Avizi de funcţii, de bani şi de publicitate

„Văd că mulţi au înţeles că dau vina pe alţii pentru propriul eşec. Eu îmi asum în totalitate greşelile, sînt convins că am picat examenul din cauza mea, dar îmi menţin afirmaţia că organizarea examenului a fost defectuoasă. Grile greşite, corectări, recorectări, pasări de vinovăţii etc. Circ. Anii viitori aceste lucruri nu trebuie să se mai întîmple, mai ales că şi anul trecut a fost la fel, însă nimeni nu a făcut nimic în acest sens. E normal să fiu dezamăgit, în primul rînd de mine. Asta pentru că nu m-am dus la examen la ghici, ci pentru că am muncit. Se pare că atît am putut. Felicitări tuturor celor admişi!”. Uite cine vorbeşte despre circ?! Circarul Mihai Godină, un comic ratat îmbrăcat în haină de poliţist, care nu ar fi existat pentru marele public, cel mare iubitor de can-can ieftin, dacă nu ar fi existat reţelele de socializare, care adesea funcţionează ca nişte reţele de tembelizare. Cel care-şi spune poliţist a vrut să urmeze cursurile Academiei de Poliţie la vîrsta la care absolvenţii acestei instituţii de învăţămînt superior sînt de mult la pensie, însă a picat. Ca să se scoată într-un fel, idolul femeilor care ştiu ele sigur că vaccinul antirujeolic este un criminal în serie şi al bărbaţilor înnebuniţi să posteze pe reţelele de socializare filmuleţe cu glume de şantier şi citate ale filosofilor despre care cred că au fost cîndva fotbalişti, circarul îmbrăcat în haină de poliţist a spus că rezultatele examenelor au fost grav viciate de organizarea defectuoasă. Au fost nişte greşeli, că doar testările au fost organizate de nişte poliţişti şi, chiar dacă nu credeţi, sînt şi ei oameni şi, deci, sînt supuşi greşelii. Însă greşelile nu au fost chiar atît de mari încît să schimbe radical rezultatele concursului, au fost asumate şi au fost corectate. Circarul tablagiu, care visa să aibă şi el stele pe umăr, ca unii dintre cei pe care îi ia peste picior în postările sale, este în continuare în Poliţie, în ciuda atitudinii sale publice. Dar cine să-l pună la punct? Poliţiştii care se grăbesc să iasă la pensie la vîrste relativ fragede, cei care se ştiu cu multe bube în cap ori ăia care stau tupilaţi prin boscheţi ca să-i ardă pe şoferi la buzunare? Poliţia Română nu reprezintă, astăzi, decît un grup de interese, ai cărui membri sînt avizi de funcţii şi de bani, iar unii dintre şi de publicitate. Chiar dacă publicitatea se obţine cu ajutorul circului. Pe vremea Miliţiei se făceau bancuri cu miliţieni. Acum nu se prea fac bancuri cu poliţişti. Şi e normal, pentru că unii dintre ei sînt adevărate bancuri. Proaste.

Fiţi sociabili!