Care „onoare”, bă, golane?

Cu fiecare zi pe care o petrece într-o libertate în egală măsură inexplicabilă şi absolut nejustificată, şi probabil că tocmai din acest motiv, golanul suprem al fotbalului românesc (detaşat cel mai penal din cîţi există pe Terra), Mircea Sandu, capătă parcă noi puteri şi, ca o consecinţă directă, dă dovezi că tupeul său nemărginit găseşte noi şi noi căi de manifestare.

Oscar Benton – misteriosul bluesman

Oscar Benton - misteriosul bluesman
În lumea blues-ului, Oscar Benton înseamnă ceva. Chiar mult, întrucît prea puţini europeni au reuşit să spargă monopolul american, şi cu atît mai puţin alţii decît britanicii. În privinţa lui Oscar Benton, lucrurile sînt incomparabil mai complicate decît în cazul oricărui alt nume prezent în această rubrică din cauza sărăciei de informaţii.

Nu 0-4, ci 6-0 pentru SPORCI

Mai pe la mijlocul săptămînii trecute, tocmai cînd încercam să ne readucem gurile în poziţia corectă, după ce săracele se duseseră pînă la urechi în timp ce urmăream recitalul de comedie oferit de alde Georgievski, Popa şi ceilalţi, o ştire infinit mai năucitoare decît tot ceea ce ne imaginaserăm pînă atunci în materie de porcie, neobrăzare, mîrlănie etc. ne fu oferită de presa centrală, simultan cu cronicile comediei de 0-4: cică aceeaşi bandă de neisprăviţi reuşise cu fix o săptămînă înaintea recitalului de comedie de pe Naţional Arena să tragă o ţeapă mai de pîrnaie decît toate cele comise de împîrnăiatul ei stăpîn.