Sala de 5.000 de locuri cu 100 de locuri

Iarăși va avea Suceava sală polivalentă. Una cu 5.000 de locuri care va costa 32,5 milioane de euro. Teoretic, pentru că practic va avea numai vreo 1.500, pentru ca va trebui să păstrăm distanța unii de alții.

Reorganizarea de două feluri

Există o explicație și pentru întîrzierea proiectului de modernizare a 54 de stații de autobuz și a introducerii e-ticketingului, după cum spune primarul, Ion Lungu, și anume reorganizarea Guvernului: ”Ne-a luat patru luni pînă am primit avizul de la Comitetul tehnico-economic de la Ministerul Comunicațiilor, care a trecut la Ministerul Transportului, modificîndu-se diagrame, secretari de stat și comisiilor tehnico-economice.

Copiatorii

Președintele Organizației Județene Suceava a PSD, senatorul Ioan Stan, acuză PNL că a copiat 60% din programul de guvernare al PSD și l-a lipit în programul de relansare economică a României. Rău ar fi dacă se va dovedi că liberalii au copiat și procentul de nerealizare a programului.  50 proCent