Bucovina Rock Castle 2014- Nazareth, pe 23 August! (I)

NazarethSînt scoţieni. Din Dumfermline, acolo unde s-a înfiinţat grupul în 1968. Numele grupului provine din primul vers al unei piese-emblemă a grupului The Band (cunoscut mai ales ca acompaniator al lui Bob Dylan, deşi activitatea sa pe tărîmul country-rock-ului american înseamnă mult mai mult), intitulată „The Weight”: „I pulled into Nazareth…”. Primul album (din cele 23, cîte are în total pînă la această dată) al grupului datează din 1970 şi se intitulează chiar „Nazareth”. A fost urmat de „Exercises”, în 1972, iar faptul că în acelaşi an au susţinut un turneu împreună cu Deep Purple (grup aflat în culmea gloriei la acea dată) le-a adus celor patru membri ai grupului (Dan McCafferty-vocal, Manny Charlton-chitară, Pete Agnew-bass şi Darrell Sweet-tobe) nu numai popularitate, ci şi prietenia veşnică a lui Roger Glover, care le-a devenit şi producător pentru cel de-al treilea album, „Razamanaz”, apărut în 1973. Din acesta au fost extrase şi piese pentru două discuri single, „Broken Down Angel” şi „Bad Bad Boy”, ambele urcate în Top Ten-ul revistei „New Musical Express”. Din albumul „Loud’n Proud”, tot din 1973, Nazareth a mai scos un single de Top Ten, devenit emblematic pentru grup, deşi e un cover după Joni Mitchell, „This Flight Tonight”. Marea lovitură au dat-o însă în 1975 cu albumul care s-a vîndut cel mai bine din toate pe care le-au scos: „Hair of the Dog”, al cărui titlu în rîndul fanilor este… „Son of a Bitch”! La editarea albumului în SUA, a fost introdusă în plus faţă de versiunea britanică piesa „Love Hurts”, a grupului Everly Brothers. Nu mai e nevoie, cred, să spun că de atunci încoace, cînd zici Nazareth, zici… „Love Hurts”!… care a cîştigat discul de platină în SUA şi a fost locul 1 în clasamentele altor şase ţări.

 

Fiţi sociabili!