Cristian Irimie, medic ginecolog

Cristian Irimie, medic ginecolog
Cristian Irimie, medic ginecolog  s-a născut pe 20 aprilie 1953, în București, a copilărit la Deva şi este „sucevean prin măritat”; tata – inginer silvic; mama – casnică; dorea să se facă inginer silvic/violonist; a devenit medic ginecolog. Oana Șlemco: De unde pasiunea pentru medicină? Cristian Irimie: Nu am avut o pasiune pentru medicină de mic. M-am hotărît în vacanța din clasa a X-a spre clasa a XI-a să dau la medicină. Pînă atunci voiam să fac politehnică, dar am constat că poți să pierzi în examen dacă greșești o scădere sau o înmulțire și am spus că mai bine învăț niște cărți și am spus medicină. Părinții mei s-au bucurat. Aveam niște rude medici în București și le-am spus că vreau să dau la medicină. Mătușa era doctoriță și unchiul doctor. Mi-au spus că pentru medicină îmi trebuie două lucruri: capul și fundul tari, pentru că toată viața va trebui să citești. Să stai pe scaun să citești. Ești în stare? Zic eu: „Cred că da”. (…) Ați făcut pregătire în particular pentru admitere? Am făcut pregătire la anatomie în vacanța dintre a XI-a și a XII-a pentru că acolo aveam lacune. (…) Făceam ore cu un asistent universitar. Făceam în diverse locuri prin București, pe la casele diverșilor potențiali candidați, pe ascuns. Semi-ascuns, pentru că ăia care trebuiau să știe știau, dar nu era pe față. Ne tot mutam prin diferite camere, subsoluri, a fost o perioadă interesantă. Ați intrat din prima la facultate? Da, la Universitatea de Medicină din București. Atunci se chema Institutul de Medicină și Farmacie București, Facultatea de Medicină Generală. Cum au fost anii studenției? Am fost un student care a stat la cămin șase ani și nu pot să spun că am fost poznaș, nici excepțional. Am fost un student mediu. La cămin aveai tot felul de alte probleme. Nu era ca acasă. Care erau provocările din cămin? Erau multe: discoteci, nu cum sînt acuma. Facultatea de Medicină avea un club și se organizau discoteci miercuri, joi, sîmbătă și duminică. Acolo intrai cu legitimația de student. Plăteai trei lei și legitimația de student la medicină. (…) În perioada studenției dumneavoastră se dădeau atenții la medici așa cum se întîmplă acum? Probabil era așa. Am spus-o de mai multe ori. Eu primul cadou de la un pacient l-am primit în anul IV.  Nu oricine îți dădea ție, student, cadouri. Ce luau medicii nu știu, că nu aveam noi acces. Unii ne mai împărțeau țigări, cafea, cîte o sticlă de băutură la toată grupa. Erau oameni foarte largi la suflet. Făceam gărzi la chirurgie, în anul IV, la Spitalul Floreasca. Atunci era Spitalul de Urgență. Singurul de urgență din București și aveam un îndrumător, pe conferențiarul Cezar Petrescu, un mare chirurg. Făceam gărzi din trei în trei zile. (…) Acolo am învățat foarte multe lucruri. Intram în sala de operații și făceam gărzi, și dimineața la ora 6 ne întîlneam la el în cabinet. (…). Și ne dădea sarcini: tu te duci la Reanimare, tu de duci colo, tu te duci dincolo. Strîngeam datele pentru raportul de gardă care se ținea la ora 7.30. Și cînd intram acolo ne întreba: care fumați? Fumam toți. Scotea cîte un pachet de țigări și ne dădea la fiecare. El fuma Kent medical, cel lung și alb. Kent nu ne dădea, dar ne dădea Dunhill, Pall Mall. Pe urmă le schimbam între noi, în funcție de gusturi. (…) Ați avut frați? Eram singur la părinți. Mulți mă întreabă dacă nu am dorit un frate? Și acum spun că nu. De ce să spun că da, dacă