Sanda Maria Ardeleanu – profesor universitar la Universitatea „Ştefan cel Mare”

Sanda Maria Ardeleanu - profesor universitar la Universitatea „Ştefan cel Mare”
Sanda Maria Ardeleanu – profesor universitar la Universitatea „Ştefan cel Mare” s-a născut pe 10.10.1954, la Fălticeni; mama – profesoară de matematică; tata – medic la Rîşca, Fălticeni; a vrut să se facă profesoară; a devenit profesoară. Oana Şlemco: Proveniţi dintr-o familie de suceveni? Sanda Maria Ardeleanu: Tatăl meu, un moldovean sadea, cu accent şi cu toate obiceiurile, tabieturile, cu ospitalitatea, căldura şi generozitatea moldoveanului din Modîrjac – Iaşi. Mama mea, o fiinţă adorabilă, deosebit de frumoasă, mai simandicoasă, venită din Ardeal, ea s-a născut la Miercurea-Ciuc, după care a făcut studiile în Braşov, facultatea la Cluj. Iată că s-a plimbat prin centre mari. Cînd a terminat facultatea a venit la Fălticeni. A trebuit să facă rost de o hartă şi să vadă unde se află Fălticeni pe harta României. Din mijlocul Ardealului, a ajuns la Fălticeni cu rachetele de tenis. Era şi schioară. Vă daţi seama, erau lucruri aici, în Moldova,  aproape necunoscute. Mama mea aşa a ajuns în autogara din Fălticeni, unde a fost primită de un inspector şi s-a îndrăgostit de Moldova atît de tare încît, deşi la un moment dat bunica mea, mama ei, îi găsise un post ca să se întoarcă în Ardeal, nu a mai vrut să se întoarcă. L-a cunoscut pe tatăl meu graţie profesorului Vasile Popa, marele cărturar, care este naşul lor de cununie şi naşul meu de botez. O poveste foarte frumoasă, de care am beneficiat eu pentru că m-am trezit într-o familie extrem de frumoasă. Ce voiaţi să vă faceţi atunci când eraţi mică? Niciodată nu am dorit altceva decît profesoară. Mi-a plăcut foarte mult şcoala. Mereu am fost pe podium, dacă pot să mă exprima aşa, fără să mă laud. Nu am făcut altceva decît şcoală. În familie se spunea: Sanda citeşte, Sanda învaţă. În permanenţă eram retrasă într-un colţ al casei sau într-un colţ al grădinii şi citeam. (…) O singură dată nu mi-am ascultat părinţii. Ei mi-am spus că ar trebui să devin medic şi fiind foarte conştiincioasă şi silitoare şi chiar tocilară, m-am apucat să învăţ anatomie, fizică, m-am dus pe la olimpiade de biologie, pe la Timişoara, totul foarte frumos pînă în clasa a XII-a în luna martie, cînd mai aveam două luni pînă ce terminam şcoala şi trei luni pînă la examenul de admitere la facultate. Fusesem pregătită cu profesor. În martie 1973, eram în bucătărie cu mama şi priveam ce face ea. Era o zi foarte frumoasă şi mama îmi spune: în faţa casei este o femeie, doarme sau îi este rău. Stătea în afara curţii, pe iarbă. Şi a fost o izbucnire pe care am avut-o atunci. Am spus că nu vreau să fiu medic, mie nu îmi place să fiu medic. Mama a intrat în panică. A venit tata acasă şi i-a spus că nu vreau medicină sub nici o formă. Şi m-au întrebat ce vreau. Atunci am spus că vreau să fiu profesoară, vreau limbi străine. Şi imediat mama a mers la şcoală şi a vorbit cu profesorii mei de franceză şi de engleză. Doamna profesoară Alexandrina Andrucovici pe care am avut-o ca model. Profesorii au încurajat-o pe mama. Am mers la Iaşi unde am dat două testări şi mi s-a spus că nu este nici o problemă şi am intrat a doua pe listă la franceză-engleză. A fost o concurenţă de 13 pe un loc. Cum eraţi în copilărie şi adolescenţă? Nu îmi plăcea iarna deloc. Stăteam numai în casă şi citeam, nu mă scotea nimeni la un săniuş. Eram percepută poate uşor arogantă, înfumurată, dar nu era aşa. Am avut întotdeauna o deschidere faţă de oameni şi de suferinţele lor. Întotdeauna am fost alături de oameni, dar am fost mai retrasă, nu m-a văzut nimeni pe la discoteci, ceaiuri. Cred că acesta este un defect. Nu am socializat de la început foarte bine şi am tot învăţat pe parcursul vieţii să socializez. Mi-a lipsit această latură, deşi în familia mea am văzut o socializare la cel mai înalt nivel. Părinţii mei erau foarte veseli, aveau