Între Puya şi Paul Anka

Între Puya şi Paul Anka
Nu aş fi ţinut neapărat, dar pentru al doilea an consecutiv mi-a fost dat să petrec Revelionul cu ochii în două televizoare şi în mînă cu două telecomenzi. Înainte de a trece la obiectul/subiectul acestei rubrici, muzica, mă simt obligat cu o remarcă: televiziunea Antena 1, bănuiesc că din motive financiare (adică marcase banu’, deci trebuia justificată cumva investiţia în programul respectiv), a difuzat un program realmente horror. Adică Revelion cu mortu’!

La fel şi liberi, şi legaţi

 Televiziunile noastre numite adesea impropriu „de sport” speram să fi luat o pauză (egală cu durata condamnării) de la intoxicarea noastră cu problemele de viaţă, de fotbal, de creştinism, de colinde, de donaţii, de afaceri, de dietă pe bază de brînză fără frontiere, de familie, de ce-o mai fi, ale lui Gigi Becali.

Un an irosit?

Un an irosit?
Le dăm o pauză de sărbători domnilor Paul Simon şi Art Garfunkel, urmînd ca serialul dedicat domniilor lor să continue începînd cu primul număr din anul următor. Acum, la sfîrşit de an, la vreme de bilanţ, trag şi eu linie şi spun: a fost un an irosit. De mine, care din varii motive (dar mai ales din… ăla!) nu am ajuns decît la un singur concert (şi ăsta un dezastru): Deep Purple la Cluj.