Bine că România n-a jucat finala

Poate că la festivitatea de premiere a Campionatului Mondial de Fotbal din Rusia, preşedinta Croaţiei, Kolinda Grabar-Kitarović, a depăşit limita impusă unui şef de stat. Poate că preşedinta Croaţiei a sărit calul atunci cînd îl strîngea ba de mînă, ba de braţ pe preşedintele Franţei, Emanuel Macron, şi-şi lăsa capul pe umărul lui ca o adolescentă îndrăgostită care abia aşteaptă să fie condusă în camera căminului studenţesc. Poate că doamna Kitarović a mers prea departe atunci cînd a început să-şi lipească tricoul ud de tricourile ude ale arbitrilor şi ale jucătorilor, fie ei din naţionala Croaţiei ori din cea a Franţei. Poate că preşedinta Croaţiei a făcut tot spectacolul din raţiuni electorale, adică pentru a atrage simpatia concetăţenilor săi pentru a-i acorda şi data viitoare votul. Însă, indiferent care au fost raţiunile pentru care Kolinda Grabar-Kitarović a depăşit cotele de exuberanţă acceptate pentru un şef de stat, aceasta a făcut să se vorbească foarte mult despre Croaţia şi să sporească interesul pentru această ţară. Totodată, Croaţia a demonstrat că şi-a ales un preşedinte viu, ceea ce înseamnă că croaţii formează un popor viu. Vorba aia, spunem ce preşedinte ai ca să-ţi spun cine eşti. Scuze că n-am găsit rima. Poate că Emanuel Macron a repetat mişcările pe care trebuie să le facă atunci cînd Franţa înscrie în finala Campionatului Mondial. Poate că preşedintele Franţei a greşit atunci cînd s-a lăsat atras în jocul mîngîierilor iniţiat de preşedinta Croaţiei. Poate că domnul Macron s-a lăsat plouat şi a stat mereu cu zîmbetul pe buze din raţiuni electorale. Însă, indiferent care au fost raţiunile pentru care Emanuel Macron a participat la spectacolul de pe scena Mondialului din Rusia, acesta a făcut să se vorbească şi mai mult despre Franţa. De parcă nu ar fi fost suficient interesul lumii pentru aceasta ţară, care tocmai îşi sărbătorise ziua cu o impresionantă paradă militară şi care găzduia cea de-a „n”-a ediţie a celebrului tur ciclist. Totodată, Franţa a demonstrat că şi-a ales un preşedinte viu, ceea ce înseamnă că francezii formează un popor viu. De parcă n-am fi ştiut lucrul acesta. În concluzie, bine că România n-a jucat finala Campionatului Mondial de Fotbal. Unde naiba să te duci cu unul care parcă ar avea un băţ înfipt în fund şi care cu siguranţă că şi-ar fi aruncat sacoul pe capota maşinii de tuns iarbă, nemulţumit că garda de corp nu s-a repezit să-i ţină umbrela deasupra capului.  

Fiţi sociabili!