Buricul pămîntului

Mă bucură nespus cînd am posibilitatea să scriu de bine, aşa că fac tot posibilul să nu ratez nici o ocazie dacă se iveşte. Insist, cu atît mai mult cu cît noi românii am făcut un lucru atît de bine şi de frumos că o recunoaşte o Europă întreagă. Şi asta în condiţiile în care am concurat cu proiecte celebre din ţări în care cultura e la rang de cinste. Românii s-au obişnuit să vorbească despre opere unice de valoare universală doar la şcoală, doar în teorie. De parcă noi am fi undeva în afară, pendulînd. Ori nu este aşa. Premiul Europa Nostra a ajuns la Mănăstirea Dragomirna. Joi a avut loc ceremonia locală de premiere pentru restaurarea picturii de la Biserica Mănăstirii. Festivitatea vine la patru luni după ce Dragomirna a primit, la Viena, atît Marele Premiu pentru conservarea patrimoniului cultural, oferit de Europa Nostra, dar şi Premiul Publicului, în urma unui vot on-line, la care au participat persoane de pe întreg continentul. Mănăstirea Dragomirna a fost astfel recunoscută ca fiind cel mai apreciat obiectiv cultural dintre cele 160 de proiecte din 30 de ţări. Pe şleau, am reuşit să devenim buricul pămîntului. O spun chiar dacă unii cred că subiectul premiului însuşi impune modestie. Prefer să consider că subiectul impune recunoaştere şi admiraţie, la fel ca autorul lucrării de restaurare. Profesorul Carmen Solomonea, de la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi a coordonat o echipă de restauratori, care a reuşit în timp record să scoată la lumină pictura originală care datează de dinainte de anul 1626. Ca să înţelegem dimensiunea reuşitei, e bine de ştiut că premiul cîştigat în acest an de proiectul privind restaurarea şi conservarea a 900 de metri pătraţi de pictură rurală a revenit de-a lungul anilor unor edificii europene fabuloase, mai vechi sau mai noi, precum Teatrul Roman din Cartagena, Spania, sau Gara Centrală din Anvers, Belgia. Pentru prima dată în istoria premiilor Europa Nostra, Premiul Publicului a fost decernat în urma unui număr de voturi impresionant. Peste 10.000. A fost dublu faţă de numărul de voturi cu care s-a acordat acelaşi premiu anul trecut. Şi cum să nu vorbeşti despre asta?

Comentariu difuzat de Radio Top Suceava – 104 FM.

Fiţi sociabili!