prieteni, se făceau mese extraordinare. Acum sînt revoltată că din albumele pe care le am nu ştiu cîte zeci sînt cu fotografii de la mese. (…) Am fost percepută greşit, deseori am suferit din cauza aceasta, dar nu am putut să mă schimb. Aţi fost vreodată pedepsită de părinţi pentru pozne? Nu am fost urechiată niciodată. Cred că sora mea, Corina, a fost, ea făcea pozne mai mari. Eu eram o visătoare. Sînt şi acum. Pierdeam foarte des cîte ceva. Am pierdut cheile de la casă. Tocmai ne mutasem în casa nouă de pe strada Cireşilor (n.a. – din municipiul Suceava), care acum are 50 de ani, şi mi-a fost încredinţată cheia casei. Eram în clasa a VIII-a. A doua zi o pierdusem. A fost o mare suferinţă şi pentru mine, şi pentru toată lumea. Eu eram cu capul în nori şi permanent familia spunea că sînt ruptă de realitate. Aceasta era sintagma, aşa mă caracterizau cei din familie. (…) Cum aţi cîştigat primii bani? (…) Mărturisesc că am fost solicitată încă din studenţie să meditez copii la limbi străine, franceză-engleză. (…) Cred că primii bani din acele lecţii i-am avut, după care salariile. Trebuie să spun şi asta. Imediat după ce am început activitatea ca profesoară, la Tomeşti, am intrat în CAR Învăţământ şi vreau să vă spun că toată viaţa am fost datoare la CAR Învăţămînt. Tot ce mi-am făcut în casă pentru mine şi pentru ai mei a fost şi cu împrumuturi de la CAR Învăţămînt. Cînd am desfiinţat contul, aşa a fost o chestiune de respect faţă de oamenii care chiar au nevoie de acei bani, mi-am retras fondul şi am spus că este ruşine să mai merg să mai iau din banii pe care ar putea să-i aibă alţii. Nu sînt deloc economicoasă. Niciodată nu mi-am pus problema banului. Nu-mi plac banii. Nu am avut niciodată bani strînşi. Aveţi vreun regret legat de alegerile pe care le-aţi făcut în viaţă? Ceea ce mi s-a întîmplat în viaţă ...

Virginel Iordache, senator

Virginel Iordache, senator
Virginel Iordache, senator –        s-a născut pe 22.04.1959 în localitatea Poşta din judeţul Galaţi; –        tata – şofer; –        mama – membră CAP; –        sigur la părinţi; –        a vrut să se facă fotbalist sau inginer chimist, ca să prepare bombe; –        a devenit profesor de fizică; –        a fost adjunct la Inspectoratul Şcolar Suceava şi director al Colegiului Naţional de Informatică „Spiru Haret” Suceava, iar în prezent este senator din partea PSD.   Oana Şlemco: Ce aţi vrut să vă faceţi când eraţi mic? Virginel Iordache: Ca orice copil, voiam să mă fac fotbalist. Eram talentat, spuneau unii. De fapt, am şi jucat o bucăţică de timp fotbal la un club din Tecuci, la o şcoală sportivă. Trebuie să spun că am renunţat pentru că pe vremea aia nu se făceau bani din fotbal, totul era de plăcere. Pentru a putea să te înscrii la o şcoală sportivă trebuia să ai note mari, sportul să nu îţi afecteze partea profesională. Şi mai trebuia aprobarea părinţilor, semnătura părinţilor. În prima fază am imitat semnătura lui tata, dar a aflat că mă duceam la antrenamente şi mi-a spus că trebuie să aleg între fotbal şi şcoală, pentru că două lucruri bune nu pot să fac. Şi am ales şcoala. Ăsta era visul meu cînd eram mic, mic, mic. Apoi, am vrut să mă fac inginer chimist, să prepar bombe. Lucrul acesta m-a inspirat încă din copilărie cînd era să dau foc, de fapt am şi dat foc, pe la grajdurile bunicului meu. A fost un incendiu mare? Nu. Din fericire s-a intervenit la timp. Cum aţi reuşit să îi daţi foc? Învăţasem în clasa a VII-a să prepar praful de puşcă şi am luat nişte azotat de amoniu, care se găsea atunci peste tot, pentru că era îngrăşămînt chimic, am mai pus puţin cărbune, pisînd un electrod de la o baterie de 4,5 volţi, am pus puţin sulf de la o pucioasă, cum se numeau atunci fitilele cu care se dezinfectau butoaiele de vin, şi le-am mojorat într-un mojar cu care mama făcea zahăr vanilat. Atunci nu era zahăr vanilat, se făcea din zahăr cubic sau cristalizat. Cu mojarul ăla eu am reuşit să amestec foarte