Barba lui Ştefan cel Mare şi Fără Barbă

Scriam în articolul precedent despre nevoia de a „inventa”, de a îmbogăţi şi colora oferta turistică a Bucovinei, dincolo de afinată, mititei, tochitură. Constantin Butnariu – „TurismLife” – caută, încearcă, propune noutăţi…

Ca dovadă, voi prelua şi dezvolta aici, din frumoasa revistă, un text interesant, stabilind – în fine!? – „adevărul despre chipul lui Ştefan cel Mare”. Statuia ecvestră a lui Ştefan, amplasată în faţa Palatului Culturii, a fost modelată de sculptorul francez Emanuel Frémiet şi a fost inaugurată la data de 5 iunie 1883. Dosarul de documentare pus la dispoziţia artistului a utilizat cea mai răspîndită imagine, cea realizată de Gheorghe Asachi în anul 1822. De fapt, era o litografie fantezistă, executată la sfîrşitul sec. XVIII, după o copie de pe tabloul votiv al bisericii de la Bădeuţi.

Statuia în bronz realizată de Frémiet după litografia lui Asachi se baza, deci, pe surse istorice apocrife: cel amintit, din scena votivă de la Bădeuţi, restaurat total greşit, mural, din imaginaţie, de pictorul cernăuţean Constantin Lecca. Interesant şi chiar – atenţie! – extrem de actual: în 1881, cînd statuia era gata, episcopul Melchisedec, cu ocazia unei călătorii făcute în 1881 în Bucovina ocupată de austrieci, descoperă la Mitropolia din Cernăuţi Tetraevanghelul de la Humor. Cel care are, la fila 266, verso, miniatura voievodului, reprezentat în calitate de donator al Tetraevanghelului. Acesta este primul – dacă nu cumva şi singurul? – manuscris ce conţine adevăratul portret. Pictat cu faţa rotundă, fără barbă, numai cu mustaţă, tînăr, total diferit de imaginea popularizată masiv, anterior. Tetraevanghelul a fost caligrafiat în anul 1473, la porunca lui Ştefan cel Mare, pentru Mănăstirea Humor. Din pictură lipseşte, inexplicabil, soţia domnitorului. Ambiţiosul Melchisedec a informat Academia că-l însărcinase pe pictorul Epaminonda Bucevschi să reproducă cîteva facsimile, împreună cu portretul lui Ştefan din manuscrisul amintit. S-a cerut să se ajungă repede la o înţelegere, pentru a-l informa pe Frémiet, care se apropia de sfîrşitul lucrării, căci modificarea figurii voievodului ridica – vai, eterna provocare românească! – preţul lucrării cu încă 12.000 de lei.

Şi atunci, a început – ca şi cum ar fi azi – scandalul! În şedinţele Academiei, B. P. Haşdeu a fost un adversar al opiniei lui Melchisedec, suţinînd că portretul din Tetraevanghel e de fapt portretul lui Petru Rareş, nu al lui Ştefan. În fine, la şedinţa Academiei, din 24 ianuarie 1882, a participat şi pictorul Epaminonda Bucevschi, care a prezentat toate copiile făcute de el, după tablourile votive din bisericile lui Ştefan cel Mare din Bucovina. Astfel s-a putut constata că în tablourile votive de la Voroneţ, Sf. Ilie şi Pătrăuţi, Ştefan a fost pictat fără barbă! Tot în cadrul acestei şedinţe, Grigore Tocilescu a adus epitrahilul, fost al Mănăstirii Dobrovăţ, pe care sînt brodate chipurile lui Ştefan cel Mare şi al ultimei sale soţii, prea juna Maria Voichiţa. Bombă: chipul domnului de pe epitrahil este asemănător cu portretul din Tetraevanghel: e şi acesta tot fără barbă! Tot acum – iată un fair-play azi uitat! – pictorul Bucevschi a recunoscut că portretul lui Ştefan din biserica de la Bădeuţi fusese repictat peste timp şi că – mai mult! – chiar el făcuse copia „falsului”. Pe care i-o trimisese, ca fiind o copie după original, lui B.P. Haşdeu… din motive pecuniare, avea el să recunoască, spăşit. Astfel că s-a admis, fără nici o obiecţie academică, faptul că Ştefan cel Mare nu avea, totuşi, barbă! Şi că chipul voievodului din Tetraevanghelul de la Humor este cel adevărat. Pictorului Bucevschi i s-a cerut, în compensaţie, realizarea unui album care să cuprindă toate portretele domnului.

O fi realizat ori ba pictorul numit comanda bine plătită, evident, de Academie!? Greu de spus. Albumul acela ar fi, azi, oricum, o comoară iconografică! Discuţiile din şedinţele Academiei şi din presa timpului nu au mai putut duce, însă, la modificarea chipului statuii lui Ştefan. Deşi Frèmiet a fost informat din vreme de această descoperire, el a cerut, inflexibil, pentru modificarea chipului bărbos al statuii, „cei 12.000 de lei” suplimentari pentru „bărbierirea bărbii” voievodului. Sumă pe care „comitetul statuii” nu o avea.

Astfel, presaţi şi de timp – deja inaugurarea statuii fusese amînată cu un an – comanditarii ieşeni au fost nevoiţi să accepte statuia cu chipul unui Ştefan cel Mare bărbos. Aşa se scrie istoria… artei! Şi a bărbilor, pe de altă parte…

 

 

 

 

 

 

Fiţi sociabili!