Avem un vas de croazieră. Cum procedăm?

Pentru a înțelege foarte bine etapa dificilă în care se află industria hotelieră în acest moment, trebuie mai întîi să avem în minte situația pe ansamblu și cum am ajuns în acest punct.

Turismul a devenit ramura cu creșterea procentuală cea mai importantă din industria românească odată cu eliberarea voucherelor de vacanță pentru angajații din sistemul bugetar în 2018. Peste 1,2 milioane de oameni au primit anual aproximativ 400 milioane de euro ca să îi cheltuiască doar în România. Această infuzie de capital, alături de scăderea TVA la 9% la alimente, respectiv 5% la servicii de cazare şi masă, a dus la scoaterea din economia neagră şi gri a unei importante părți din acest sector. Pensiunile şi vilele turistice au ajuns în 2019 să acomodeze puțin peste 50% din totalul turiștilor din intern, asta în timp ce numărul turiștilor din extern a scăzut sesizabil ca număr la nivel de țară: 80% din turiști au fost români, restul de 20% au fost din afara României, anul trecut. Un alt efect pozitiv a fost creșterea numărului mediu de înnoptări: pensiunea noastră a avut 3,2 în 2019, 2,2 în 2018 şi 1,4 în 2017. Asta înseamnă că, în sfîrșit, românii au început să facă sejururi de 3, 4 şi 5 nopți, mănîncă 2-3 mese pe zi şi se simt bine folosind facilitățile unităților de cazare, toate acestea cu un deficit de 200.000 de angajați doar în această industrie. Chiar și așa, cu doar 235.000 de angajați, la numai 55% din necesarul de forță de muncă, această industrie a reușit să ofere servicii la un nivel de satisfacție ridicat. Personal, nu îmi vine în minte un alt sector economic care să funcționeze la parametrii normali cu puțin peste jumătate din forța de muncă necesară.

Pe scurt, și revin la această comparație, industria hotelieră românească din ultimii doi ani poate fi comparată cu un vas de croaziera plin 100% de călători, care are doar jumătate din echipaj și jumătate din combustibilul necesar traversării oceanului și care, gradual și cu eforturi considerabile din partea acestora, a ajuns la viteza de navigare standard.

2020 a început la fel de bine cum s-a terminat 2019: rezervări în trendul anului precedent, avansuri plătite, rezervări pentru pachetele de Paști, inclusiv pentru cele de Crăciun și Revelion. Week-end-urile au fost pline ca în full-sezon, dar începînd cu 1 martie se simțea deja lipsa rezervărilor pe termen mediu și lung.

Din 9 martie, totul însă s-a întors la 180 de grade: numărul de solicitări a scăzut drastic, chiar au fost zile cu zero cereri de ofertă, zero telefoane și zero rezervări on-line. Autocarele planificate pentru martie și aprilie au solicitat modificarea datelor de check-in în lunile de primăvară și vară. Rezervările făcute prin agenții și on-line fie s-au anulat, fie au fost reprogramate după luna mai cînd se consideră ca vom fi depășit această epidemie. Am stat pe baricade pînă pe 17 martie cînd am fost nevoiți prin ordin de ministru să închidem restaurantul, pentru ca apoi să luăm decizia de a închide și pensiunea, deși ordinul nu preciza și închiderea acesteia din urmă.

Dificil este pentru toți din acest business de familie, unde noi, ca și management, lucrăm cot la cot cu oameni care au 6, 10 și 12 ani vechime într-o societate care e în acest domeniu de activitate de 14 ani, oameni care au învățat să facă munci diferite, funcție de necesități și din cauza lipsei forței de muncă. Ca în orice domeniu, momente grele au mai fost, dar nici unul care a dus să închidem locația mai mult de o zi… Criza financiara din 2008-2009 nu a obligat pe nimeni să pună lacătul pe ușă dacă avea cash-flow să funcționeze. Or, această criză medicală ne-a forțat să o facem, deși am luat toate măsurile sanitare severe cu mult timp înainte de acest ordin. Pînă la finalul lunii, angajații vor sta acasă cu salariul și contribuțiile achitate integral, deşi veniturile din martie sînt cu mult sub cheltuielile de personal, electricitate, combustibil etc… Este o formă de recunoștință pentru ei și pentru angajamentul lor față de societatea noastră. Mai departe, rămîne să vedem, nu DACĂ statul sacrifică ceva pentru a proteja mediul privat, ci așteptăm să vedem CE sacrifică și CÎND.

Unul din cele mai mari pericole pentru stat e ca o masă critică de angajatori să trimită oamenii în șomaj, sper să fie foarte limpede acest lucru. Modelul german „Kurzarbeit” prin care angajatorii HORECA ar putea diminua programul de lucru și salariul, iar statul să plătească diferența poate fi considerat o alternativă. O altă variantă în care salariile pînă la un anumit plafon, 2000 de lei, de exemplu, să nu fie impozitate deloc, ar fi cea mai bună soluție, după părerea mea.

Aceste măsuri sau unele dintre ele ar trebui implementate „de ieri” deoarece ar minimiza efectele pe termen lung. Și apropo de termen lung,  se va termina și acest episod din istoria Planetei, fără îndoială, dar trebuie să ne întrebăm care e răul cel mai mic din care ne revenim cel mai repede și mai ieftin  :

  1. Oprim vasul de croazieră, aruncăm peste bord trei sferturi din echipaj și cînd va fi să plecăm iarăşi la drum, cum și cu cine punem în funcțiune toate echipamentele și cît carburant ne costă să o luăm de la „zero absolut” ?

 SAU

  1. Reducem viteza de deplasare, economisim carburant, ținem echipajul motivat față de Căpitan și aproape față de clienți apoi solicităm ajutor pentru a alimenta cu carburant rezervoarele?

Marius BIHOLAR,

Managerul Pensiunii „Muşatinii” din Putna

Fiţi sociabili!