Basarabia (I)

Motto. „Vă vor rămîne ochii, ca să vărsaţi lacrimi”. (Feldmareşalul Kutuzov)

Parlamentul a aprobat sărbătorirea Zilei Unirii Basarabiei cu Ţara (27 martie 1918), deşi o graţioasă parlamentară suceveană –  cherchez la femme, am tot zis! – a fost dintre cei şase (plus un vot contra, al d-nei Benko Erika) care s-au abţinut de la votare (alături de UDMR-şti, ruşii lipoveni – bine că i-am primit la noi în ţară pe „bărboşi”!).  De ce o fi  făcut-o? N-am priceput, mea culpa! Revin.

Mult pătimita Moldovă de la est de Prut, a cărei simplă rostire înseamnă „a protesta împotriva stăpînirii ruseşti” a fost prima provincie revenită la trupul României, Regat care va deveni – e drept că pentru prea puţin timp, la scara Istoriei – „dodoloaţă”, după actul de la 1 decembrie. Iluminatul principe Dimitrie Cantemir a fost primul care i-a adus (în 1711) pe ruşi în Moldova, act despre care, premonitoriu, Miron Costin va scrie că a fost o greşeală, „o socoteală grabnică, de nu se va mai îndrepta în veci”. Victoria turcilor la Stănileşti era cît pe ce să ducă la transformarea Ţărilor Române în paşalîc, cînd „era gîndul lui (vizirului Gin Ali paşa, ginerele sultanului Ahmet, iritat că nu l-a capturat, atunci, pe Cantemir… ce ar fi evadat din încercuire ascuns sub fustele împărătesei ruse!) de a birui pe nemţi şi a pune paşi şi în Moldova, şi în Ţara Muntenească. Numai nu i-au agiutat Dumnezeu” (I. Neculce). În 1739, prima ocupaţie administrativă şi militară rusă a Moldovei a demonstrat intenţiile ascunse de ocupare a ambelor principate, în urma nimicirii şi strămutării întregii populaţii băştinaşe. De unde se vede că practica decimării şi deportărilor în masă a popoarelor cucerite nu este o invenţie a lui Stalin! „Fertu marşalîcul” Minih Burhardt Cristof, felmareşal rus de origine germană, „s-a comportat în Moldova nu ca un comandant al unei armate eliberatoare, ci ca un cuceritor”, dar „de teama conflictului cu Austria nu s-a hazardat să răpească pentru ţar Moldova”. Trupele ruse (ortodoxe!) au ars bisericile şi conacele, au violat şi ucis, au jefuit toate bunurile şi au strămutat populaţia. Un adevăr confirmat şi ulterior de Istorie: dintotdeauna, interesul Rusiei în Principate „nu a fost pravoslavia, ci geografia” (Iraclie Porumbescu). În 1772, Nichita Panin, şeful diplomaţiei ruse, declara cu sinceritate: „…dacă Rusia va fi pusă în situaţia de a lupta şi împotriva Austriei, şi împotriva Turciei (care tocmai încheiaseră un tratat secret, despre care, iată, ruşii aflaseră! – n.a.), atunci se va recurge la o lovitură extremă, de a duce toţi locuitorii creştini din Moldova şi Valahia în Rusia, şi de a face din aceste două provincii un deşert, abandonîndu-le şi distrugîndu-le în întregime”. Veritabil act de „milostivire” creştină în tradiţia Rusiei, pusă mai tîrziu în aplicare de bolşevici în ţinuturile răpite după război României şi altor ţări cotropite.

În 1806 ruşii au intrat din nou în Basarabia, iar sub stăpînirea lor „au înflorit adulterul, despărţeniile, beţivăneala şi jocul de cărţi”. Pe scurt, orice prezenţă rusească în Moldova avea să confirme tragica prevestire şi jeluire a lui Ion Neculce: „Moscalii au făcut groaznic alai de jafuri şi prădăciuni, mai rău decît tătarii. Bogate lăcrămi era, cît se-audzea glasul lor la cer”. După fărîmiţarea, în anii 1770, a Poloniei în favoarea Austriei, Rusiei şi Prusiei, şi pe fondul slăbirii Imperiului Otoman, pe arena europeană se consolidează două mari forţe: Austria şi Rusia. Conflictul lor de interese (dar şi cîrdăşenia lor ascunsă) va pecetlui tragic destinele nord-estului Moldovei: Bucovina în 1775, Basarabia în 1812. Măguliţi de ofiţerimea seducătoare de dame şi de agenţii infiltraţi în mediul cernăuţean, boierii localnici se visau într-o „oblastie” autonomă a imperiului ţarist (acest „noroc” îi va lovi pe urmaşii lor abia în 1940, apoi după războiul al doilea). „În toamna lui 1806, ruşii au intrat în ţară sub pretext de a ne apăra drepturile încălcate de turci, neieşind aceşti protectori nepoftiţi dintr-însa decît după ce ne-au răpit toată partea dintre Prut şi Nistru. (…) Bunica zicea că ofiţerii ruşi erau tîlhari şi beţivi, iar fetele boierilor moldoveni căsătorite cu bărbaţi decoraţi şi titraţi, dar inculţi, fără creştere şi stăpîniţi de patima beţiei au avut parte doar de bătăi, părăsire şi pierderea averii. Le-au mîncat averile, le-au înşelat în modul cel mai neruşinat şi aproape întotdeauna le-au maltratat.” (Radu Rosetti).

Cu trei decenii înainte, corupt de austrieci, feldmareşalul Rumeanţev a permis trupelor austriece să ocupe Bucovina, leagănul întemeierii Ţării Moldovei, din care ruşii se vor retrage un an mai tîrziu. Pretextul folosit de ocupanţi? Achiziţionarea de cai de montă, urmată de nevoia de a crea un cordon sanitar împotriva ciumei aduse de ruşi. Pentru a pune stavilă molimei, austriecii au trimis nu mai puţin de trei regimente de cavalerie şi cinci batalioane de infanterie. Împotriva flagelului invizibil cu ochiul liber, ocupanţii voiau să lupte cu mii de puşti şi zeci de tunuri! Singurele regrete pentru acest rapt l-a avut împărăteasa Maria Tereza, care scria, pe 04.02. 1775: „…în afacerile moldoveneşti nu avem deloc dreptate (…). Mărturisesc că nu ştiu cum vom ieşi din ele: va fi greu să o facem cu cinste şi mă doare că n-o pot spune în cuvinte”. Ce folos? Jocurile – pe sub masă – erau făcute!

 

 

Fiţi sociabili!