Blues Con-Fusion, în aer liber (II)

Rareş TotuÎncheiam episodul anterior spunîndu-vă că în acest număr o să încep rubrica prin a vă povesti ce minuni a făcut Rareş Totu. Înainte, însă, de a ne ocupa de el, trebuie să revin niţeluş la Mircea/Joe Rusi şi invitatul său de marcă: Teo Cuşnir, devenit cu acest prilej un veteran al Festivalului, deoarece se află la cea de a doua prezenţă la cei …11 ani ai săi! Ţineţi minte cu cît entuziasm i-am salutat apariţia la ediţia de anul trecut, cînd s-a strecurat neobservat la tobe, chitariştii aflaţi pe scenă, în plină cîntare, rămînînd uluiţi cînd au întors capul, după ceva vreme, şi în locul unde ştiau că se află Naşul, l-au descoperit pe prichindel. Vreau să spun că a bătut atît de „profi” încît chitariştii nici nu au sesizat schimbarea de toboşar! Ei bine, anul acesta, pe post de „guest star”, Teo a avut şansa de a-şi putea alege cu cine vrea să cînte. A ales, aproape firesc, aş zice, să atace tobele în mijlocul spectacolului lui Joe Rusi. A fost realmente senzaţional, recitalul său de cîteva minute incluzînd şi un solo în care, pe lîngă talentul pe care i-l ştiam, s-a văzut că a investit şi foarte mult studiu, adică muncă pe rupte. Cu acest prilej, ne-am lămurit că blues-ul, adică Muzica, are şi viitor. Revenind în prezent, să spunem că Rareş Totu a făcut exact ceea ce se aştepta de la un om aflat într-un turneu naţional sub titulatura „50/35”, adică 50 de ani în cartea de identitate şi 35 de prăşit blues-ul: o trecere în revistă a unor piese din toată această perioadă, plus prezenţa pe scenă, alături de el, a unor personaje care au cîntat, cu varii prilejuri, împreună cu el. Faptul că recitalul lui Rareş a durat cam două ore nu cred că a supărat pe cineva, chiar dacă asta a făcut ca jam session-ul să înceapă foarte tîrziu, după ora 2, cînd frigul deja alungase multă lume acasă. Cei rămaşi s-au bucurat de un in memoriam B.B. King, stins din viaţă cu cîteva zile mai devreme, care s-a prelungit pînă pe la ora 5, asta mai ales fiindcă Raul Kusak a vrut neapărat să fotografieze răsăritul de pe scenă. Culmea: i-a reuşit!

 

 

Fiţi sociabili!