Atenţie, se deschid norii! Urmează ploi abundente cu picături pe partea dreaptă

Prefectul de Suceava, Florin Sinescu, nu se prea pricepe să rezolve lucruri, în schimb este foarte bun la avertizări. După ce ANM a anunţat un cod galben de vreme rea pentru judeţul Suceava valabil de pe 10 iulie de la ora 18.00 pînă pe 11 iulie la ora 23.00, domnul Sinescu a lansat o avertizare pentru primari: „În conformitate cu prevederile Ordinului MAI nr. 736/2005, pentru intervalul în care a fost instituit codul galben, fiecare unitate administrativ teritorială din judeţ va asigura serviciul de permanenţă. Primarii trebuie să dispună măsuri imediate pentru informarea membrilor Comitetului local pentru situaţii de urgenţă, a populaţiei, a instituţiilor publice şi agenţilor economici”. În primul rînd, primarii ştiu foarte bine ce au de făcut în caz de vreme rea. În al doilea rînd, atenţionarea prefectului a fost publicată în presă pe 11 iulie. Deci, primele ore ale codului galben trecuseră fără ca primarii să fi fost atenţionaţi de prefect. Apoi, în localităţile îndepărtate ale judeţului, ziarul ajunge la prînz, pe seară sau a doua zi. Mai este şi ediţia online a „Monitorului de Suceava”, care apare la ora 11.00. De aceea, Florin Sinescu ar trebui să-i atenţioneze pe primari şi că este de datoria lor să-şi înceapă ziua cu citirea „Monitorului”, pentru a afla dacă sînt atenţionaţi sau nu. Totodată, prefectul ar face bine să transmită preventiv atenţionări, astfel încît zilele cu vreme rea să-i găsească pe primari gata atenţionaţi.

Vestitorul de Suceava

Fiţi sociabili!