Comisari de la ANAF

Comisari de la ANAF
Comisari de la ANAF făcînd inventarul într-unul din puţinele chioşcuri din bazarul sucevean care n-au fost închise cînd s-a răspîndit vestea controlului: „Mioaro, chiloţi şi sutiene sînt, dar n-ai văzut şi nişte izmene, că tare le-aş număra eu, pentru că am observat că cine face inventarul la izmene poate ajunge în cîţiva ani general cu patru stele, conducător de doctorat, şef de partid şi vicepremier”.

Cu catalogul sub braţ şi cu dalta în mînă

Cu catalogul sub braţ şi cu dalta în mînă
„Fără munca celor de la catedră, îndrăznesc să afirm că, probabil, încă nu am fi ieșit din Evul Mediu. Motiv pentru care, de Ziua Învățătorului, nu ezit să urez, din toată inima, celor care lucrează în învățămînt: « La mulți ani, sculptori de suflete! »”. Mesajul transmis de senatorul PSD de Suceava, profesorul Virginel Iordache, de Ziua Învăţătorului.  

Traian Andronachi, managerul Spitalului Municipal Rădăuţi

Traian Andronachi, managerul Spitalului Municipal Rădăuţi
S-a născut pe 24 decembrie 1977 la Iași, pe vremea cînd părinţii lui erau studenţi. Ulterior, mama, Carmen, a devenit profesoară de limba şi literatura română, iar tatăl, Mircea, inginer TCM. Traian Andronachi a studiat la Iaşi, Cluj şi Bucureşti, a ajuns avocat, iar de cîţiva ani este managerul Spitalului Municipal Rădăuţi şi declară că „sporurile acordate sînt printre cele mai mari, s-au deschis compartimente noi, s-a achiziționat aparatură medicală, iar acum putem spune că aproape 60% din suprafața spitalului a fost reparată”. Din păcate, singura fotografie pe care a pus-o la dispoziţia gazetei noastre pentru aceste interviu este cea pe care o publicăm, susţinînd că nu mai are imagini din copilărie şi din adolescenţă. Jupânu’: Care a fost cea mai mare boacănă făcută în copilărie şi cum au reacţionat părinţii? Traian Andronachi: Sînt mai multe pe care aș putea să le descriu, însă cu nostalgie îmi amintesc că am scăpat borcanul cu smîntînă exact în mijlocul covorului din sufragerie. Părinții nu erau atunci acasă, fiind la serviciu. Aveam vreo 5 ani și era bunica Aspazia, bica Ziuca cum îi spuneam eu, venită la noi și care, cu multă blîndețe, m-a liniștit. Îmi aduc aminte că atunci cînd au venit părinții acasă, bunica și cu mine curățam covorul.   Cînd a fost prima dată cînd a trebuit să răspundeţi la întrebarea „ce vrei să te faci cînd o să fii mare” şi ce aţi spus? Era în acele vremuri o revistă, îmi aduc aminte că avea coperți albastre, care se numea „Lumea Copiilor”. Printre articolele revistei era unul intitulat „Noi în anul 2000”. Articolul descria la acel moment predicția evoluției tehnologiei pînă la acea dată. Eram impresionat atunci de mașinile zburătoare descrise în articol. Vroiam și eu să conduc una. Atunci a fost momentul când am întrebat-o pe mama în ce an sîntem. Care au fost obiectele care v-au plăcut cel mai mult şi care au fost materiile care v-au enervat în şcoala generală şi în liceu? Probabil la aceste întrebări mulți vor răspunde la fel, însă mie chiar îmi plăceau desenul și educația fizică. A fost o vreme cînd desenam în acuarelă peisaje. Îmi amintesc că tata m-a lăsat să folosesc la un moment dat şevaletul și pensoanele lui. Și lui îi plăcea sa picteze. De enervat, m-a enervat matematica. Mama, cadru didactic fiind, a avut grijă să mă „stimuleze”. Îmi aduc aminte cu plăcere de un moment. Mă dădeam de-a dreptul cu capul de ușă, în semn de