Billy Gibbons, marele ţepar!?

Povestea e încurcată şi, în general, amuzantă, cu o condiţie: să nu te fi numărat printre cele cîteva sute de fani veniţi la clubul Anita’s Theatre din Thirroul, Australia, vineri şi sîmbătă, 5 şi 6 ianuarie, spre a se întîlni cu Billy Gibbons, fabulosul chitarist şi vocalist al lui ZZ Top. Pentru 105 dolari australieni, fanii aşteptau un concert în toata regula. Pentru 200, unii din cei prezenţi ar fi participat la ceea ce în termeni de specialitate se numeşte „meet and greet”, adică o întîlnire cu artistul, după show, la care se mănîncă, se bea şi mai ales se stă de vorbă face to face. În realitate, lucrurile s-au desfăşurat niţeluş altfel: vineri, Billy a cîntat… doar trei piese: „Sharp Dressed Man”, „Tosh” şi „Viva Las Vegas”. Seara următoare, e drept, a cîntat… patru!!! Cît despre „meet and greet”, nici gînd. Scandal uriaş, lumea revoltată, comentariile on-line fiind cît se poate de aspre. Cei mai mulţi înjură clubul, destui însă îi zic de mamă şi lui Billy, făcîndu-l escroc şi zicînd că n-au dat ei 100 de dolari ca să-l vadă cîteva minute. Lui Billy i se transmitea să facă bine şi să ia primul avion înapoi spre SUA, înainte să îi smulgă barba australienii. Ei, n-a făcut chiar aşa, a mai cîntat şi la Newcastle, pe 8 ianuarie, fix… două piese şi jumate!!! Pe ultimul concert, din 12 ianuarie, de la Brisbane, l-a contramandat şi chiar a tăiat-o în SUA. Conducerea clubului a dat un comunicat în care spunea că ei n-au greşit cu nimic, că au încheiat contractul ca şi cu oricare alţii, dar că nu se fac răspunzători de ce face artistul pe scenă. Pe de altă parte, managementul lui Billy a anunţat că totul a fost o golănie a organizatorilor, Billy fiind de fapt invitat la nişte întîlniri cu fanii, unde urma să vorbească despre marea lui pasiune, maşinile de curse şi cele tunate! Despre muzică, cică n-ar fi spus nimeni absolut nici o vorbă şi că Billy şi-a luat cu el o singură chitară, aşa, să fie acolo, fără vreun gînd de a da un concert. Dv. pe mîna cui mergeţi? Pariez pe absolut orice şi pe oricît că e aşa cum zice Billy.

 

 

Fiţi sociabili!