Baluri. Şi dezamăgiri

OCSCa mai în fiecare an pe vremea asta, ocup spaţiul rubricii cu cîte un episod în care subiectul principal îl constituie Balurile Bobocilor, devenite prilejuri de a aduce în faţa elevilor fiecărui liceu în parte cîte un nume mai mult sau mai puţin cunoscut din muzica românească. De obicei, aştept ca sezonul balurilor să ia sfîrşit, iar la finalul acestuia trag nişte concluzii. Ei bine, în acest an fac o excepţie, pentru că sînt deja lămurit în mare măsură după primele două baluri, probabil şi cele mai aşteptate şi mediatizate, întrucît sînt ale celor mai prestigioase licee sucevene: colegiile naţionale „Petru Rareş” şi „Ştefan cel Mare”. Şi vă mai şi mărturisesc că n-am văzut nici unul din spectacole, din motive diferite: la „Rareş” n-aş fi avut motiv să merg, iar la „Ştefan” are loc la două zile după ce scriu eu această rubrică. Hai, că am ajuns să trag de timp fiindcă îmi vine greu să pun pe hîrtie ceea ce vreau să spun. Deci: la „Rareş” a cîntat una Delia. Greşesc: n-a cîntat, că (pardon) cu cîntatul e uşor paralelă. A venit să-şi etaleze fizicul. Încă (iar pardon) competitiv, depinde de gust. Chestia care năuceşte e: de ce trebuia să vină doamna Matache să-şi pună discul şi să-şi ţuguie buzele de parcă (tot pardon) cînta? Şi unde? La balul „Rareş”-ului, liceu care chiar are o tradiţie în muzica rock şi la ale cărui concursuri de talente am fost uluit de cîte voci bune (iar unele de-a dreptul excepţionale) am auzit şi de ce instrumentişti de mare viitor am văzut. Nu ştiu cine a organizat şuşaneaua cu blonda, dar zău că elevii de la „Rareş” meritau altceva. Dacă în spatele nenorocirii e vreun profesor, ruşine! Iar dacă au fost elevi, mi-e milă. V-o spune unul care prezintă de trei ani Bucovina Rock Castle şi care a fost onorat să-i prezinte pe scenă pe mulţi rareşişti, iar în faţa scenei să fie cu mult mai mulţi rareşişti, spectatori. La „Ştefan” a cîntat O.C.Ş., adică Omul cu Şobolani. Nu-mi plac cine ştie ce, iar de Bal nu mă mai ocup de doi ani. Elevii au făcut totul singuri, iar pentru asta merită dragoste şi respect. „Rareş” nu-i „Ştefan”, cum nici Matache asta nu-i O.C.Ş.

 

 

Fiţi sociabili!