BRC 2017: Prima seară, primele probleme

BRC 2017: Prima seară, primele probleme
Festivalul Bucovina Rock Castle a ajuns la a VII-a ediţie. Lucru pe care părea a nu-l şti şi prezentatorul evenimentului, care în deschiderea acestuia a ţinut-o langa cu „ediţia a VI-a”! După ce a coborît de pe scenă, cel puţin trei dintre cei prezenţi acolo, în backstage, i-au explicat, pe înţelesul lui, cum că 6 nu e 7, pe principiul „iarna nu-i ca vara”. Am încercat să aflu de unde vine eroarea şi în cele din urmă am înţeles: prima ediţie a fost în 2011, iar acum sîntem în 2017. Omul a scăzut una din alta şi i-a dat 6. Ştiu precis că a fost aşa, întrucît ăla eram eu. N-are sens să cer scuze, ci doar să promit că pînă la ediţia următoare o să mă pun la punct la genul ăsta de calcule. Asta a fost prima minune, reparată de primii din program, Toy Machines, al căror leader, Andi Drăguşanul, a avut grijă să repete la microfon de cîteva ori numărul corect. Iar tocmai cînd cîntau ultima piesă din program s-a produs şi primul incident tehnic: a căzut curentul. Nu peste tot, stîlpii de iluminat alimentîndu-se din altă sursă, ci exact unde era nevoia mai mare: pe scenă şi la pupitrul de sunet. Pînă au fost aduşi meşterii de acasă, pînă au înlocuit (undeva în interiorul Cetăţii!) siguranţele arse rămase de la Ștefan cel Mare, să tot fi trecut vreo 20 de minute, ceea ce înseamnă totuşi un record de viteză la depanare. De bine ce s-a terminat cu asta, avea să vină una şi mai şi: înaintea ultimei apariţii din programul serii, grupul austriac Russkaja, a mai căzut o dată… nu, nu tot curentul, ci doar un cablu, cel principal de sunet. Aşa că a urmat o altă jumătate de oră de şedere, în care vocalistul grupului m-a rugat de cîteva ori ca atunci cînd voi urca pe scenă să anunţ că ei îşi cer scuze pentru întîrzierea… de care nu se făceau vinovaţi! A fost o dovadă de profesionalism, de bun simţ şi de respect faţă de public, numai bună de dat exemplu. Mai trebuie să spun şi că grupul Mother’s Cake, tot austriac, era cît pe ce să nu poată fi prezentat! Asta, fiindcă am luat de bun ce publicase „Crai Nou” cu două zile înainte, respectiv prezenţa pe scenă, vineri, a grupului grecesc Planet of Zeus. Aiurea! Ei erau programaţi sîmbătă, iar vineri Mother’s Cake. Prima zi a fost, aşadar, o înlănţuire de erori şi accidente, din care, mai ales datorită publicului minunat, am ieşit cu toţii nebătuţi. Mai ales eu.

Fiţi sociabili!