Briciul ritual al rabinului

Prietenul nostru, publicistul şi artistul plastic Tiberiu Cosovan – devenit, deunăzi, un june sexagenar – ţine o inspirată rubrică în cotidianul „Monitorul de Suceava”. Numită „Din presa de altădată”, ea alătură, inteligent, extrase din publicaţiile sucevene din diferite epoci. Neobositul Tibi aruncă astfel o binevenită rază de lumină asupra unor evenimente, mentalităţi şi realităţi pierdute în negura vremii. Dar care ne pot ajuta, prin comparaţie, să ne înţelegem mai bine devenirea, prezentul.

Recent, mi-a atras atenţia un articol din „Revista politică” (Suceava, 1887). Citez. „După numerotarea ultimă a populaţiunii imperiului nostru, Suceava are 10.104 locuitori. Din aceştia sunt 3.750 jidovi, 2.652 români, 2.112 nemţi, 784 armeni (sic!, n.a.) şi 441 ruteni. După confesiune, se împarte populaţiunea Sucevei în 3.316 orientali, între cari sunt cuprinşi şi armenii, în 3.038 catolici şi 3.750 jidovi. În timpul din urmă numerul jidovilor a mai scăzut din causa resboiului vamal cu România. Resultatul alegerilor pentru comitetul comunal (…) este următoriul: 10 jidovi, 8 poloni, 5 români, 5 nemţi şi 2 armeni. Se poate probă mai evidentă pentru ceea ce am zis mai sus? Aceasta şi orbul şi surdul şi bolândul trebue s-o înţeleagă. Comitetul acesta este compus numai din indivizi fără cunoşcinţă de causă, fără voe şi părere individuală, cari vor şi trebui să fie instrumente ale celora carii vor voi să se folosească de dânşii”.

Ce dezvăluie – celor ce ştiu şi vor să „citească” dincolo de ştirea în sine – acest articol? O mulţime de informaţii interesante! Întîi, că la 1887, acest orăşel uitat rămăsese un tîrg prăfuit, cu un număr de locuitori comparabil cu cel al unei comune mai răsărite de azi. Avea s-o confirme, mai tîrziu, întristat, însuşi N. Iorga, în amintirile sale de călătorie prin Bucovina şi Basarabia. Fosta Cetate de Scaun nu-şi revenise după şocul, decăderea provocate de mutarea capitalei la Iaşi, cu două veacuri înainte şi din condiţia sa ulterioară de tîrg oarecare, de la margine de Imperiu.

Altceva: articolul apăruse, desigur, într-o gazetă „românească”, de unde tonul evident polemic, naţionalist. Dar nu aceasta ne interesează acum: istoria se cere asumată, acceptată aşa cum a fost şi nu viciată de inutile nostalgii etnice. E de consemnat că românii reprezentau numai un sfert dintre suceveni. La fel de ciudată – dar perfect justificată, de fapt, de structura etnică şi confesională – ne-ar putea apărea azi componenţa „comitetului comunal”: doar 5 din cei 30 de aleşi erau români! Să nu uităm, totuşi, că în 1918 toate grupurile etnice bucovinene – cu excepţia celui ucrainean – vor vota la unison pentru unirea cu Ţara Mamă.

Delicioasă – şi foarte actuală, din păcate! – este şi predominanţa, aproape exclusivă, a votului de grup, „partinic”, cum am zice noi, azi. Ei bine, deosebirea – şi regretul implicit – tocmai din asta se naşte. Era, cred, acceptabil (ori măcar logic) ca fiecare „partidă comunală” – strict conturată, delimitată  prin identitatea ei bine definită etnic sau (şi) religios – să-şi apere, promoveze interesele. Pe cînd astăzi – prin migraţia politică (făţişă ori mascată), această nesocotire a votului popular – practica „votului de grup” (cea mereu  „fără voe şi părere individuală”, cum scria jurnalul citat) îmi apare ca total imorală. Şi greu de acceptat! Pentru că ignoră, insultă opţiunea electoratului. Altfel spus, vă puteţi imagina un „consilier comunal” român, la 1887, cerînd sau acceptînd să fie „rebotezat de rabin, cu briciul” (vorba unui prea vocal poet şi politician contemporan, el însuşi la fel de  consecvent politic precum un fluture pe o pajişte înflorită), numai pentru a se transfera, legal, în „grupul evreiesc”, cel „majoritar” (deci decident!)  în acea epocă!? Eu, nu!

De aceea, cam ăsta ar fi tratamentul, condiţia minimală pe care eu – un oarecare sucevean cu drept de vot – l-aş impune, pretinde tuturor  celor (primari, consilieri, etc.) care ar vrea să „se mute”, interesat, în altă bărcuţă decît cea în care noi, alegătorii naivi i-am aşezat: briciul ritual al rabinului! Poate că  aşa or mai gîndi, cîntări. Dar mă îndoiesc că o asemenea iniţiativă ar avea şanse să facă cvorum suficient în „comitetele comunale” de azi!

 

 
 
Fiţi sociabili!