Atrocităţi, distrugeri, drame

Motto: „Pe drumul unui mic cătun/ Venea un rus, venea şi-un tun,/Şi tunul rus, şi rusul… tun.” (tristih de Păstorel Teodoreanu)

În ultimele două secole, trupele ruse, apoi devenite sovietice au ocupat Ţările Române de 12 ori! „Tot un drac”, ar zice românul… la care eu aş adăuga, aş corecta percepţia: mult mai negru ca dracul a fost soldatul bolşevic înverşunat şi îndoctrinat decît a fusese, anţărţ, cel ţarist, Ivanul de dinainte de Revoluţia de la Petrograd. Asta pentru că în armata ţaristă erau o disciplină şi o rînduială militară, pierdută sub bolşevici. Uitată, de fapt necunoscută de „sălbaticii” din 1940-1945, adunaţi cu forţa de Stalin. O simplă, neimportantă, mereu „regenerabilă” turmă, o anonimă şi inepuizabilă carne de tun! Moare un uzbec!? Mare pagubă! Avem „în rezervă” alte mii de supuşi care, preluînd arma camaradului căzut, va lupta pînă la Berlin! Nici nu aveau de ales bieţii flăcăi aduşi cu arcanul la oastea lui Stalin: din spate îi mînau, cu pistolul la tîmplă, ofiţerii politruci şi NKVD-ul! În faţă era „duşmanul” hitlerist, expresia diavolului, a Răului suprem! Tot o moarte, la o adică, nu!? Pentru cititorii mei cu acces intelectual la nuanţe – şi nu la sentinţe pripite – aproape că aş înţelege şi scuza, parţial – nu trageţi în pianist, e doar o părere -, bestialitatea cu care soldatul sovietic ajuns în WW II pe un teritoriu „duşman” s-a purtat – mai ales faţă de femeile din teritoriile cucerite! – cu o ură şi o răutate înfiorătoare, demne de cel mai întunecat şi regretabil Ev Mediu!

Bieţii soldaţi sovietici erau îndoctrinaţi ideologic, inculţi, flămînzi. De asta pricep în parte şi minimele pedepse, măsuri ale ofiţerilor şi generalilor sovietici, pentru abuzurile şi excesele soldaţilor lor. În fond, cîştigătorul ia totul, are toate drepturile! E greşit, ştiu, în ordine morală, vorbind. Dar, la război, ca la război… Ruşii, repet, au ocupat Ţările Române de 12 ori. Poate de aici provine rezerva, chiar ura instinctivă, genetic, simţită de români faţă de armata de la est, de ruşi în general. Desigur că şi aici – ca şi în cazul Bucovinei – unii autori, respectabili, găsesc, pe drept, şi efecte benefice acestor ocupaţii succesive: modernizarea legislaţiei şi administraţiei (după Regulamentele Organice), sistematizarea Bucureştilor şi a altor oraşe (sub generalul Kiseleff), etc. De fapt, pentru populaţie, pentru ţărani, oastea străină tot o corvoadă, un greu jug de purtat a însemnat. În ziua în care scriu pentru Jupânu’ acest articol, se comemorează groaznicul masacru de la Fîntîna Albă, soldat cu uciderea a 3.000 de români!

Pentru a schimba registrul (prea) sobru, consemnez un efect monden-modernizator al prezenţei îndelungate, repetate a ofiţerilor ţarişti detaşaţi în Principate. Tineri de familie bună, cultivaţi, manieraţi, vorbind franceza, îmbrăcaţi elegant, excelenţi dansatori, aceştia au făcut multe „victime” printre tinerele boieroaice românce. Femei – pe drept – plictisite de monotonia, guta, bătrîneţea şi banalitatea blazaţilor lor soţi „hărăziţi” lor, bărbaţi meniţi lor din naştere de către familiile lor. Măritate cu „moşneagul” bogătaş, de regulă în ciuda voinţei lor. Nişte bărbaţi trecuţi, de regulă îmbrăcaţi cu grele caftane şi cu groase căciuli de blană de bizam (era un semn al rangului lor) chiar şi în plină vară. Astfel încît un biet boier moldovean încornorat de zglobia lui jupâneasă (nu cu unul, ci cu doi „cuceritori” cu galoane şi fireturi) a ridicat revoltat, deşi mă tem că şi oarecum consolat, jalbă către domnitor: Măria-ta, ruşii ne-au stricat femeile!

Dincolo de această faţă oarecum amuzantă a ocupaţiei ruse, documentele şi mărturiile vremii impun un adevăr incontestabil: mult mai disciplinate, trupele ţariste nu au reuşit nici pe departe să „egaleze” în abuzuri de tot soiul, în crime şi violuri „performanţele” – greu de imaginat pentru mijlocul secolului XX – realizate în ţările eliberate cu forţa de Armata Roşie! Nici măcar trupele ruseşti – încă ţariste – aflate în retragere derutată, în disoluţie practic, din cauza evenimentelor provocate în Rusia de bolşevici la finele Primului Război Mondial, nu au produs, pe la noi, atîtea atrocităţi, distrugeri şi drame cît aveau să comită, după un sfert de veac de la victoria lui Lenin, soldaţii „roşii”. Despre o parte din acestea, în ediţia viitoare.

 

Fiţi sociabili!