Nu pîrnaia, ci ospiciul

Cînd se dă cîte o sentinţă care îl trimite pe clientul lor ani buni în puşcărie, avocaţii din lumea întreagă propun de regulă condamnatului ultima alternativă pentru evitarea pîrnăii: să se declare nebun. Sau, mă rog, fiindcă nu dă bine la C.V., să mizeze pe nebunia temporară, care cică l-ar fi lovit pe autor taman în clipa comiterii faptei incriminate. Uneori, şmecheria funcţionează, în sensul că violatorul, asasinul, spărgătorul sau ce-o fi, schimbă puşcăria cu ospiciul.

David Bowie, veşnicul rebel (XIII)

Rămăseserăm la anul 1995, cel în care Bowie scoate două albume, „The Buddha of Suburbia” şi „Outside”, lăsînd apoi să treacă un an şi jumătate pînă la apariţia următorului L.P. Ca de obicei, nu pierde vremea, experimentînd tot felul de parteneriate muzicale şi onorînd felurite invitaţii la evenimente muzicale. Numele lui apare împreună cu Nine Inch Nails, cu Pearl Jam, dar şi cu cel al lui Neil Young în concerte, tot David fiind şi capul de afiş al festivalurilor de la Phoenix şi Roskilde.

SPORCul suprem are două rîturi

Ani de zile, în această rubrică şi-au făcut loc fel de fel de dihănii încălecătoare pe prea generoasa spinare a sportivilor, cîteva nume revenind aici aproape obsesiv, şi asta nu fiindcă eu aş avea obsesii, ci pentru că este o veritabilă competiţie între ei, clienţii aproape permanenţi ai rubricii, fiecare încercînd cu orice prilej să demonstreze că mai SPORC decît el pe lume nu-i.