Mirela Adomnicăi, prefectul judeţului Suceava

Mirela Adomnicăi, prefectul judeţului Suceava
Mirela Adomnicăi, prefectul judeţului Suceava – s-a născut pe 15 august 1970, de Sf. Maria, în Suceava; – tata – şofer în transportul public local; – mama – bucătăreasă; – a vrut să se facă profesoară; – a devenit prefectul judeţului Suceava. Oana Şlemco: Cum a fost copilăria dumneavoastră? Mirela Adomnicăi: Am avut o copilărie frumoasă, fericită, aşa cum era posibil pînă în 1989. Ne jucam în spatele blocului, nu aveam telefoane mobile, nu aveam calculator, programul la televizor era interesant doar duminică, atunci cînd aveam un film la Telecinemateca, şi desenele animate în fiecare seară de la ora 19.00. Am avut parte de vacanţe la bunici de care îmi amintesc cu foarte multă plăcere pentru că am avut norocul să am bunici la ţară. Făceam diferenţa între găină şi gîscă. (…) Eraţi un copil poznaş? Nu. Un copil cuminte, ascultător. Am fost foarte încăpăţînată, şi acum sînt, ceea ce consider că este o calitate în administraţia publică şi în vremurile noastre. Eram acea generaţie cu cheia la gît. Situaţia de acasă nu era foarte strălucită, astfel încît ţineam cot la cot cu părinţii, înţelegînd greutăţile vieţii. Ascultaţi Europa Liberă sau muzică străină? Am ascultat foarte mult Cenaclul Flacăra, era o formă de evadare pentru noi. Dacă îmi amintesc bine, ascultam muzică disco, Modern Talking şi Sandra. Aţi fost făcută şoim al patriei şi pionier. Cum vedeaţi atunci lucrurile acestea? Apreciez mai mult acum decît la vremea respectivă acea ierarhizare în şcoală. Erau acele costume de pionier pe care se puneau trese albastre, galbene şi roşii, şi cu acele şnururi: comandantul de grupă, comandantul de detaşament şi comandantul de unitate. La momente festive, veneam toţi îmbrăcaţi în costume de pionier şi se putea vizualiza ierarhia din perspectiva notelor a tuturor copiilor care făceau parte din acea şcoală. Mi-a plăcut foarte mult uniforma şi consider că ar fi o idee bună dacă s-ar reintroduce în şcoli. Am făcut gimnaziul la Şcoala Generală nr. 1, o şcoală de elită şi atunci, Liceul „Ştefan cel Mare”, cu care mă mîndresc, pentru că există aşa un grup în Suceava, grupul ştefaniştilor. Am optat pentru Liceul „Ştefan cel Mare” pentru că era cel mai bun liceu la vremea respectivă. Am reuşit să intru la cea mai bună secţie din vremea respectivă, Matematică-Fizică, dar a fost, pe de altă parte, destul de greu în liceu, pentru că formaţia mea este pentru latura umană. Profilul de matematică-fizică – un profil real cu ştacheta foarte ridicată, pentru că am fost o clasă foarte bună. A trebuit să depun eforturi, matematică, chimie, fizică, marea majoritate a colegilor mei optau pentru politehnică sau medicină. Pe atunci, pînă în 1989, profilul uman îl găseai numai la Liceul Pedagogic. (…) Şi înainte de a mă înscrie la treapa I eram aproape convinsă să aplic la Liceul Pedagogic. La pedagogie aveam emoţii pentru că nu am ureche muzicală şi era o probă eliminatorie. Adulţii din preajma mea mi-au spus că ar trebui să văd o finalitate dincolo de compatibilitatea cu profilul uman al liceului. (…) Ce vroiaţi să vă faceţi cînd eraţi mică? Am cochetat cu zona didactică. Am predat la un moment dat la Liceul Economic. Am predat Drept şi mi-a plăcut. După experienţa de la AJOFM, chiar am urmat un curs de formator şi m-am gîndit la modul serios, aşa, spre final, să am o perioadă în care să predau adulţilor, să formez adulţi. Spre care final? Nu ştiu cu finalul, că Legea Pensiilor se tot modifică. După 50 de ani, vîrstă de care mă apropii vertiginos, chiar iau în calcul o activitate didactică. Îmi place să lucrez cu oamenii, îmi place să explic. Mi se pare că satisfacţia muncii în momentul în care modelezi un om este mult mai mare decît administraţia publică, zonă în care tot am activat pînă acum.   