Bowman, Windham…Thales!

Clay WindhamIată că au mai rămas mai puţin de două luni pînă la ediţia din acest an a Festivalului de Blues de la Talciocul Cultural (10-11 mai) şi deja au început antrenamentele! Ideea e că unul dintre muzicienii absolut remarcabili care ne-au încîntat anul trecut, texanul Clay Windham, devenit cumva român prin adopţie (că n-a mai plecat de vreo doi ani decît pentru cîte un concert în Italia ori Germania), a revenit în judeţ pentru două concerte, pe 7 şi 8 martie, la „Aquarium” din Cîmpulung şi, desigur, la „Thales” din Fălticeni, locul unde s-au perindat de-a lungul anilor toţi „greii” genului, în moţ cu Nightlosers care au devenit cumva „de-ai casei”. De data asta, Clay n-a venit cu mîna goală, ci împreună cu un vocalist excepţional, pe numele său Dean Bowman. Portret robot: negru, din New York, namilă de zici că-i baschetbalist, posomorît şi, culmea culmilor, nebăutor! Bluesman care bea apă plată!? La ce mare chestie te-ai putea aştepta de la unul ca ăsta? Bobby Stroe, care se face vinovat de cele două concerte, mă prevenise: „Dodo, ai grijă, că ăsta face ca visu’ rău. Cîntă mai ales ştiute, dar dacă nu eşti foarte atent, nu-ţi dai seama pînă la sfîrşit că era piesa aia!”. Zău că aşa a fost. Nici măcar „Glory, Glory Hallelujah” nu suna standard, că după „Hall…” se oprea! Halucinantă abordare. Au cîntat şi din Muddy Waters, Hendrix, Lynyrd Skynyrd, şi aşa a fost: greu şi tîrziu realizam ce piesă era. În pauze, la masă, m-a lămurit Clay: „Dean e şi bluesman, dar el în lumea jazz-ului e mai cunoscut. A fost superstar-ul ediţiei de acum 5 sau 6 ani a Festivalului de la Sibiu”. A, da? Păi atunci totul se explică. Căutaţi-l pe Bowman online. Pariez că n-o să mă înjuraţi după.

 

 

Fiţi sociabili!