nu. (…) Unde ați făcut gimnaziul? Am făcut școala de muzică opt ani. (…) Făceam vioară. Era visul dumneavoastră să deveniți instrumentist? Nu știu. O dorință, și a mea, și a părinților a fost să cînt la un instrument. Am ales vioara, care este un instrument foarte frumos de altfel. În clasa a VIII-a voiam să mă duc la liceul de muzică, dar în Deva nu era liceu de muzică. S-a înființat la vreo doi ani după ce am intrat eu la liceul teoretic. Voiam să merg la Cluj la liceul de muzică. Tatăl meu era inginer, era un tip foarte pragmatic. Pentru el existau două meserii: ingineri și doctori. Și m-a întrebat tata: vrei să faci vioară mai departe?  Eu am spus că da. Și mi-a spus: uită-te la ăștia la televizor. Nu vezi acolo cîți sunt? Tu unde mai încapi? (…) Ce voiați să vă faceți cînd erați mic? Am vrut multe să mă fac. Am vrut să mă fac inginer silvic. Tata, fiind inginer silvic, mi-a spus: este frumoasă meseria, dar nu te-am învățat pe tine să dormi la stînă cu ciobanii, să iei purici, nici să te prindă ploaia, să stai sub un brad să te ude pînă la chiloți, așa că mai gîndește-te la altele. M-am gîndit la multe, dar am ajuns la medicină și nu îmi pare rău. (Oana ȘLEMCO)

Mirela Adomnicăi, prefectul judeţului Suceava

Mirela Adomnicăi, prefectul judeţului Suceava
Mirela Adomnicăi, prefectul judeţului Suceava – s-a născut pe 15 august 1970, de Sf. Maria, în Suceava; – tata – şofer în transportul public local; – mama – bucătăreasă; – a vrut să se facă profesoară; – a devenit prefectul judeţului Suceava. Oana Şlemco: Cum a fost copilăria dumneavoastră? Mirela Adomnicăi: Am avut o copilărie frumoasă, fericită, aşa cum era posibil pînă în 1989. Ne jucam în spatele blocului, nu aveam telefoane mobile, nu aveam calculator, programul la televizor era interesant doar duminică, atunci cînd aveam un film la Telecinemateca, şi desenele animate în fiecare seară de la ora 19.00. Am avut parte de vacanţe la bunici de care îmi amintesc cu foarte multă plăcere pentru că am avut norocul să am bunici la ţară. Făceam diferenţa între găină şi gîscă. (…) Eraţi un copil poznaş? Nu. Un copil cuminte, ascultător. Am fost foarte încăpăţînată, şi acum sînt, ceea ce consider că este o calitate în administraţia publică şi în vremurile noastre. Eram acea generaţie cu cheia la gît. Situaţia de acasă nu era foarte strălucită, astfel încît ţineam cot la cot cu părinţii, înţelegînd greutăţile vieţii. Ascultaţi Europa Liberă sau muzică străină? Am ascultat foarte mult Cenaclul Flacăra, era o formă de evadare pentru noi. Dacă îmi amintesc bine, ascultam muzică disco, Modern Talking şi Sandra. Aţi fost făcută şoim al patriei şi pionier. Cum vedeaţi atunci lucrurile acestea? Apreciez mai mult acum decît la vremea respectivă acea ierarhizare în şcoală. Erau acele costume de pionier pe care se puneau trese albastre, galbene şi roşii, şi cu acele şnururi: comandantul de grupă, comandantul de detaşament şi comandantul de unitate. La momente festive, veneam toţi îmbrăcaţi în costume de pionier şi se putea vizualiza ierarhia din perspectiva notelor a tuturor copiilor care făceau parte din acea şcoală. Mi-a plăcut foarte mult uniforma şi consider că ar fi o idee bună dacă s-ar reintroduce în şcoli. Am făcut gimnaziul la Şcoala Generală nr. 1, o şcoală de elită şi atunci, Liceul „Ştefan cel Mare”, cu care mă mîndresc, pentru că există aşa un grup în Suceava, grupul ştefaniştilor. Am optat pentru Liceul „Ştefan cel Mare” pentru că era cel mai