Ce facultate aţi făcut? Am urmat facultatea de drept. (…) Am intrat la facultate în 1990 la „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi. Se intra foarte greu la această facultate, nu am reuşit să intru din primul an şi după aceea, pentru că noi am fost generaţia care a absolvit în 1989, colegii mei chiar au prins Revoluţia în armată, la următoarea admitere a fost schimbată radical materia de admitere. Nu se mai făcea materialismul dialectic în liceu şi a trebuit să o iau de la capăt, să învăţ istorie şi limba română pentru admitere. (…) Am stat şi la gazdă, şi la cămin, o viaţă de student obişnuită. Nu am lucrat pe parcursul anilor de studiu, părinţii mei au înţeles să mă susţină în toată această perioadă, destul de greu din partea lor ca efort. Aţi profesat după terminarea carierei? Am început ca şi consilier juridic, după care am intrat în politică, în 1998. Oana ŞLEMCO

Angela Zarojanu, preşedinta Asociaţiei „Seva”

Angela Zarojanu, preşedinta Asociaţiei „Seva”
Angela Zarojanu, preşedinta Asociaţiei „Seva” s-a născut pe 09.08.1957, în Dorohoi; tata – inginer silvic; mama – contabilă; a vrut să se facă actriţă; a ajuns inginer electronist, om de afaceri şi consilier local. O.Ş.: Cum a fost copilăria dumneavoastră?  A.Z.: A fost o copilărie frumoasă, în primul rînd pentru că stăteam la casă şi îmi aduc aminte că imediat cum se lumina de ziuă, dimineaţa, după ce mîncam, mergeam afară şi stăteam pînă seara. Stăteam afară cu sora mea şi mai erau două fetiţe care veneau din cînd în cînd la noi sau mai mergeam noi la ele. Dar, locul cel mai frumos era peste drum de casa noastră, era ca un fel de părculeţ, zonă verde, unde erau trei fîntîni. Cînd ne întreba cineva unde stăm, spuneam că pe strada Nicolae Titulescu. Unde? La trei fîntîni. Ne jucam foarte mult pe afară pentru că nu aveam chiar foarte multe jucării, dar afară, cu spiritul inventiv, mai făceam tot felul de lucruşoare şi ne plăcea foarte mult să facem hăinuţe pentru păpuşi. Asta îmi aduc aminte, că una din marele bucurii era să tot le schimbăm. Aveam două sau trei păpuşi şi le schimbam, şi le îmbrăcam. Sora mea era şi talentată, lucru care s-a dovedit mai tîrziu, pentru că a urmat o şcoală de profil. Afară mai jucam ŢOMANAP. (…)  Aţi fost o elevă silitoare?  Eram o elevă silitoare. Îmi aduc minte prima zi de şcoală. (…) Am fost cu mama mea, am avut un învăţător numai în clasa I foarte sever. Mi-a plăcut să merg la şcoală şi chiar m-am simţit bine. Îmi plăcea să învăţ, să ştiu multe lucruri.  Ce voiaţi să vă faceţi cînd eraţi mică? Ca să vă spun adevărul şi numai adevărul, în clasa a V-a, poate de asta am ajuns în Consiliul de Administraţie al Teatrului „Matei Vişniec”, ne-a dat doamna dirigintă un test cu ce am vrea să devenim în viaţă şi am scris că aş vrea să mă fac actriţă. Aşa am simţit eu. Atunci erau cîteva actriţe celebre, erau filme pe la televizor unde le vedeam şi mi s-a părut interesant. Plus că în fiecare vară, noi aveam două verişoare de la Cluj care veneau la noi şi stăteau în jur de 10 zile. Cu o zi înainte de plecare făceam cîte o serbare cu tot dichisul, cu prezentări, cu probă de muzică, de dans, ca un fel de concurs. Primeam premii şi încropeam cîte o mică piesă de teatru. În cele din urmă am urmat un alt drum care mi s-a potrivit