Bula liberală

Data trecută făceam convorbire despre faptul că trăim pe o planetă eminamente aberantă. Oricum te-ai suci şi te-ai învîrti, musai dai peste un bou care face o năzdrăvănie cu care se mai şi laudă. Aşa cum promiteam, vom face un exerciţiu de „crucire” vizavi de aberaţiile pe care le pot produce credinţa şi mai ales dragostea oarbă faţă de feluritele simboluri ale acesteia. În primul rînd, trebuie să deosebim credinţa religioasă şi practicile pe care aceasta o incumbă, de felurite alte credinţe, mai mult sau mai puţin laice, mai mult sau mai puţin psihiatrice. Startul la cruceală se dă în Anglia contemporană. Dragi meseni, o gagică chitită pe măritiş şi-a ales, cu acordul soţului, două domnişoare de onoare. Prima domnişoară era o prietenă a miresei, iar cea de-a doua era o iapă de 17 anişori. „Iapa face parte din familie şi e foarte importantă pentru mine”, a declarat aiurita tanti mireasă. „Am întrebat-o, chiar, dacă e de acord să mă mărit”, a mai completat năuca asta britanică. Popa care a oficiat cununia a rămas şi el mască de uimire: „Nu am văzut niciodată un cal care să fie domnişoară de onoare”. „Sînt mulţumit, a spus prelatul, că mireasa nu a cerut ca animalul s-o conducă la altar”. Iapa de onoare a rămas în grădina parohiei unde a păscut şi a bălegat în tihnă, aşa cum se cade la un asemenea mare eveniment. Bine că popa a fost tolerant cu zărgheala enoriaşei sale. Problema e alta. Pînă unde ne putem bate joc de Sfînta Taină a Comuniunii, adică a căsătoriei? Dacă mirele ar fi fost dus cu capul, poate că şi-ar fi ales drept cavaler de onoare vreun tanc din al doilea război mondial sau cine ştie ce lighioană din manualul de zoologie.

