Bucovina Rock Castle vine, vine, vineee!…

NazarethMai sînt două săptămîni pînă să ne adunăm iarăşi la Cetate. De data asta, la cea de-a IV-a ediţie a unui Festival Rock cu adevărat excepţional, mai bun şi mai select decît… el însuşi de la o ediţie la alta. Aş zice că în acest an organizatorii au mai dat încă o lovitură (de fapt, mai multe), aducînd şi un grup intrat de mult în istoria rock-ului, Nazareth, ceea ce va conferi Festivalului încă mai multă notorietate, ba va mai şi atrage, cu siguranţă, o categorie de public care nu se simte tocmai în largul ei cînd e vorba numai de alternative rock. Deşi la nici una din ediţii nu s-a mizat exclusiv pe alternative, ci au fost de toate, de la (hard) rock pînă la jazz, de la punk pînă la psychedelic. Însă e prima oară cînd vom avea bucuria de a vedea la lucru nu doar muzicieni, ci chiar legende. O altă lovitură ar fi internaţionalizarea totală, prin prezenţa, tot în premieră, a unui grup din Statele Unite: Dog Eat Dog care va încheia prima din cele trei seri ale Festivalului. Ca să fie masa bogată, în acest an, alături de grupurile nelipsite încă de la prima ediţie (Toy Machines, Luna Amară) vor putea fi revăzute/reascultate şi unele din cele care numără mii de fani în Suceava: Jinjer (Ucraina) şi Alternosfera (Moldova). Se anunţă, aşadar, un Festival pe care, dacă am fi comentatori de fotbal, l-am putea cataloga drept unul „de lux”! Iată şi programul integral al evenimentului, pe zile şi ore, cu menţiunea că biletele s-au scumpit rău. Adică adulţii plătesc 7 lei, iar elevii şi studenţii cîte 2! Joi, 21 august-19.00-Toy Machines, 20.00-Diamonds are Forever, 21.00-Jinjer, 22.15-Coma, 23.30-Dog Eat Dog. Vineri, 22 august-18.00-Tons of Powder, 19.00-Odyssey, 20.00-Robin and The Backstabbers, 21.15-Luna Amară, 22.30-Viţa de Vie, 23.45-Implant pentru Refuz. Sîmbătă, 23 august-19.00-The Mechanix, 20.00-Positive John, 21.00-The Amsterdams, 22.15-Alternosfera, 23.30-Nazareth.

 

 

Fiţi sociabili!