Virginel Iordache, senator

Virginel Iordache, senator
Virginel Iordache, senator –        s-a născut pe 22.04.1959 în localitatea Poşta din judeţul Galaţi; –        tata – şofer; –        mama – membră CAP; –        sigur la părinţi; –        a vrut să se facă fotbalist sau inginer chimist, ca să prepare bombe; –        a devenit profesor de fizică; –        a fost adjunct la Inspectoratul Şcolar Suceava şi director al Colegiului Naţional de Informatică „Spiru Haret” Suceava, iar în prezent este senator din partea PSD.   Oana Şlemco: Ce aţi vrut să vă faceţi când eraţi mic? Virginel Iordache: Ca orice copil, voiam să mă fac fotbalist. Eram talentat, spuneau unii. De fapt, am şi jucat o bucăţică de timp fotbal la un club din Tecuci, la o şcoală sportivă. Trebuie să spun că am renunţat pentru că pe vremea aia nu se făceau bani din fotbal, totul era de plăcere. Pentru a putea să te înscrii la o şcoală sportivă trebuia să ai note mari, sportul să nu îţi afecteze partea profesională. Şi mai trebuia aprobarea părinţilor, semnătura părinţilor. În prima fază am imitat semnătura lui tata, dar a aflat că mă duceam la antrenamente şi mi-a spus că trebuie să aleg între fotbal şi şcoală, pentru că două lucruri bune nu pot să fac. Şi am ales şcoala. Ăsta era visul meu cînd eram mic, mic, mic. Apoi, am vrut să mă fac inginer chimist, să prepar bombe. Lucrul acesta m-a inspirat încă din copilărie cînd era să dau foc, de fapt am şi dat foc, pe la grajdurile bunicului meu. A fost un incendiu mare? Nu. Din fericire s-a intervenit la timp. Cum aţi reuşit să îi daţi foc? Învăţasem în clasa a VII-a să prepar praful de puşcă şi am luat nişte azotat de amoniu, care se găsea atunci peste tot, pentru că era îngrăşămînt chimic, am mai pus puţin cărbune, pisînd un electrod de la o baterie de 4,5 volţi, am pus puţin sulf de la o pucioasă, cum se numeau atunci fitilele cu care se dezinfectau butoaiele de vin, şi le-am mojorat într-un mojar cu care mama făcea zahăr vanilat. Atunci nu era zahăr vanilat, se făcea din zahăr cubic sau cristalizat. Cu mojarul ăla eu am reuşit să amestec foarte bine substanţele şi probabil că am nimerit cantităţile care trebuiau şi am făcut un pic de explozie. Pe lîngă faptul că am fost la faţă puţin afumat, lucrurile astea se petreceau într-un grajd unde ţinea bunicul animalele, care a luat foc. Bunicul a văzut, mi-a aplicat o corecţie la ureche şi a stins focul. De unde aveaţi reţeta pentru prepararea bombei? Eram în clasa a VII-a cînd făceam chimia cu o profesoară extraordinară, care preda şi biologia. Făceam tot felul de experimente de genul acesta. Pentru a ne atrage pentru ştiinţele fizică şi chimie se recurgea la experimente extraordinare. Mai făceam un experiment care se numea reacţia vulcan, în care bicromatul de potasiu se aprindea şi ardea ca un vulcan. Evident, eu am căutat să imit. Prin anul II de facultate am vrut să îl impresionez pe tatăl meu şi am pus o bucată de sodiu mai mare în ligheanul cu apă şi îţi dai seama ce a făcut cînd a început să reacţioneze sodiul cu apa şi o bucată aşa, cît un pachet de drojdie, ce explozie a fost. Mama a ieşit afară din casă şi a întrebat dacă a explodat butelia? Cum aţi cîştigat primii bani din viaţa dumneavoastră? Muncind. Ne-am mutat de la Poşta, unde m-am născut, la Berheci. În satul Poşta nu era şcoală şi se învăţa comasat. Unchiul meu, Dumnezeu să îl odihnească, văzînd că am o înclinaţie către carte, l-a rugat pe tata să mă ducă de la o şcoală în care se învăţa simultan la o şcoală de centru, unde erau clase separate. Am cîştigat primii bani cînd eram prin clasa a VI-a, în satul Berheci, unde era un centru de achiziţionare a fructelor