Linişte, se pregăteşte Dinamo!

Hotărît lucru, am rămas cu fixaţia numelor, încă de acum cîteva zeci de ani, de cînd, într-un editorial fabulos, Fănuş Neagu explica de ce un nume ca Eusebio ori ca Pele pare predestinat celebrităţii şi marii performanţe sportive, în timp ce unele ca Teleşpan, Rontea şi Rîşniţă nu pot produce decît loseri, nu fotbalişti.

Am găsit una din explicaţii

Am găsit una din explicaţii
Întrerup pentru o săptămînă serialul despre Jack Bruce, odihnească-se în pace, şi vă propun o analiză a unui fenomen toxic de care m-am lovit zilele trecute şi care poate constitui o explicaţie pentru faptul că România anului 2014, de fapt încă din 1990, este în altă parte decît restul lumii în privinţa informaţiei muzicale, a numelor care chiar contează, şi unde însăşi noţiunea de muzică a degenerat pînă la a fi înlocuită cu altceva.

Suspendare sau puşcărie?

În urmă cu nu foarte mulţi ani, aş fi fost în stare să mă bat cu toată lumea de pe lume, dar mai ales cu selecţionerul reprezentativei, pentru titularizarea (care de altfel s-a şi petrecut de cîteva ori) la Naţională a numitului Gabi Mureşan, în care vedeam, cel puţin în privinţa devotamentului, a implicării în joc, un nou Cornel Dinu.