protest, că nu vreau să merg la olimpiada de matematică. A fost singurul 10 din tot județul și singurul 10 pe care l-am luat la olimpiade de-a lungul timpului. Cînd v-aţi gîndit serios să urmaţi o facultate de drept şi care au fost factorii care v-au determinat să luaţi această decizie? La liceu eram cînd mi-a venit ideea de avocat. Îmi aduc aminte cu nostalgie de doamna diriginte Costiuc, Dumnezeu să o odihnească, cum mă dojenea la ora de dirigenție pentru fel și fel de năzbîtii pe care le mai făceam și cum îmi „pledam” eu cauza în apărare. Ea cred că a fost prima care mi-a spus că ar trebui să mă fac avocat. De ce ani de zile, chiar şi prezent, e o modă să te înscrii la facultăţile de drept? Ce-i determină pe tineri să facă asta? Diploma în științe juridice e o diplomă cu care poți aplica pentru mai multe joburi. Mulți sînt mînați către această facultate de idealism, însă și de mirajul banilor. Meseriile juridice de top sînt remunerate îndestulător. În altă ordine de idei, în media, în societate, în filme, tinerii observă  avocați de succes care par a avea o viață lipsită de griji. Mai este avocatura o afacere în ziua de astăzi? Cîţi dintre avocaţi pot trăi de la foarte bine în sus de pe urma acestei meserii? Se poate trăi bine din avocatură, însă pînă acolo e cale lungă și e nevoie și de noroc. Onorariul pe care îl percepe avocatul e în funcție de cota de succes pe care o are, de notorietate, iar toate acestea se bazează pe rigurozitate. Toți văd partea frumoasă, însă nopțile nedormite, zilele de studiu al dosarelor, astea nu se văd. Succesul final este însă cel care face ca munca să conteze. Cum de aţi acceptat funcţia de manager al Spitalului Municipal Rădăuţi? A fost o provocare. O provocare grea, care m-a stimulat. Erau 44 de medici în spitalul Rădăuţi. Acum sînt 69, în afară de rezidenţi. Mă mîndresc cu colegii mei. Avem medici buni la Rădăuți, iar colectivul spitalului e ca o familie. E drept, o familie mare, dar sistemul funcționează ca un întreg. Dacă-l privești altfel, nu e ok. Toți sînt importanți în sistem. Și infirmierele, și îngrijitoarele, și asistentele, și personalul TESA/Administrativ.   Experienţa de avocat vă ajută în vreun fel în parcursul profesional pe care v-aţi înscris? Da, mă ajută. E un hățiș legislativ pe care trebuie să îl iei în calcul. O luptă pentru finanțare. Spitalul se autofinanțează. Banii îi obține din prestări servicii. Sînt foarte importante contractele cu CAS, cu care ne batem. Sistemul e subfinanţat pentru multe patologii. Casa de asigurări decontează o suma de 1475 de lei x ICM per caz. Gîndiți-vă că din banii aceștia trebuie să acoperi de la materiale sanitare pînă la fondul de salarii. E drept că CAS prin FNAUSS acoperă creșterile salariale ale personalului medical, însă fără solicitări de finanțare externă (CNI, M.S.) și fără obținerea fondurilor e aproape imposibil să te dezvolți. La venirea dvs. în spital cum v-au privit medicii şi cum vă privesc acum? Pot să vă răspund altfel. Dacă atunci era criză de personal, acum nu mai e. Salariile s-au plătit tot timpul întocmai și la timp. Sporurile acordate sînt printre cele mai mari, s-au deschis compartimente noi, s-a achiziționat aparatură medicală, iar acum putem spune că aproape 60% din suprafața spitalului a fost reparată. Dacă astăzi aţi fi avocat şi v-ar propune cineva funcţia de manager al Spitalului Rădăuţi aţi mai accepta-o? Îmi place ceea ce fac ...