Balamuc sau brutărie?

Azi (vineri, 21 iunie) cînd scriu această rubrică pentru Jupânu’, am aflat că Rapid Suceava a fost re-răs-străprogramată să joace miercuri, 26 iunie, un meci din campionatul încheiat cu vreo lună în urmă. Şi nu un meci oarecare, ci unul pe care-l cîştigase conform tuturor regulamentelor din România, din lume şi din galaxie, întrucît adversarul de atunci, conform aceloraşi regulamente, fusese penalizat cu pierderea meciului.Neprogramata de atunci, Sportul Studenţesc, a devenit între timp mai curată, mai uscată şi evident că şi-a cîştigat, prin procedee încă misterioase, dreptul de a rejuca şi, eventual, cîştiga o partidă pierdută cu 0-3. Cele nu se mai ştie cîte comisii ale FRF care au „schimbat modificarea” sînt alcătuite din oameni încă liberi şi care par a nu fi înţeles nimic din cele cinci dosare penale pe care le au în lucru şefii penali ai organismelor penale numite FRF şi LPF. Chestia absolut neverosimilă care a stat la baza acestei decizii oarecum finale (adică e ultima posibilă la FRF, dar mai există şi tribunale) este motivaţia respectivei comisii: cică pe considerente de „forţă majoră”. Te-ntrebi dacă-s demenţi de-a dreptul ori dacă i-a bătut soarele-n cap, că alte variante nu există. Discutînd cu Pepe Armeanca în chiar ziua deciziei (cu cîteva ore înainte ca asta să fie dată) îmi spunea fostul mare fotbalist că nu-şi aduce aminte ca în ziua în care trebuia să se dispute meciul, cînd Sportul nu fusese programată (ca sancţiune), să se fi semnalat cutremure, inundaţii, invazii de extratereştri, şi că nici n-a declarat nimeni război României. Aşadar, chestia cu „forţa majoră” cade. Mai rămîne… ce? Păi, cred eu, doar faptul că Naşu’ a fost cîndva jucător la Sportul şi probabil că l-o fi buşit nostalgia. Ori l-o fi buşit Şiman cu banii economisiţi din salariile neplătite propriilor săi fotbalişti timp de vreo doi ani. N-am auzit pînă acum ca vreun oficial sucevean să-l fi ameninţat pe infractor cu un nou dosar penal. Oricum, pînă s-ar finaliza, probabil că îl înghite brutăria. Sau ospiciul.

 

Fiţi sociabili!