
  • Pesemne i se făcuse poftă de tutun şi cum unităţile economice îşi terminaseră activitatea deoarece era tîrziu în noapte nu a stat pe gînduri şi a decis să-şi procure produsele dorite prin forţarea unui geam.

 

Fiţi sociabili!