Brăduţ Avrămia

Brăduţ AvrămiaUnul dintre cei mai longevivi primari din judeţul Suceava va rămîne fără funcţie din cauza unei inginerii funciare pe care a făcut-o în favoarea soţiei sale. Ales primar pentru a cincia oară în vara acestui an, Brăduţ Avrămia de la Forăşti va trebui să-şi ia adio de la funcţie pentru că i-a vîndut nevestei un teren din proprietatea privată a comunei. În 2014, ANI a constatat un conflict de interese de natură administrativă în cazul domnului Avrămia, iar, în acelaşi an, Curtea de Apel Suceava a confirmat că este corectă decizia ANI. Brăduţ Avrămia a contestat decizia instanţei sucevene la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, însă fără succes. Vineri, 28 octombrie, prefectul Constantin Harasim a semnat ordinul nr. 491 privind încetarea mandatului primarului Brăduț Avrămia. Aşadar, unul dintre cei mai performanţi primari din judeţ, a trebuit să se despartă de funcţia cu care s-a „căsătorit” în urmă cu 16 ani. Este pe undeva de neînţeles cum un primar cu experienţa domnului Avrămia şi-a riscat cariera pentru un teren de 800 de metri pătraţi. De neînţeles pare şi gestul său de a candida pentru a cincia oară. Adică, tu ştii că ai comis-o, că există o decizie nefavorabilă a instanţei şi că, de obicei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu-i iartă pe aleşi, şi îţi depui senin candidatura? Nu e în regulă, mai ales că acum se vor organiza noi alegeri, alegeri care costă şi pe care nu le va plăti Brăduţ Avrămia din buzunarul său. Pentru că a făcut o inginerie funciară dovedită de instanţă, dar şi pentru că nu a ştiut să se oprească la timp, Brăduţ Avrămia este Jupânul de Pardon al săptămînii.   

 

 

Fiţi sociabili!