şi se pregăteau pentru export. Acolo am lucrat ca zilier. Cele mai frumoase fructe se aşezau în lădiţe mici pe care scria fructe export România şi se dădeau la export, iar cele care cădeau de la sortat se dădeau la aşa numita pulpă, care se ambala în nişte butoaie din stejar şi aceste butoaie se trimiteau la fabricile de conserve, din ele urmînd să se facă siropuri. Eu m-am angajat în clasa a VI-a la cărat butoaie. Cîştigam 25 de lei/zi. Ţin minte că prima sumă pe care am primit-o a fost 675 de lei. Era o sumă foarte mare atunci. Prin anii ’68-’69 era o sumă foarte mare. Mi-am cumpărat un stilou de 90 de lei, chinezesc, pe care îl am şi acum, şi mi-a cumpărat mama o pereche de tenişi chinezeşti şi un trening albastru cu trei dungi albe. Cum aţi devenit profesor? În anul 1978 am absolvit Liceul Teoretic Nr. 2, actualmente Colegiul Național  „Calistrat Hogaș” Tecuci, apoi am urmat cursurile Universității tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, Facultatea de Tehnologie Chimică, Secția de Fizică – Chimie,  pe care am absolvit-o în anul 1984 cu media 10 la examenul de licență. M-am apucat să învăţ foarte bine la fizică şi chimie şi am devenit unul dintre cei mai buni. Suceava m-a „adoptat” în 1984, an în care am venit ca profesor de fizică la Liceul Industrial  Nr.4 (pe atunci Grupul Școlar). Oana ŞLEMCO

Cătălin Nechifor, parlamentar de Suceava

Cătălin Nechifor, parlamentar de Suceava
Cătălin Nechifor, parlamentar de Suceava s-a născut la ora 23.00, între Vărsător şi Peşti, pe 18.02.1974; mama – asistentă medicală; tata – asistent medical; a vrut să se facă inginer; a devenit inginer, dar nu a profesat.   Oana Şlemco: Cum a fost copilăria ta? Cătălin Nechifor: Foarte frumoasă, total diferită faţă de copilăria de acum, dar sigur că sîntem şi puţin nostalgici, şi a fost variată, în sensul că plecam vara la bunici sau iarna, de sărbători. Reuşeam să am un schimb intercultural major şi cu foarte mulţi prieteni, atît la Vatra Dornei, cît şi la Fălticeni, pentru că în clasa a III-a m-am mutat. Perioada a fost dificilă pînă m-am reaşezat, dar, în final, am reuşit să fiu un copil sociabil, neconflictual. Cred că nu m-am bătut cu nimeni, dar nu-i timpul pierdut. Ai fost un elev silitor? În gimnaziu am terminat al doilea pe şcoală. Nu am fost şef de promoţie, pentru că nu am putut să stau în cap la sport, şi nu glumesc. Eu făcînd volei la echipa şcolii, profesorul a insistat să stau în cap. Nu am putut să stau în cap şi mi-a pus 4. Drept pentru care ai mei, în clasa a VIII-a, mi-au luat scutire medicală. (…) Care au fost cele mai mari pozne pe care le-ai făcut în copilărie? Mi-am rupt mîinile de cinci ori, am avut o lipsă de calciu, fiind şi o zonă mai dificilă, zona de munte, cu temperaturi scăzute, cu umiditate. Chiar dacă ai mei mă duceau la mare frecvent tocmai din această raţiune, cum cădeam, cum îmi rupeam mîna. Ţin minte că odată am demolat şi o motocicletă la parterul blocului, m-am speriat groaznic, nu m-a durut decît a doua zi. Am crezut că mă bate titularul motocicletei, dar eu aveam mîna ruptă. Ultima dată cînd mi-am rupt mîna eram în clasa a XII-a, la liceu. Am făcut parte din prima generaţie care a dat Bac-ul la şapte obiecte. În 1992, am ales sportul, făcînd volei de performanţă medie, trăgeam tare la sală şi m-am oprit fix în perete şi mi-am rupt mîna, drept pentru care am dat Bac-ul la franceză în loc de sport. Unde ai făcut liceul? La „Nicu Gane”, în Fălticeni. Cum a fost perioada aceea? Foarte tare tranziţia de la comunism la Revoluţie, extrem de interesantă, de la uniforma celebră, la blugi, la libertate, la emancipare, la păr lung. Foarte fain, chiar o perioadă