Blues ConFusion la apogeu

Blues ConFusionÎncerc să închei astăzi mini-serialul dedicat ediţiei 2016 a Festivalului Blues ConFusion, cu convingerea că îmi va fi greu, fiindcă aş putea scrie mult şi bine fără să epuizez tot ce ar trebui spus despre acest senzaţional eveniment cultural. Ultima seară a început cu o nouă surpriză: pentru prima oară la Festivalul devenit cu adevărat internaţional a apărut şi un belgian. Exact ca la nemţii din seara precedentă, mă întrebam ce legătură poate fi între Belgia şi blues. Invers, adică ei să se întrebe ce legătură are România cu genul, nu se mai poate de mulţi ani, cam de pe cînd Hanno şi The Nightlosers i-au rupt chiar la ei acasă, unde se duc mai frecvent decît ne imaginaserăm vreodată. Ei bine, puştanul de vreo 32 de ani cu faţă de adolescent, care cînta sub numele de Tiny Legs Tim, a fost cu adevărat impresionant. Cu o chitară şi bătînd ritmul cu piciorul înfipt într-un cinel, Tim ne-a cîntat mai mult clasice de Mississippi, dar şi cîteva piese proprii. Cît de bine? Păi, atît cît să-i dea lacrimile lui Vali Răcilă, şi cu asta am spus tot. Mike Godoroja & The Blue Spirit şi-au făcut deja obişnuitul program de Led Zepellin-uri prelucrate (din care unele date-n… Jethro Tull!), spre marea încîntare a lui Sorin Dorneanu şi mai puţin a mea. Poate că-i chestie de gust, dar plec de la premisa, posibil greşită, că tot ce a făcut Zepellin a fost perfect, astfel încît orice tentativă de a „îmbunătăţi” produsul original este măcar hilară. Ei, şi am ajuns la capăt. Mîntuirea ne-a adus-o Josh Smith, americanul despre care cică însuşi Joe Bonamassa ar fi spus că e cel mai bun chitarist cu care a cîntat vreodată. Pentru cine nu crede, poftiţi la mine pe Facebook, unde am postat vreo două înregistrări live cu amîndoi. Despre ce a făcut la Suceava din chitară (dar şi din noi, spectatori nevinovaţi!) chiar nu se poate povesti. A fost, pur si simplu, perfect. Mulţumim, Josh! Mulţumim, Bobby Stroe!

Fiţi sociabili!