Mai tănăi decît cei doi britanici sînt nişte americani care s-au „căsătorit” de 106 ori. Ăştia organizează cam cîte 2- 3 nunţi pe an. De fiecare dată îşi reafirmă „iubirea veşnică”, indiferent pe ce continent se află şi fără să stabilească date fixe pentru aceste evenimente. Popii sînt încîntaţi de apucăturile aberantului cuplu mai ales că, nu-i aşa, „Sfînta Taină a Căsătoriei” este şi ea tarifată, ca de altfel toate sfintele taine cu care ne îmbrobodesc ipocriţii ăştia cu sutane. Dacă Biserica ar ţine cît de cît la blazonul ei, n-ar permite o aşa cununeală aiuristică. Adică, stai pe budă fiindcă te-a lovit cufureala de la prune cu chişleac şi, pac, te loveşte Cupidon cu săgeţica lui, iar tu o ceri pentru a „n”-şpea oară pe nevastă în căsătorie. Marci banul la biserică şi popa te face din nou fericit. După care urmează cheful de rigoare, pitrecirea adică, aia cu potoale, lăutari şi dăruială. „Naşul mare, care n-a mîncat şi n-a băut nemică, dăruieşte mirilor o de mie de parai şi le urează casă de piatră şi copii la fel. Uraaa, bagă maneaua, frate!”. Ce fel de religie e aia în care poţi să te însori ori de cîte ori te loveşte pîntecăraia? În sfîrşit, dacă nici Biserica nu-şi respectă propriile legi, de ce adică le-ar respecta cei care n-au nici un hram şi nici un Dumnezeu? Vorba unuia, cînd un prost ajunge să facă o lege, cu siguranţă că se vor găsi alţi j’de mii de proşti care să o respecte. Dar, să revenim la „Sfînta Taină a Căsătoriei” alături de alţi doi miri prea fericiţi. Adică un el, din Paraguay, în vîrstă de 103 ani şi ea imberbă iubiţică şi mireasă de doar 99 de ani, doi care şi-au unit destinele declarîndu-şi după 80 de ani de concubinaj „iubire veşnică” în faţa altarului. Bre, dragi meseni, la ce „iubire veşnică” se mai aşteaptă ăştia cînd ei ca miri însumează frumoasa vîrstă de peste două secole? Oare cum o fi arătat la nunta asta „masa tinerilor”? Probabil, plină de nişte puştani cu vîrste cuprinse între 60 şi 80 de ani. Acum, să-i lăsăm pe moşnegi să-şi declare iubire veşnică şi să vedem ce aberaţii se nasc atunci cînd credinţa se intersectează cu politica. Nu vorbesc de funie în casa spînzuratului, adică de Becali, care, în ciuda plimbărelilor la Athos, a donaţiilor de milioane făcute diverşilor popi, a crucilor pe care cu zel le trîntea în faţa camerelor de luat vederi şi a pupărelilor de icoane, tot a înfundat puşcăria. Nu l-a ajutat Dumnezeu. Nu l-a ajutat în sensul că nu i-a dat minte ca să nu tîlhărească statul român la drumul mare. De aia e acolo, la pripon, şi degeaba încearcă acum să spună că totul e o mişculaţiune făcută de inamicii lui politici, care, evident, în imaginaţia sa reprezintă unelte ale diavolului. Şi, dacă tot veni vorba de politicieni şi de politică, iote şi o probă de aberaţie australiană (v-am spus că prostia e „sans frontières”). Deci, dragi meseni, vine o naţionalistă cu fustă din ţara cangurilor şi trînteşte una de lăcrimează toate icoanele Maicii Domnului atîrnate în cabinele şoferilor de autobuze. Zice dama ecumenică: „Nu am nimic împotriva Islamului ca ţară (??!), dar am într-adevăr sentimentul că legile lor nu ar trebui acceptate aici în Australia”. Alooo, băi sanctitate geografică ce eşti, islamul e ţară cum e Papa superbiker (chiar dacă Sfîntul Părinte a primit cadou nu de mult o bicicletă)! Mătăluţă, fătucă, ai făcut geografia cu băiatul de la pizza, iar Istoria Religiilor cu universitarii de la ecarisaj. Şi mai zice Stephanie Banister, ultranaţionalista cu marsupiu, că ei îi place de evrei, „care îl venerează pe Iisus Hristos şi, ca atare, susţine alimentaţia ”kosher””. Tanti, cuşeră nu eşti tu cu capul de ai ajuns să confunzi Biblia cu Talmudul. Oricum, fata poate fi internată la secţia de psihiatrie intitulată „Talibancele ignoranţei”. Şi, apropo de talibanism, religie şi psihiatrie. În Thailanda are loc anual un festival „religios” cu şocante deviaţii masochiste. Pentru credincioşi taoişti din această ţară purificarea înseamnă autoflagelare. Ăştia îşi bagă singuri săbii în burtă, cuţite în urechi, îşi înfig sticle în obraz, se biciuiesc de curge borşul pe ei ca la abator, se atîrnă cu cîrlige prinse direct de piele şi îşi leagă petarde de corp, la care le dau foc fără nici o spaimă. În plus, ca desert, merg şi cu picioarele goale pe cărbuni încinşi. Mai calmi şi mai întregi cu capul decît taoiştii mi se par călugării tibetani. Popii ăştia, de vreo 400 de ani, au o tradiţie ciudată. Realizează sculpturi din unt din lapte de iac şi le expun la Festivalul Lanternelor. Operele de artă îl înfăţişează pe Budha sau scena din viaţa lui. Sînt nespus de bucuros că măicuţele şi călugării noştri încondeiază ouă, transcriu letopiseţe, fac iconiţe şi alte lucruşoare dintr-astea domestice. Aş da-o în pustie de religie dacă aş auzi că, de exemplu, măicuţele de la Dragomirna ar organiza un festival, nu al lanternelor, ci al bateriilor Duracel (pentru lanterne) la care ar expune mari opere de artă cum ar fi: chipul Mîntuitorului făcut din margarină (că untul e prea scump), Maica Domnului sculptată în maioneză din ouă de bibilică, Sfîntul Petru făcut din telemea de oaie, jeleuri în formă de Sfîntul Andrei ori chipul sculptat pe căţei de usturoi a marii muceniţe Parascheva, ocrotitoarea Moldovei. Apropo de chipuri, noul preşedinte venezuelean, Nicholas Maduro, şi-a asigurat populaţia că defunctul preşedinte Hugo Chavez „i-a apărut în formă de păsărică”!! Băi, să-mi trag una, chiar de păsărică?! Domn preşedinte, vă întreb pe dumneavoastră (nu pe psihiatrul dumneavoastră, care văd că nu-şi face datoria) sub ce fel de păsărică apare defunctul Chavez? E bîtlan cumva, e colibri, mierlă sau gobaie ordinară, care scurmă prin bătătură? În plus, ca să vedeţi pînă unde merge talibanizarea, domnul Maduro le-a cerut „tuturor venezuelanilor să fie mici păsărici ale guvernului său”. Hai, că asta-i prea de tot! E ca şi cum Ponta i-ar cere lui Băsescu să fie păsărica lui. Şi-ar lua micul Titulescu numai vîsle peste ochişorii lui mongoloizi. De fapt, nu am a mă mira de aberaţiile care apar în urma menajului dintre politică şi Biserică. Daniel Constantin, habarnistul de la agricultură, precum şi celălalt Daniel, Patriarhul, au semnat un protocol de colaborare, prin care agricultura e dată pe mîna popilor. La aşa trăsnaie i-aş da crezare lui Crin Antonescu atunci cînd a spus că „avem o ţară debilă, avem o paralizie a guvernului şi majorităţii”. La o asemenea înaltă cugetare sinodală aproape că încep şi eu să am o credinţă fermă. Credinţa că domnul Crin Antonescu s-a uitat în oglindă atunci cînd a debordat această bulă papală. Pardon, am vrut să zic bulă liberală.

 

 

Fiţi sociabili!