extraordinară, scăpaţi aşa la tot, şi cred că am gestionat bine schimbarea Ce muzică ascultai în perioada respectivă? Ascultam Metallica şi Fun Factory. Era o revoluţie muzicală, pentru că de la VHS-ul celebru sau de la muzica la benzi de magnetofon sau casetofon au început încet, încet să se schimbe lucrurile, să apară şi televiziunea, şi MTV-ul, şi a fost o abundenţă de muzică pe piaţă, chiar a fost o schimbare radicală. Ce voiai să te faci în perioada respectivă? Ce planuri aveai? Mi-am dorit întotdeauna inginer, fără să ştiu ce înseamnă automatica, informatica, chiar de prin 1988 visam la asta şi drept urmare am făcut la Suceava, la USV, Facultatea de Automatică şi Informatică Industrială, nu am prea profesat, dar folosesc calculatorul foarte mult. Cum a fost perioada studenţiei? Mai puţin interesantă decît liceul, pentru că lucrurile se schimbă puţin. La liceu eşti mai tînăr, dar a fost interesant. Partea proastă este că nu ne-am mai revăzut de mult cu colegii. S-au împrăştiat ba prin Canada, ba prin Europa, o parte am rămas în ţară. Ai copiat vreodată la vreun examen? Da. Ai fost prins? Nu. Ai vreun regret? Am un regret că am avut o situaţie în care i-am făcut un referat altei persoane, nu spun cine, persoană importantă, şi era exact ca al meu. Eu am luat 8, ea a luat 10, dar muncisem eu. Media a fost bună, dar probabil că nu conta foarte mult aspectul meu fizic în ochii profesorului. Ai stat la internat? Am stat la cămin, la „Petru Rareş”. În cameră aveam şi chiuvetă. Să ai chiuvetă în cameră era lux. Eram şi 10 într-o cameră de cîţiva metri pătraţi cînd mai făceam show-uri. Ai lucrat în timpul studenţiei? Da, din anul II. Am lucrat la cel mai mare producător de băuturi carbonatate din lume. Aşa ai reuşit să cîştigi primii bani de buzunar? Primii bani i-am cîştigat la Vatra Dornei, cred că aveam vreo şase ani. Ne-a rugat o bătrînă de lîngă blocul nostru pe vreo trei, patru copii care ne jucam pe acolo, să o ajutăm să care nişte lemne din curte în beci, fiind toamnă. Am cîştigat trei lei şi ştiu că mi-au mai dat ai mei 75 de bani şi mi-am luat o îngheţată. Cum ai intrat în politică? M-am trezit în politică în 2003. Tînăr fiind, m-am trezit în structura TSD, după care am fost ales interimar preşedintele Tineretului Social Democrat la Suceava, pe judeţ. Îţi pare rău de ceva? Doar de timpul pierdut.  De exemplu, m-am trezit să îmi văd băiatul student cam deodată. Adică foarte mult timp al familiei l-am pierdut în felul acesta. M-am implicat foarte mult în administraţie, dar pur şi simplu foarte mult din timpul pe care mi-aş fi dorit să îl petrec alături de familie l-am folosit în sensul acesta public.  (Oana ŞLEMCO)

Cristian Irimie, medic ginecolog

Cristian Irimie, medic ginecolog
Cristian Irimie, medic ginecolog  s-a născut pe 20 aprilie 1953, în București, a copilărit la Deva şi este „sucevean prin măritat”; tata – inginer silvic; mama – casnică; dorea să se facă inginer silvic/violonist; a devenit medic ginecolog. Oana Șlemco: De unde pasiunea pentru medicină? Cristian Irimie: Nu am avut o pasiune pentru medicină de mic. M-am hotărît în vacanța din clasa a X-a spre clasa a XI-a să dau la medicină. Pînă atunci voiam să fac politehnică, dar am constat că poți să pierzi în examen dacă greșești o scădere sau o înmulțire și am spus că mai bine învăț niște cărți și am spus medicină. Părinții mei s-au bucurat. Aveam niște rude medici în București și le-am spus că vreau să dau la medicină. Mătușa era doctoriță și unchiul doctor. Mi-au spus că pentru medicină îmi trebuie două lucruri: capul și fundul tari, pentru că toată viața va trebui să citești. Să stai pe scaun să citești. Ești în