BRC 2017: spargem recordul cu Uli?

În primul dintre cele şapte sau opt episoade dedicate ediţiei 2017 a Festivalului Bucovina Rock Castle aţi putut citi o trimitere la ideea de eveniment internaţional, lucru care nu mai are nevoie de argumente, din moment ce pe scena Festivalului au urcat, în ediţiile precedente, nume de importanţă majoră în lumea rock-ului, precum Nazareth şi Jan Akkerman, iar drept confirmare avem, în acest an, anunţată participarea lui Ulrich Roth (pe numele său din acte), devenit Uli Jon Roth după despărţirea de Scorpions, grup din care a făcut parte o bună bucată de vreme, între 1974 şi 1978, contribuind din plin la intrarea acestuia în rîndul grupurilor rock cele mai iubite şi mai apreciate la nivel planetar. Contribuţia lui Uli Jon Roth la evoluţia fenomenului rock este de mare importanţă, printre realizările sale individuale, post-Scorpions, numărîndu-se crearea chitarei Sky (ale cărei particularităţi vi le-ar putea explica mult mai bine decît mine specialiştii în acustică), dar şi a aşa numitei Sky Academy, întemeiată la Los Angeles, în 2006, o instituţie care se adresează creatorilor de muzică în indiferent care gen. Să nu vă mire, dacă nu ştiaţi asta pînă acum, că domnul chitarist Uli Jon Roth este, printre multe altele, şi compozitor de muzică simfonică, autor al unui număr semnificativ de simfonii, patru, surclasîndu-l astfel pe Paul McCartney, care nu are decît una, a cărei primă audiţie mondială a avut loc la Festivalul George Enescu, în urmă cu cîţiva ani. În primă audiţie la BRC, ex-Scorpionul Uli Jon Roth va închide această ediţie printr-un concert cu siguranţă istoric. Ceva îmi spune că în această ultimă seară, pe 27 august, recordul de audienţă va fi pulverizat.

 

 

Fiţi sociabili!