bine substanţele şi probabil că am nimerit cantităţile care trebuiau şi am făcut un pic de explozie. Pe lîngă faptul că am fost la faţă puţin afumat, lucrurile astea se petreceau într-un grajd unde ţinea bunicul animalele, care a luat foc. Bunicul a văzut, mi-a aplicat o corecţie la ureche şi a stins focul. De unde aveaţi reţeta pentru prepararea bombei? Eram în clasa a VII-a cînd făceam chimia cu o profesoară extraordinară, care preda şi biologia. Făceam tot felul de experimente de genul acesta. Pentru a ne atrage pentru ştiinţele fizică şi chimie se recurgea la experimente extraordinare. Mai făceam un experiment care se numea reacţia vulcan, în care bicromatul de potasiu se aprindea şi ardea ca un vulcan. Evident, eu am căutat să imit. Prin anul II de facultate am vrut să îl impresionez pe tatăl meu şi am pus o bucată de sodiu mai mare în ligheanul cu apă şi îţi dai seama ce a făcut cînd a început să reacţioneze sodiul cu apa şi o bucată aşa, cît un pachet de drojdie, ce explozie a fost. Mama a ieşit afară din casă şi a întrebat dacă a explodat butelia? Cum aţi cîştigat primii bani din viaţa dumneavoastră? Muncind. Ne-am mutat de la Poşta, unde m-am născut, la Berheci. În satul Poşta nu era şcoală şi se învăţa comasat. Unchiul meu, Dumnezeu să îl odihnească, văzînd că am o înclinaţie către carte, l-a rugat pe tata să mă ducă de la o şcoală în care se învăţa simultan la o şcoală de centru, unde erau clase separate. Am cîştigat primii bani cînd eram prin clasa a VI-a, în satul Berheci, unde era un centru de achiziţionare a fructelor şi se pregăteau pentru export. Acolo am lucrat ca zilier. Cele mai frumoase fructe se aşezau în lădiţe mici pe care scria fructe export România şi se dădeau la export, iar cele care cădeau de la sortat se dădeau la aşa numita pulpă, care se ambala în nişte butoaie din stejar şi aceste butoaie se trimiteau la fabricile de conserve, din ele urmînd să se facă siropuri. Eu m-am angajat în clasa a VI-a la cărat butoaie. Cîştigam 25 de lei/zi. Ţin minte că prima sumă pe care am primit-o a fost 675 de lei. Era o sumă foarte mare atunci. Prin anii ’68-’69 era o sumă foarte mare. Mi-am cumpărat un stilou de 90 de lei, chinezesc, pe care îl am şi acum, şi mi-a cumpărat mama o pereche de tenişi chinezeşti şi un trening albastru cu trei dungi albe. Cum aţi devenit profesor? În anul 1978 am absolvit Liceul Teoretic Nr. 2, actualmente Colegiul Național  „Calistrat Hogaș” Tecuci, apoi am urmat cursurile Universității tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, Facultatea de Tehnologie Chimică, Secția de Fizică – Chimie,  pe care am absolvit-o în anul 1984 cu media 10 la examenul de licență. M-am apucat să învăţ foarte bine la fizică şi chimie şi am devenit unul dintre cei mai buni. Suceava m-a „adoptat” în 1984, an în care am venit ca profesor de fizică la Liceul Industrial  Nr.4 (pe atunci Grupul Școlar). Oana ŞLEMCO

Cătălin Nechifor, parlamentar de Suceava

Cătălin Nechifor, parlamentar de Suceava
Cătălin Nechifor, parlamentar de Suceava s-a născut la ora 23.00, între Vărsător şi Peşti, pe 18.02.1974; mama – asistentă medicală; tata – asistent medical; a vrut să se facă inginer; a devenit inginer, dar nu a profesat.   Oana Şlemco: Cum a fost copilăria ta? Cătălin Nechifor: Foarte frumoasă, total diferită faţă de copilăria de acum, dar sigur că sîntem şi puţin nostalgici, şi a fost variată, în sensul că plecam vara la bunici sau iarna, de sărbători. Reuşeam să am un schimb intercultural major şi cu foarte mulţi prieteni, atît la Vatra Dornei, cît şi la Fălticeni, pentru că în clasa a III-a m-am mutat. Perioada a fost dificilă pînă m-am reaşezat, dar, în final, am reuşit să fiu un copil sociabil, neconflictual. Cred că nu m-am bătut cu nimeni, dar nu-i timpul pierdut. Ai fost un elev silitor? În gimnaziu am terminat al doilea pe şcoală. Nu am fost şef de promoţie, pentru că nu am putut să stau în cap la sport, şi nu glumesc. Eu făcînd volei