Bărbătoi pentru Flutur, șoricei pentru Pimen

Continuă în forță campania de apărare a președintelui PNL al Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur. De parcă domnul Flutur ar fi proaspăt absolvent al școlii de maici și este sfios ca o garofiță, și nu este capabil să se apere singur de atacurile corecte sau mai puțin corecte îndreptate împotriva sa. Gheorghe Flutur apare ca o victimă lipsită de apărare, ca o femeie de la țară care crește cinci copii, iar drept ”mulțumire” și-o ia în fiecare seară de la bărbatul venit băut și cu chef de harță. Domnul Flutur este ditamai bărbătoiul activ în politică de nu se mai știe cînd, care a fost și ministru, și parlamentar, și prim-vicepreședintele de partid pe țară, un politician uns cu toate alifiile și călit în crîncene lupte electorale. Cu toate acestea, o armată de bărbătoi îmbrăcați în costume negre, între care și-a făcut loc și o doamnă îmbrăcată și ea mai mult negru, au făcut scut în jurul său și se rățoiesc la toți cei care îndrăznesc să-l atingă cu vorba pe șeful lor. Este vorba despre liberalii pe care președintele partidului, Gheorghe Flutur, i-a pus pe fel de fel de liste electorale și care doresc să-i arate acestuia recunoștința pe care i-o poartă și speră ca și la următoarele alegeri să aibă grijă de ei. În fine, asta e lumea, asta e situația, așa e politica, așa e mersul, etc.

Însă, cei care au sărit să-l apere pe Gheorghe Flutur de critici și să-i ridice acestui statuie ar fi putut să consume o parte din energie și pentru a riposta la atacurile care au însoțit sicriul Înaltului Pimen. Adică, bărbătoii și doamna strecurată între ei au fost foarte vocali în a-l apăra pe un bărbătoi capabil să o facă singur, spunînd că făcînd scut în jurul șefului lor apără, de fapt, Suceava, în schimb au tăcut ca șoriceii în siloz atunci cînd Suceava a fost pusă într-o lumină nefavorabilă de cei care au afirmat că înmormîntarea arhiepiscopului Sucevei și Rădăuților a fost făcută cu încălcarea unor reguli impuse de starea de alertă și în baza unor derogări.

Uitați-i pe suceveni cîți sînt la slujbă, uitați că nu-s doar opt sau numai 16, uitați cum nu respectă regulile! De fapt, slujbele nu au fost ținute în spațiu închis pentru a fi obligatorie limitarea numărului de participanți, iar credincioșii și fețele bisericești au fost echipate regulamentar și au respectat distanțele între ele impuse de autorități. Au respectat solicitările autorităților și oamenii ieșiți pe trase pentru a-l conduce cu privirea pe Pimen Suceveanul pe ultimul drum. În ceea ce privește derogarea pentru organizarea slujbelor și a înmormîntării Înaltului Pimen nu a fost vorba despre nici o derogare, după cum a spus Departamentul pentru Situații de Urgență.

Cînd a fost julit cu vorba Gheorghe Fluture, bărbătoii și bărbătoaia au sărit de fund în sus trei metri, spunînd că este terfelită imaginea Sucevei, dar cînd înmormîntarea întîistătătorului Bisericii sucevene a fost pusă într-o lumină nefavorabilă nu a mai fost vorba despre nici o șifonare a imaginii județului nostru, nu?

Dar, vorba aia, morții cu morții și viii cu viii.

Înaltul Pimen de acolo, de sus, din Ceruri, nu poate să-i pună pe listă pe bărbătoi și pe bărbătoaie. Tot Gheorghe Flutur de-aici, de pe pămînt, o va face.

Fiţi sociabili!