mai bine. Unde aţi făcut facultatea? Am făcut facultatea la Iaşi, la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”, am făcut Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii, am intrat din primul an. A fost o facultate foarte grea. Am ales-o pentru că am vrut să dovedesc că şi fetele pot. (…) Cînd eram în clasa a XII-a, eram în direcţia matematică-fizică, era în trend, politehnica era pe val. Am auzit o discuţie între părinţii mei şi părinţii altor copii şi spuneau că la Electronică este greu, că au intrat numai cinci băieţi din Dorohoi. Şi atunci eu care sînt o feministă m-am întrebat, dar chiar aşa o fi de greu? Numai bine că am intrat la Electronică. (…) Unde aţi fost repartizată după finalizarea studiilor? Viaţa mi s-a schimbat. Eu m-am căsătorit în anul IV de facultate, în anul V deja îl aveam pe Ionuţ. La repartiţie, Ionuţ avea trei luni, soţul meu era încă student în anul V. Am avut şansa să prind Dorohoiul, unde mi-am dorit să ajung pentru că aveam un băieţel mic. Am luat un post la fabrica de sticlă şi porţelan, la biroul mecano-energetic, nu ştiu de ce aveau nevoie de inginer electronist. Încercam să mă fac utilă şi să fac ceva. Mi-au spus pînă la urmă: Angela, tu mergi în acest birou şi ocupă-te de aceste fişe care trebuie întocmite cu ce aparatură intră, un fel de fişe de inventar. (…) Cum aţi ajuns la Suceava şi cum aţi ajuns să lucraţi în administraţia publică? Am ajuns cînd soţul meu a terminat facultatea. A ajuns la Suceava şi atunci m-am mutat la Întreprinderea de Reţele Electrice. A fost o perioadă foarte frumoasă a vieţii mele. Am intrat în administraţie pentru că am intrat în politică. Nu mi-am propus niciodată, pentru că îmi plăcea mediul privat. Înainte de a intra în politică mi-am făcut o firmă (…) Regretaţi că aţi intrat în politică? Nu am nici un regret cu privire la parcursul meu profesional. Mi-a făcut mare plăcere să lucrez în administraţie. Din punct de vedere politic eu consider că puteam să fac mai mult, dar aşa a fost situaţia. Dacă nu ai o poziţie de top în politică, nu ai putere.  (Oana ŞLEMCO)

Daniela Dungeanu, directoarea Colegiului Naţional „Petru Rareş”

Daniela Dungeanu, directoarea Colegiului Naţional „Petru Rareş”
Daniela Dungeanu, directoarea Colegiului Naţional „Petru Rareş” s-a născut la Iaşi, pe 21 iunie 1964, cînd are loc solstiţiul de vară; mama – învăţătoare; tata – profesor de română şi franceză; a vrut să se facă profesoară/medic; a devenit profesoară de fizică. O.Ş.: Ce meserii vă atrăgeau atunci cînd eraţi mică? D.D.: Un timp am cochetat cu meseria de medic, dar destul de repede, asta înseamnînd pe la începutul liceului, m-am răzgîndit şi am virat către cea de profesor. Mi-am dorit să mă fac profesor de fizică începînd cu clasa a X-a. (…) Am urmat un liceul de profil, actualmente Colegiul Naţional „Emil Racoviţă” din Iaşi, şi acolo am studiat din clasa a V-a pînă în clasa a XII-a. Pe atunci era liceu de ştiinţe ale naturii, singurul din Iaşi cu acest profil şi cu accent pe fizică, chimie şi biologie. Cred că acesta a fost principalul motiv pentru care m-am îndreptat către disciplinele reale. Cum v-aţi putea descrie copilăria? Ca orice copil, nu realizam dificultăţile prin care treceau părinţii mei. Perioada în care am crescut, în care mi-am trăit anii copilăriei, adolescenței şi chiar primii ani de studenţie, acum îmi dau seama că a fost grea din multe puncte de vedere pentru părinţi. Pentru noi, copiii, nu a fost aşa. De ce a fost o perioadă grea? Mă refer la lipsurile materiale care au început să apară în ultimii ani, începînd