bun liceu la vremea respectivă. Am reuşit să intru la cea mai bună secţie din vremea respectivă, Matematică-Fizică, dar a fost, pe de altă parte, destul de greu în liceu, pentru că formaţia mea este pentru latura umană. Profilul de matematică-fizică – un profil real cu ştacheta foarte ridicată, pentru că am fost o clasă foarte bună. A trebuit să depun eforturi, matematică, chimie, fizică, marea majoritate a colegilor mei optau pentru politehnică sau medicină. Pe atunci, pînă în 1989, profilul uman îl găseai numai la Liceul Pedagogic. (…) Şi înainte de a mă înscrie la treapa I eram aproape convinsă să aplic la Liceul Pedagogic. La pedagogie aveam emoţii pentru că nu am ureche muzicală şi era o probă eliminatorie. Adulţii din preajma mea mi-au spus că ar trebui să văd o finalitate dincolo de compatibilitatea cu profilul uman al liceului. (…) Ce vroiaţi să vă faceţi cînd eraţi mică? Am cochetat cu zona didactică. Am predat la un moment dat la Liceul Economic. Am predat Drept şi mi-a plăcut. După experienţa de la AJOFM, chiar am urmat un curs de formator şi m-am gîndit la modul serios, aşa, spre final, să am o perioadă în care să predau adulţilor, să formez adulţi. Spre care final? Nu ştiu cu finalul, că Legea Pensiilor se tot modifică. După 50 de ani, vîrstă de care mă apropii vertiginos, chiar iau în calcul o activitate didactică. Îmi place să lucrez cu oamenii, îmi place să explic. Mi se pare că satisfacţia muncii în momentul în care modelezi un om este mult mai mare decît administraţia publică, zonă în care tot am activat pînă acum.   Ce facultate aţi făcut? Am urmat facultatea de drept. (…) Am intrat la facultate în 1990 la „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi. Se intra foarte greu la această facultate, nu am reuşit să intru din primul an şi după aceea, pentru că noi am fost generaţia care a absolvit în 1989, colegii mei chiar au prins Revoluţia în armată, la următoarea admitere a fost schimbată radical materia de admitere. Nu se mai făcea materialismul dialectic în liceu şi a trebuit să o iau de la capăt, să învăţ istorie şi limba română pentru admitere. (…) Am stat şi la gazdă, şi la cămin, o viaţă de student obişnuită. Nu am lucrat pe parcursul anilor de studiu, părinţii mei au înţeles să mă susţină în toată această perioadă, destul de greu din partea lor ca efort. Aţi profesat după terminarea carierei? Am început ca şi consilier juridic, după care am intrat în politică, în 1998. Oana ŞLEMCO

Angela Zarojanu, preşedinta Asociaţiei „Seva”

Angela Zarojanu, preşedinta Asociaţiei „Seva”
Angela Zarojanu, preşedinta Asociaţiei „Seva” s-a născut pe 09.08.1957, în Dorohoi; tata – inginer silvic; mama – contabilă; a vrut să se facă actriţă; a ajuns inginer electronist, om de afaceri şi consilier local. O.Ş.: Cum a fost copilăria dumneavoastră?  A.Z.: A fost o copilărie frumoasă, în primul rînd pentru că stăteam la casă şi îmi aduc aminte că imediat cum se lumina de ziuă, dimineaţa, după ce mîncam, mergeam afară şi stăteam pînă seara. Stăteam afară cu sora mea şi mai erau două fetiţe care veneau din cînd în cînd la noi sau mai mergeam noi la ele. Dar, locul cel mai frumos era peste drum de casa noastră, era ca un fel de părculeţ, zonă verde, unde erau trei fîntîni. Cînd ne întreba cineva unde stăm, spuneam că pe strada Nicolae Titulescu. Unde? La trei fîntîni. Ne jucam foarte mult pe afară pentru că nu aveam chiar foarte multe jucării, dar afară, cu spiritul inventiv, mai făceam tot felul de lucruşoare şi ne plăcea foarte mult să facem hăinuţe pentru păpuşi. Asta îmi aduc aminte, că una din marele bucurii era să tot le schimbăm. Aveam două sau trei păpuşi şi le schimbam, şi le îmbrăcam. Sora mea era şi talentată, lucru care s-a dovedit mai tîrziu, pentru că a urmat o şcoală de profil. Afară mai jucam ŢOMANAP. (…)  Aţi fost o elevă silitoare?  