Aurel Olărean

Aurel OlăreanCei mai dedaţi cu studiul antichităţii ştiu cu siguranţă că, spre exemplu, statuile vechii Elade nu erau aşa cum le vedem noi astăzi. Erau vopsite şi încă în culori foarte vii. O monstruozitate, vor zice unii sau poate doar o ciudăţenie. Adevărul e că ni se pare complet aiurea să vopseşti marmura. Acest material are propria distincţie, propria formă de exprimare. Marmura, prin ea însăşi, are personalitate şi cromatică sculpturală. În sfîrşit, nu despre asta vrem să facem vorbire, ci despre apucăturile unor contemporani total străini de bunul gust, dar care au pretenţii de veleitari într-ale esteticii. Măi, dragilor, haideţi să ne lămurim. Nu poţi pune un olog în fruntea federaţiei române de triatlon şi e aiurea să te duci cu un şpanchi sau cu un chior complet la olimpiada de tir sportiv, tot aşa cum e lipsit de sens să numeşti un surd ca dirijor al unei filarmonici. Există pe lumea asta lucruri total incompatibile. Românii au şi o zicere deşteaptă în sensul ăsta. Trebuie să avem „omul potrivit la locul potrivit” dacă vrem ca lucrurile să meargă bine şi să nu ne doară capul de pe urma incompatibilităţilor. Dacă, însă, vrem ca totul să meargă anapoda, adicătelea contra firii şi a logicii, e suficient să practicăm habarnismul decizional şi să-i trimitem pe adevăraţii profesionişti la păscut. Trebuie spus că întreaga bulibăşeală naţională este cauzată de malversiunile clasei politice, o clasă imatură, neprofesionistă, egoistă şi rapace, şi nu de puţine ori cu apucături antinaţionale. E cît se poate de cunoscut şi vizibil faptul că politica e o mare poartă deschisă tuturor parveniţilor şi troglodiţilor, carieriştilor de mucava, fariseilor şi escrocilor şi tuturor ţepuitorilor, fie că aceştia poartă sutane, epoleţi, robe ori eşarfe tricolore peste burţile lor de primari. Cînd se văd înscăunaţi, indivizii vor să demonstreze lumii că ei sînt altceva decît în realitate. De aia, unii fac pe dracu-n patru ca să pară frumoşi, enciclopedişti, chiar geniali, plini de elocinţă, cu teamă de Dumnezeu şi milostivi din cale-afară, deşi în realitate dansează manele în post şi drăcuiesc mai ceva ca la uşa cortului. Te trezeşti cu inşi dintr-ăştia care-şi închipuie că se pricep şi la pictură şi la sudură, şi la cultură şi la agricultură, şi la moşit şi la spovedit, şi la primărie şi la simfonie, ce mai, nişte volterieri ce n-a văzut Parisul. Un astfel de personaj este primarul PDL al Rădăuţilor, Aurel Olărean. Domnul Olărean vrea să rămînă în mentalul comunităţii ca arhitectul de geniu al oraşului, primul asfaltator din zonă, omul cu cel mai fin simţ urbanistic, mama natură a poliţiei rutiere rădăuţene, primul şi cel mai talentat turist al oraşului şi, nu în ultimul rînd, esteticianul vizionar care ar putea sta oricînd alături de Aristotel şi Benedetto Croce. I-auziţi ce-a mai făcut primarul de la Rădăuţi. Serbînd el Ziua Bucovinei s-a gîndit să impresioneze populimea municipală cu încă o trăsnaie. Mai, dragilor, primarul a văruit statuia lui Iancu Flondor, marele cărturar militant al unirii Bucovinei cu Patria Mamă. Primarul l-a dat cu var pe bietul Flondor de zici că-i o reclamă la detergentul Ariel. Tot alb ca varul, dar asortat cu găinaţ de păsăret e şi Bogdan Vodă cel călare din buricul tîrgului. Măi, dragilor, chiar nu există nimeni în Consiliul Local sau în Primărie sau la PDL care să-i explice domnului Olărean că nu-i frumos să sluţeşti statui? Mai rămînea ca primarul să-i atîrne boierului Iancu Flondor un lănţişor la gît cu un ceas „Pobeda” şi o şăpcălie pe cap inscripţionată Red Bull. Noi le-am propune rădăuţenilor să-l schimbe pe Iancu Flondor cu o statuie reprezentîndu-l pe Aurel Olărean. După care să-l dea cu cîteva straturi de var lavabil, dintr-ăla care poate fi curăţat cu mopul. Ca să vadă şi el cum stă treaba cu batjocura. Pentru că în loc să rezolve problemele oraşului el văruieşte statui, Aurică e Jupânică. De Pardon, bineînţeles, după cum îi este şi obiceiul.

 

 

Fiţi sociabili!