„Baletul” graţios

Potrivit  Eurostat, România se află în fruntea topului sărăciei din Europa, devansînd cu puţin Bulgaria. Fiecare al treilea cetăţean din România – mai precis 37,3 % din populaţie – se confruntă cu sărăcia şi cu izolarea socială, trăind sub pragul de sărăcie relativă,  adică, venitul pe familie nu atinge 60 % din procentul venitului mediu. După INS, anul trecut, 32,8% din gospodării n-au putut acoperi cheltuielile din venituri: 39% aveau restanţe la întreţinere, iar 17% erau în urmă cu plata luminii. Tot mai mulţi au fost nevoiţi să ceară bani de la rude (19%) sau să-şi mai ia un serviciu (10%). *Amicul meu, scriitorul Todirel Călugăriţa, postează un insolit şi credibil mini-eseu „recuperator”, dovadă – pe care o salut din inimă! – şi a iubirii lui pentru locurile natale. Îl redau, în esenţă:  « „Doi lei pearja şi sîmburele înapoi!” – e o vorbă care se atribuie „perjarilor” din Rădăşeni, pentru a-i eticheta drept „strînşi la pungă”. Cred că lucrurile stau cu totul altfel şi că locuitorii celui mai vechi bazin pomicol din ţară au dat dovadă de multă generozitate şi de inteligenţă tactică. Cam în felul în care Parmentier, ofiţer al lui Ludovic al XVI-lea, a reuşit să răspîndească, în păturile sărace, o legumă (devenită – n.a.) esenţială, cartoful, tocmai adusă din Lumea Nouă. El a cultivat cartofi pe domeniile regale şi, dînd dovadă de multă ingeniozitate, a pus o pază straşnică în jurul suprafeţei respective. „Ceva atît de bine păzit trebuie să aibă o mare valoare!”, şi-au zis fermierii din jur. Care, în ziua cînd trupele de pază şi-au luat liber, ca din întîmplare, au tăbărît pe cartofi. De ce n-am crede că operaţiunea de manipulare şi marketing a lui Parmentier ar fi fost utlilizată şi de rădăşeneni?! Crearea iluziei că deţin un bun extrem de valoros (2 lei pearja) şi rar (sîmburele trebuie returnat, ca să nu se împrăştie fructul, sămînţa) face ca însuşirea lui să apară în ochii celorlalţi drept o mare reuşită. Este tentaţia fructului oprit. De altfel, cine n-a văzut, în pieţele patriei, mere de Rădăşeni sau felurite soiuri de prune-perje, răspîndite de comercianţii „perjari”, pe lîngă care nici (măcar – n.a.) evreii n-au făcut mulţi purici?! ».  De acord, Todirel. Deci, în aceeaşi notă pozitivă, am putea „citi” şi anecdota despre perjarul, care, păgubit de o cioară hoaţă, se consolează menind pruna lipsă „de sufletul bunicului”. Ar putea fi – de ce nu? – o excelentă lecţie despre cum poţi transforma o pierdere (materială) într-un cîştig (spiritual). * Am sesizat, cu nostalgie, un soi de paradox: vechile, clasicele cabane, popasuri de succes ale evului apus au dispărut ori sînt pe moarte. Aceasta, în ciuda „vadurilor” excelente unde erau amplasate (!?). Cabana Deia (cu neuitatul ei nea Andrei), restaurantul de pe Mestecăniş, popasul de la 3 Movile, crîşma de pe Palma, ştrandul Sucevei şi Complexul B.T.T. de la Cîmpulung sînt doar cîteva exemple. Nici hotelul de pe Rarău – fosta cabană, un reper exemplar al istoriei turismului  montan românesc – nu se simte prea bine (se pare că va fi salvat, totuşi… să fie!), la fel ca alte „bunicuţe” vedete ale agrementului şi ospitalităţii locale din a doua jumătate a secolului trecut.  Fenomenul nu  e tipic sucevean: vechile cabane „seculare” montane, populare şi accesibile oricui, din Bucegi ori Făgăraş, sînt şi ele în agonie. Explicaţii ar fi, ele, diverse. Dar cui ar ajuta? * Se (prea?) repetă! România a fost scrisă cu doi de „rr”, adică „Rromania”, pe site-urile oficiale ale Olimpiadei din Brazilia. Este doar o chestiune de timp ca ţara noastră să fie intenţionat confundată ca „ţara comunităţii rrome”. Să fi fost o gafă involuntară a Federaţiei Internaţionale de Scrimă !? După 1990,  confuzia rom-român pe plan european a dus la situaţii penibile. Astfel, o delegaţie oficială a fost împiedicată să intre într-un stat UE, înainte de aderare, pentru că pe paşaport prescurtarea ţării noastre era ROM. Acest fapt l-a determinat în 2002 pe secretarul de stat în Ministerul Culturii de la acea dată, Ion Antonescu, să solicite primului-ministru schimbarea prescurtării, cel puţin în paşapoartele noastre, ceea ce s-a şi îndeplinit, de atunci aceasta fiind ROU, pe criteriul apartenenţei la spaţiul francofon. Însă acest lucru nu se poate realiza în toate domeniile. În multe alte nomenclatoare străine prescurtarea este aceeaşi: ROM. Ar fi, deci,  firească revenirea la cuvîntul „ţigan” – existent şi în alte limbi -,  termen ce nu e jignitor în sine. * „Zoe şi Tipătescu se iubeau pe la spate”. Habar nu are – chiar! – nevinovatul elev autor al „perlei” de Bac citate, cîtă dreptate are: aşa se iubesc toţi politicienii noştri. Îndeosebi nu cei adversari, ci mai ales cei colegi, în acelaşi partid! A se vedea, în aceste zile, „baletul” graţios – am scris „greţos”?!, scuze! – privind definitivarea listelor pentru „parlamentare”. 

 

 

 

 

 

 

Fiţi sociabili!