Eram o elevă silitoare. Îmi aduc minte prima zi de şcoală. (…) Am fost cu mama mea, am avut un învăţător numai în clasa I foarte sever. Mi-a plăcut să merg la şcoală şi chiar m-am simţit bine. Îmi plăcea să învăţ, să ştiu multe lucruri.  Ce voiaţi să vă faceţi cînd eraţi mică? Ca să vă spun adevărul şi numai adevărul, în clasa a V-a, poate de asta am ajuns în Consiliul de Administraţie al Teatrului „Matei Vişniec”, ne-a dat doamna dirigintă un test cu ce am vrea să devenim în viaţă şi am scris că aş vrea să mă fac actriţă. Aşa am simţit eu. Atunci erau cîteva actriţe celebre, erau filme pe la televizor unde le vedeam şi mi s-a părut interesant. Plus că în fiecare vară, noi aveam două verişoare de la Cluj care veneau la noi şi stăteau în jur de 10 zile. Cu o zi înainte de plecare făceam cîte o serbare cu tot dichisul, cu prezentări, cu probă de muzică, de dans, ca un fel de concurs. Primeam premii şi încropeam cîte o mică piesă de teatru. În cele din urmă am urmat un alt drum care mi s-a potrivit mai bine. Unde aţi făcut facultatea? Am făcut facultatea la Iaşi, la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”, am făcut Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii, am intrat din primul an. A fost o facultate foarte grea. Am ales-o pentru că am vrut să dovedesc că şi fetele pot. (…) Cînd eram în clasa a XII-a, eram în direcţia matematică-fizică, era în trend, politehnica era pe val. Am auzit o discuţie între părinţii mei şi părinţii altor copii şi spuneau că la Electronică este greu, că au intrat numai cinci băieţi din Dorohoi. Şi atunci eu care sînt o feministă m-am întrebat, dar chiar aşa o fi de greu? Numai bine că am intrat la Electronică. (…) Unde aţi fost repartizată după finalizarea studiilor? Viaţa mi s-a schimbat. Eu m-am căsătorit în anul IV de facultate, în anul V deja îl aveam pe Ionuţ. La repartiţie, Ionuţ avea trei luni, soţul meu era încă student în anul V. Am avut şansa să prind Dorohoiul, unde mi-am dorit să ajung pentru că aveam un băieţel mic. Am luat un post la fabrica de sticlă şi porţelan, la biroul mecano-energetic, nu ştiu de ce aveau nevoie de inginer electronist. Încercam să mă fac utilă şi să fac ceva. Mi-au spus pînă la urmă: Angela, tu mergi în acest birou şi ocupă-te de aceste fişe care trebuie întocmite cu ce aparatură intră, un fel de fişe de inventar. (…) Cum aţi ajuns la Suceava şi cum aţi ajuns să lucraţi în administraţia publică? Am ajuns cînd soţul meu a terminat facultatea. A ajuns la Suceava şi atunci m-am mutat la Întreprinderea de Reţele Electrice. A fost o perioadă foarte frumoasă a vieţii mele. Am intrat în administraţie pentru că am intrat în politică. Nu mi-am propus niciodată, pentru că îmi plăcea mediul privat. Înainte de a intra în politică mi-am făcut o firmă (…) Regretaţi că aţi intrat în politică? Nu am nici un regret cu privire la parcursul meu profesional. Mi-a făcut mare plăcere să lucrez în administraţie. Din punct de vedere politic eu consider că puteam să fac mai mult, dar aşa a fost situaţia. Dacă nu ai o poziţie de top în politică, nu ai putere.  (Oana ŞLEMCO)