la echipa şcolii, profesorul a insistat să stau în cap. Nu am putut să stau în cap şi mi-a pus 4. Drept pentru care ai mei, în clasa a VIII-a, mi-au luat scutire medicală. (…) Care au fost cele mai mari pozne pe care le-ai făcut în copilărie? Mi-am rupt mîinile de cinci ori, am avut o lipsă de calciu, fiind şi o zonă mai dificilă, zona de munte, cu temperaturi scăzute, cu umiditate. Chiar dacă ai mei mă duceau la mare frecvent tocmai din această raţiune, cum cădeam, cum îmi rupeam mîna. Ţin minte că odată am demolat şi o motocicletă la parterul blocului, m-am speriat groaznic, nu m-a durut decît a doua zi. Am crezut că mă bate titularul motocicletei, dar eu aveam mîna ruptă. Ultima dată cînd mi-am rupt mîna eram în clasa a XII-a, la liceu. Am făcut parte din prima generaţie care a dat Bac-ul la şapte obiecte. În 1992, am ales sportul, făcînd volei de performanţă medie, trăgeam tare la sală şi m-am oprit fix în perete şi mi-am rupt mîna, drept pentru care am dat Bac-ul la franceză în loc de sport. Unde ai făcut liceul? La „Nicu Gane”, în Fălticeni. Cum a fost perioada aceea? Foarte tare tranziţia de la comunism la Revoluţie, extrem de interesantă, de la uniforma celebră, la blugi, la libertate, la emancipare, la păr lung. Foarte fain, chiar o perioadă extraordinară, scăpaţi aşa la tot, şi cred că am gestionat bine schimbarea Ce muzică ascultai în perioada respectivă? Ascultam Metallica şi Fun Factory. Era o revoluţie muzicală, pentru că de la VHS-ul celebru sau de la muzica la benzi de magnetofon sau casetofon au început încet, încet să se schimbe lucrurile, să apară şi televiziunea, şi MTV-ul, şi a fost o abundenţă de muzică pe piaţă, chiar a fost o schimbare radicală. Ce voiai să te faci în perioada respectivă? Ce planuri aveai? Mi-am dorit întotdeauna inginer, fără să ştiu ce înseamnă automatica, informatica, chiar de prin 1988 visam la asta şi drept urmare am făcut la Suceava, la USV, Facultatea de Automatică şi Informatică Industrială, nu am prea profesat, dar folosesc calculatorul foarte mult. Cum a fost perioada studenţiei? Mai puţin interesantă decît liceul, pentru că lucrurile se schimbă puţin. La liceu eşti mai tînăr, dar a fost interesant. Partea proastă este că nu ne-am mai revăzut de mult cu colegii. S-au împrăştiat ba prin Canada, ba prin Europa, o parte am rămas în ţară. Ai copiat vreodată la vreun examen? Da. Ai fost prins? Nu. Ai vreun regret? Am un regret că am avut o situaţie în care i-am făcut un referat altei persoane, nu spun cine, persoană importantă, şi era exact ca al meu. Eu am luat 8, ea a luat 10, dar muncisem eu. Media a fost bună, dar probabil că nu conta foarte mult aspectul meu fizic în ochii profesorului. Ai stat la internat? Am stat la cămin, la „Petru Rareş”. În cameră aveam şi chiuvetă. Să ai chiuvetă în cameră era lux. Eram şi 10 într-o cameră de cîţiva metri pătraţi cînd mai făceam show-uri. Ai lucrat în timpul studenţiei? Da, din anul II. Am lucrat la cel mai mare producător de băuturi carbonatate din lume. Aşa ai reuşit să cîştigi primii bani de buzunar? Primii bani i-am cîştigat la Vatra Dornei, cred că aveam vreo şase ani. Ne-a rugat o bătrînă de lîngă blocul nostru pe vreo trei, patru copii care ne jucam pe acolo, să o ajutăm să care nişte lemne din curte în beci, fiind toamnă. Am cîştigat trei lei şi ştiu că mi-au mai dat ai mei 75 de bani şi mi-am luat o îngheţată. Cum ai intrat în politică? M-am trezit în politică în 2003. Tînăr fiind, m-am trezit în structura TSD, după care am fost ales interimar preşedintele Tineretului Social Democrat la Suceava, pe judeţ. Îţi pare rău de ceva? Doar de timpul pierdut.  De exemplu, m-am trezit să îmi văd băiatul student cam deodată. Adică foarte mult timp al familiei l-am pierdut în felul acesta. M-am implicat foarte mult în administraţie, dar pur şi simplu foarte mult din timpul pe care mi-aş fi dorit să îl petrec alături de familie l-am folosit în sensul acesta public.  (Oana ŞLEMCO)