Basarabia (II)

Scriam în ediţia trecută despre faptul că reaşezarea raportului de forţe din Europa – definită prin slăbirea Turciei, începută cu eşecul cuceririi Vienei, în 1683 – va aduce în prim-plan două Puteri care vor domina secolul XVIII: Rusia şi Austria. Confruntarea lor (dar şi înţelegerile făcute pe ascuns, în dauna altor popoare – precedînd, moral, ca mîrşăvenie secretă, tragicul Pact dintre Hitler şi Stalin, din 1939) va avea consecinţe grave şi asupra trupului Moldovei istorice: pierderea ţinutului ce se va numi Bucovina (1775), apoi a Basarabiei (1812). Este evident că aceste furturi teritoriale sînt rodul unor tendinţe şi planuri expansioniste vechi şi premeditate, pregătite cu decenii înainte. Dar la fel de adevărat este că ele s-au realizat, concretizat, grăbit şi datorită lăcomiei, ambiţiei şi coruperii unor decidenţi din toate taberele implicate.

Am scris despre darurile scumpe făcute de austrieci unor demnitari turci şi ruşi pentru cedarea Bucovinei. Un text mai puţin cunoscut al lui Mihai Eminescu (din 7 aprilie 1878) dezvăluie că – ipotetic! – în lipsa trădării intereselor turceşti de către dragomanul grec Dimitrie Moruzi (ce visa, ca recompensă de la ruşi, la domnia unuia dintre Principate), raporturile geopolitice ale vremii n-ar fi impus deloc, obligatoriu, cedarea Basarabiei. Dimpotrivă… Rusia era în defensivă totală!

Eminescu: „În iunie 1812, Napoleon I stătea gata să treacă peste Niemen cu o armată cum n-o mai văzuse pămîntul, de 540.000 de oameni, cu 1.370 de tunuri. Ce avea a le opune Alexandru I al Rusiei? Barclay de Tolly stătea la Vilna cu 112.000 de oameni, avînd a se împotrivi la peste jumătate de milion a armatei celei mari, comandată în prima linie de însuşi Napoleon. În momentul acela Rusia avea numai 53.000 de oameni sub Kutusof în Moldova, care-i trebuiau ca aerul pentru a nu fi înăduşită şi înecată de precumpănirea puterii lui Napoleon. Spuie oricine drept: era atunci Rusia în poziţia de a anexa Basarabia? Cînd delegaţii ei din Bucureşti aveau avizul de a încheia pace cu orice preţ, poate cineva visa că afacerea Basarabiei a fost curată, a fost o afacere de cucerire? (…) Prinţul grec D. Moruzi, dragoman, era faţă la negociaţiuni şi era investit (de turci – n.a.) cu foarte întinse puteri. Caracterul lui, serviciile sale la Congres, sprijinul Rusiei, erau într-adevăr consideraţiuni care păreau a face sigură, după restabilirea păcii, numirea lui (pe tronul unuia dintre Principate – n.a.). Dar Moruzi, care avea cunoştinţă perfectă despre aceste dispoziţiuni (ordinul dat negociatorilor ruşi de a grăbi, cu orice compromis, încheierea păcii, în faţa ameninţării napoleoniene – n.a.), a hotărît definitiv condiţiunile tratatului, cedînd Rusiei cea mai frumoasă parte a Moldovei, care e situată între rîurile Nistru şi Prut, şi făcînd astfel pentru viitor din acest rîu linia de demarcaţiune a frontierelor ruseşti. Agenţii vigilenţi ai lui Bonaparte la Constantinopole nu pregetară de a face cunoscută purtarea lui Moruzi. (…) Ei îl arătară pe prinţul Dimitrie că e trădător, căci fusese cumpărat de Rusia pentru a-i servi interesele, în momentul în care era în puterea sa de a obţine condiţiile cele mai avantajoase (…) Moruzi, ajungînd la Rusciuc, a fost condus cu escortă la Șumla. Dar, abia intră în locuinţa marelui vizir cînd mai mulţi ceauşi se aruncară asupra lui şi-l tăiară în bucăţi cu lovituri de sabie. Toate elementele morale în această afacere sînt în partea noastră. Dreptul nostru istoric, incapacitatea juridică a Turciei de a înstrăina pămînt românesc, trădarea unui dragoman al Porţii, recăpătarea acelui pămînt printr-un tratat semnat de şapte puteri şi obligatoriu pentru ele, garantarea integrităţii actuale a României prin convenţia ruso-română, ajutorul dezinteresat ce l-am dat Rusiei în momentele grele (războiul din 1877 – n.a.), toate acestea fac ca partea morală şi de drept să fie pe deplin în partea noastră. Mai vine însă în partea noastră împrejurarea că acel pămînt nu l-am cucerit, n-am alungat pe nimeni de pe el, că e bucată din patria noastră străveche, este zestrea împărţitului şi nenorocitului popor românesc. (…) Deci, Basarabia s-a dus de unde nu se va mai întoarce, în sînul negrei străinătăţi. În zadar moldoveanul va mai privi în zile senine din vîrful Ceahlăului în zarea depărtată Ismailul, Cahulul, Bolgradul şi ţărmii Mării Negre, în zadar va vedea departe, ca margine a orizontului său, Cetatea Albă şi Chilia; ceea ce va vedea din punctul din care Alexandru cel Bun va fi rotit ochii pentru a-şi măsura cu agerimea lor, ceea ce va vedea va fi pămînt înstrăinat. În zadar îşi va aduce aminte omul cunoscător de cele trecute cum că, tari ori slabi, în trecut nu s-a găsit unul dintre noi care să consfinţească pierderea pămîntului sfînt al patriei, astăzi va găsi sute de oameni, aleşi în Sfatul ţării, cari au căutat zile întregi formula ca să scape de acel pămînt, căutînd a masca cu fraze patriotice lipsa lor de statornicie şi de bărbăţie, lipsa lor de adevărat şi energic patriotism”.

Eminescu. Punct!

 

 

Fiţi sociabili!