Bogdan Bănică

Bogdan Bănică. Liderul Sindicatului Poliţiştilor Decus Suceava, pentru că a avut un limbaj incalificabil la adresa unui parlamentar, care, după ce a avut un comportament deplasat în zona aeroportului de la Salcea, şi-a cerut scuze public.

E foarte bine că liderul Sindicatului Poliţiştilor Decus Suceava, Bogdan Bănică, este mereu vigilent şi-i apără pe colegii poliţişti şi-i demască pe cei care se cred de origine cosmică şi încalcă legile, dar şi normele de bun simţ. Cel mai de recent, domnul Bănică a făcut publică o întîmplare petrecută pe 31 decembrie 2019 în parcarea aeroportului de la Salcea, acolo unde deputatul PSD de Botoşani, Răzvan Rotaru, s-a dat mare în faţa unui poliţist care l-a rugat să nu parcheze neregulamentar şi să se legitimeze. Pentru că a refuzat să facă asta, poliţistul i-a dat deputatului mai multe amenzi în valoare totală de 2.240 de lei. Dacă nu ar fi fost domnul Bănică, probabil că nu s-ar fi aflat de incidentul de la aeroportul sucevean, iar parlamentarul nu ar fi fost nevoit să-şi toarne cenuşă în cap.

Scandalul iscat în jurul acestui subiect l-a determinat pe domnul Rotaru să-şi ceară scuze publice pentru că a staţionat cu maşina într-o zonă interzisă şi pentru că „nu am respectat de îndată indicaţiile domnului poliţist”. Deputatul a spus că nu s-a legitimat fiindcă uitase actele acasă şi că a venit la aeroport pentru a-l lua pe fratele său care zbura din Italia ca să-l viziteze pe tatăl lor grav bolnav. Cîteva zile mai tîrziu, tatăl deputatului a încetat din viaţă. Aşadar, starea de agitaţie a domnului Rotaru poate fi pusă pe seama problemelor din familie.

Revenind la Bogdan Bănică, în postarea în care a prezentat incidentul, acesta a avut un limbaj incalificabil la adresa lui Răzvan Rotaru, unul plin de insulte şi calomnii, care nu face cinste unui poliţist şi mai ales unuia care conduce un sindicat al poliţiştilor.       

Fiţi sociabili!