cu 1980. În rest, nu vreau să fiu percepută ca o nostalgică a perioadei respective. Dacă am nostalgii, am legate de copilărie. Grupuri de copii ne jucam în faţa blocului, organizam acţiuni împreună. Modul în care socializam şi în care ne făceam prieteni era altul decît este acum. Nu ştiu dacă mai bun, nu ştiu dacă mai rău, dar era diferit şi era foarte frumos. Eraţi un copil poznaş? Nu. Prin comparaţie cu sora mea, eu eram cel mai puţin poznaşă din cuplul nostru. Eu eram copilul cuminte, copilul serios, dar asta nu m-a împiedicat să mă bucur de copilăria pe care am avut-o. Aţi chiulit vreodată de la şcoală? Răspunsul este nu, şi este cu sinceritate nu. Nu era o perioadă în care se putea chiuli chiar atît de uşor. Ţineţi cont şi de contextul familial despre care am vorbit. Părinţii mei erau cadre didactice, tata profesor, deci ar fi aflat foarte repede, plus faptul că pe majoritatea profesorilor mei i-am îndrăgit şi chiar să fi putut să chiulesc nu aş fi chiulit cred că din acest motiv. (…) Ţinînd cont de valoarea liceului, nu aveam cum să chiulim. Erau şi alte condiţii. Şcoala se închidea dimineaţă, la ora 8, după ce intram la ore. Nu se mai deschidea poarta. Ieşeam din clădirea şcolii doar atunci cînd mergeam la sala de sport. Şase din colegii mei erau fii sau fiice ale profesorilor din şcoală, deci eram o clasă condamnată la stat la ore. Aţi copiat vreodată la vreun examen? Nu. Aţi fost o elevă de nota 10? Răspunsul este da. Am avut întotdeauna note şi medii foarte mari. Am avut succes şcolar pe toată linia. Am fost la olimpiadele de fizică în fiecare an pînă la etapa naţională, deci inclusiv etapa naţională. Cel mai mare premiu pe care l-am obţinut a fost un premiu III în clasa a X-a. Eram 36 de elevi în clasa de liceu, în clasa a XII-a am terminat 36 şi îmi aduc aminte şi acum că absolut toţi am intrat la facultate şi, pe atunci, intrarea la facultate era o admitere adevărată, aşa cum mai este şi în prezent la cîteva facultăţi, cu multe examene. Era concurenţă foarte mare. La şapte facultăți din Iaşi, printre care şi Medicina, am ocupat locul I. Şapte colegi din clasă am luat locul I la admitere la facultate. Eu am intrat prima pe listă la Facultatea de Fizică din Iaşi. (…) Nu vă pare rău că aţi stat şi aţi studiat? Am terminat pe locul I Facultatea de Fizică, am fost şefă de promoţie. Am învăţat cu plăcere, fizica m-a pasionat tot timpul. Am avut doi profesori foarte buni, care mi-au insuflat dragostea pentru fizică: Anton Florin şi Seryl Talpalaru. Mi-am ales această meserie pentru că am vrut. Îmi place să cred că aş fi reuşit la orice altă facultate. Eu asta aş fi vrut să fac. Eu ştiam la momentul respectiv că nu voi beneficia de o repartiţie în Iaşi pentru că Iaşul era unul dintre cele 14 oraşe închise. Erai repartizat în localităţi mici, în alte judeţe, şi după trecerea unui anumit timp te puteai întoarce în oraşul tău. Aşa am ajuns la Suceava. Am ales un municipiu cît mai apropiat de Iaşi ca să fac o navetă săptămînală, lucru pe care l-am făcut în primii doi ani de profesorat. De ce aţi rămas la Suceava? Am terminat facultatea în 1986. Am luat la repartiţie Liceul de Chimie Industrială „Petru Rareş”, actualmente Colegiul Naţional „Petru Rareş”. (…) Nu regret că am venit la Suceava absolut deloc. În primii doi ani eram singură aici, nu cunoşteam pe nimeni cu excepţia a patru colegi de facultate care erau suceveni. Dar mi-am făcut repede prieteni, un colectiv minunat. Întotdeauna am spus, şi nu doar eu, o mai spun şi alţii, este o atmosferă foarte caldă aici, la „Petru Rareş”.