stare? Zic eu: „Cred că da”. (…) Ați făcut pregătire în particular pentru admitere? Am făcut pregătire la anatomie în vacanța dintre a XI-a și a XII-a pentru că acolo aveam lacune. (…) Făceam ore cu un asistent universitar. Făceam în diverse locuri prin București, pe la casele diverșilor potențiali candidați, pe ascuns. Semi-ascuns, pentru că ăia care trebuiau să știe știau, dar nu era pe față. Ne tot mutam prin diferite camere, subsoluri, a fost o perioadă interesantă. Ați intrat din prima la facultate? Da, la Universitatea de Medicină din București. Atunci se chema Institutul de Medicină și Farmacie București, Facultatea de Medicină Generală. Cum au fost anii studenției? Am fost un student care a stat la cămin șase ani și nu pot să spun că am fost poznaș, nici excepțional. Am fost un student mediu. La cămin aveai tot felul de alte probleme. Nu era ca acasă. Care erau provocările din cămin? Erau multe: discoteci, nu cum sînt acuma. Facultatea de Medicină avea un club și se organizau discoteci miercuri, joi, sîmbătă și duminică. Acolo intrai cu legitimația de student. Plăteai trei lei și legitimația de student la medicină. (…) În perioada studenției dumneavoastră se dădeau atenții la medici așa cum se întîmplă acum? Probabil era așa. Am spus-o de mai multe ori. Eu primul cadou de la un pacient l-am primit în anul IV.  Nu oricine îți dădea ție, student, cadouri. Ce luau medicii nu știu, că nu aveam noi acces. Unii ne mai împărțeau țigări, cafea, cîte o sticlă de băutură la toată grupa. Erau oameni foarte largi la suflet. Făceam gărzi la chirurgie, în anul IV, la Spitalul Floreasca. Atunci era Spitalul de Urgență. Singurul de urgență din București și aveam un îndrumător, pe conferențiarul Cezar Petrescu, un mare chirurg. Făceam gărzi din trei în trei zile. (…) Acolo am învățat foarte multe lucruri. Intram în sala de operații și făceam gărzi, și dimineața la ora 6 ne întîlneam la el în cabinet. (…). Și ne dădea sarcini: tu te duci la Reanimare, tu de duci colo, tu te duci dincolo. Strîngeam datele pentru raportul de gardă care se ținea la ora 7.30. Și cînd intram acolo ne întreba: care fumați? Fumam toți. Scotea cîte un pachet de țigări și ne dădea la fiecare. El fuma Kent medical, cel lung și alb. Kent nu ne dădea, dar ne dădea Dunhill, Pall Mall. Pe urmă le schimbam între noi, în funcție de gusturi. (…) Ați avut frați? Eram singur la părinți. Mulți mă întreabă dacă nu am dorit un frate? Și acum spun că nu. De ce să spun că da, dacă nu. (…) Unde ați făcut gimnaziul? Am făcut școala de muzică opt ani. (…) Făceam vioară. Era visul dumneavoastră să deveniți instrumentist? Nu știu. O dorință, și a mea, și a părinților a fost să cînt la un instrument. Am ales vioara, care este un instrument foarte frumos de altfel. În clasa a VIII-a voiam să mă duc la liceul de muzică, dar în Deva nu era liceu de muzică. S-a înființat la vreo doi ani după ce am intrat eu la liceul teoretic. Voiam să merg la Cluj la liceul de muzică. Tatăl meu era inginer, era un tip foarte pragmatic. Pentru el existau două meserii: ingineri și doctori. Și m-a întrebat tata: vrei să faci vioară mai departe?  Eu am spus că da. Și mi-a spus: uită-te la ăștia la televizor. Nu vezi acolo cîți sunt? Tu unde mai încapi? (…) Ce voiați să vă faceți cînd erați mic? Am vrut multe să mă fac. Am vrut să mă fac inginer silvic. Tata, fiind inginer silvic, mi-a spus: este frumoasă meseria, dar nu te-am învățat pe tine să dormi la stînă cu ciobanii, să iei purici, nici să te prindă ploaia, să stai sub un brad să te ude pînă la chiloți, așa că mai gîndește-te la altele. M-am gîndit la multe, dar am ajuns la medicină și nu îmi pare rău. (Oana ȘLEMCO)