Bani aruncaţi pe fereastra Ministerului Educaţiei

Sistemul de învăţămînt românesc are multe metehne. Personalul necalificat de la catedre este una dintre ele. Una, dar foarte gravă, pentru că profesorii nu produc nici roşii, nici cuie, ci oameni. Dacă vom continua aşa, o să ne trezim cu suplinitori şi în sălile de operaţii, că doar un inginer poate face atîtea alte meserii. Numai anul acesta, la Suceava, 49 de candidaţi şi-au încercat norocul pentru ocuparea unui post de suplinitor necalificat în învăţămînt. Notele au fost mici şi nici cerinţele n-au fost mari. Un 5 e destul pentru a ajunge să predai, dar nici salariul nu e mai mare de 900 de lei. E de înţeles cîtă responsabilitate implică toată această schemă. Locurile neocupate sînt, în general, la ţară, în comunităţile cu multe alte neajunsuri. Ce mai contează unul în plus? Ideea e că avem mare nevoie de profesori adevăraţi, şcoliţi, care au ales să predea o viaţă, de dragul meseriei, nu conjunctural, că nu sînt locuri de muncă în alte domenii. Calitatea, însă, costă. Nu foarte mult, dar cu siguranţă considerabil mai mult decît suma cu care este astăzi plătit un profesor român. Pînă nu se reglează balanţa aceasta a bunului simţ, nimic nu se va schimba. Pînă nu se investeşte în resursa umană la adevărata valoare, vom merge din rău în mai rău. Şi din cîte se vede, la Suceava, nu stăm deloc bine. S-au anunţat noi investiţii: un milion de lei pentru continuarea lucrărilor la noul sediu al Casei Corpului Didactic. O construcţie care nu e gata nici măcar la roşu, deşi din 2012 s-au băgat aproape 3 milioane de lei, situată într-o zonă nelocuită, fără acces la drum public sau utilităţi, construcţie ce ar fi trebuit să fie deja gata, căci termenul proiectului iniţial era de 36 de luni. Starea actuală a lucrărilor, degradarea şi amînarea termenelor nu miră pe nimeni. Şi, totuşi, la ce foloseşte o astfel de investiţie, dincolo de faptul că zeci de şcoli din judeţul Suceava au încă veceul în fundul curţii? Teoretic, această instituţie, Casa Corpului Didactic, are ca scop formarea continuă a cadrelor didactice, perfecţionarea lor, consilierea şi orientarea, dar şi formarea managerilor educaţionali. Acolo lucrează nişte profesori care au hotărît că nu mai vor să fie profesori. Nu mai vor la catedră, dar le-ar plăcea să lucreze într-o instituţie cu amfiteatru, bibliotecă şi sală de lectură de 90 de metri pătraţi, camere de cazare pentru profesori invitaţi la cursuri de formare, garaj, spălătorie. Toate acestea, în mijlocul unui deal la Şcheia. O construcţie controversată care, spun autorităţile, trebuie să continue doar pentru că a fost începută. În sediul Casei Corpului Didactic se bagă bani, dar instituţia în sine, nu ştiu zău, cîte parale face şi dacă-şi justifică existenţa. Un punct de vedere.

 Comentariu difuzat de Radio Top Suceava – 104 FM.

Fiţi sociabili!