Blues Con-Fusion, în aer liber (I)

Vali RăcilăPremieră absolută, cel puţin în ceea ce ne priveşte: cea de-a VI-a ediţie a Festivalului Blues Con-Fusion, în memoria lui Fane Adumitroaie, s-a desfăşurat, pentru prima oară în istoria sa, în spaţiu deschis. Am avut ceva emoţii de natură meteo, jumătate din ele dovedindu-se justificate: ploaie n-a fost, cel puţin în prima seară/noapte, cea despre care voi vorbi în acest număr, în schimb a fost frig cu draci. N-a fost nici un participant, fie el artist sau doar spectator, care să nu fi resimţit din plin frigul gros şi vîntul subţire. De aceea, îi sugerez lui Bobby Stroe ca următoarea ediţie fie să revină în spaţiu închis, chiar plin de fum, fie să se mute mai spre vară. În mai, la Suceava, noaptea este frig. Prima seară a început aproape „nemţeşte”, la ora anunţată… plus încă una! Ceea ce n-a deranjat pe nimeni, mai ales că sînt destui cei care se întîlnesc doar o dată pe an, tocmai cu prilejul Festivalului. Aşa că după pupăturile cu care s-a umplut spaţiul dintre orele 20 şi 21, pe scenă au urcat Vali Răcilă şi Raul Kusak (i-am spus-o din start: „Tare ne-ai lipsit, Raul, anul trecut!”. A promis că nu se va repeta.), prilej pentru Vali de a ne reaminti de unde vine „Sir Blues” (varianta inventată de Fane pentru salutul „Servus!”) înainte de a o lua la vale pe Mississippi, susţinut de Raul cu nişte solo-uri în principiu demenţiale, la el doar normale. Da, mult ne-a lipsit. Între timp, şvăbălăul de Hanno se plimba în pantaloni scurţi, ba mai sorbea şi bere, ceea ce m-a făcut să-l încălzesc cu bancurile alea noi cu blonde. La schimburi culturale, mi-a spus şi el unul proaspăt. Nu vi-l zic, că oricum nu se poate! Joe Rusi şi-o fi amintit că anul trecut aproape l-am implorat să cînte la bis „Oh, Well”-ul lui Fleetwood Mac, aşa că anul ăsta l-a cîntat pe la început, probabil ca să-şi ia de-o grijă. A avut timp în anul scurs să-l mai bibilească, astfel încît a sunat şi mai sofisticat. Norvegienii lui au fost sen-za-ţi-o-nali, cel de la keyboards făcînd nişte solo-uri de muzicuţă excepţionale, dar abia cînd a dat-o şi pe vocal ne-a speriat. Ne-a trecut spaima asta abia cînd tobarul s-a transformat şi el în vocalist, speriindu-ne încă şi mai rău. Spre final a încăput şi „Come Together” pe care sînt convins că şi John Lennon ar fi ascultat-o la fel de încîntat ca noi toţi. Despre Rareş Totu şi Dean Bowman, în numărul următor.

 

Fiţi sociabili!