Atenţie, pericol de supraveghere! (II)

Să nu fim naivi! Sîntem monitorizați non-stop prin intermediul milioanelor de CCTV-uri, dar și de camerele și microfoanele de pe device-urile utilizate la birou, pe stradă, la shopping, la restaurant, în gări, în aeroporturi, în școli. Uneori chiar și în spa-uri, băi publice, toalete. Absolut tot traficul electronic, convorbirile telefonice, sms-urile, e-mailurile sînt stocate pe megaservere, conform legii, inclusiv cele criptate. Mii de agenți guvernamentali, dar și privați, ne urmăresc comportamentul folosind algoritmi și software-uri extrem de complexe pentru a ne modela și influența comportamentul. Cum? Cel mai facil este telefonul mobil de care nu vă despărțiți nici în cele mai intime locuri (și momente!). Oficial, operatorii de telefonie sînt obligați prin lege să „conecteze” tot traficul la organele abilitate ale statului (Interception Modernisation Programme). Abuzurile sînt frecvente, mandatate de securitatea națională, dar și de coruperea, la nivel de jos, a angajaților de telefonie. Cu cîteva zeci de euro poți cumpăra lista de billing a iubitei. Ca să afli pe cine mai „iubește”. Alți „spioni” muți, dar vigilenți? Iată doar cîțiva, aleși aleatoriu:  autostrăzi căptușite cu aparate fotografice ca parte a sistemelor ANPR (recunoașterea unui număr de înmatriculare); paşapoartele sînt digitalizate și conțin amprentele noastre;  camerele video de pe străzi filmează tot timpul oamenii, fără ca aceştia să conştientizeze acest lucru, etc. Ar fi o iluzie să considerați că sînt vizate doar celebritățile. Nu! Toți. Total și permanent. Unica întrebare e cînd Big Brother va scoate de pe raft datele dumneavoastră și în ce scopuri le va utiliza? Deocamdată – cum „transpiră”, uneori, în presă – giganții Google, Facebook şi Apple „analizează” la greu datele noastre din mesaje, e-mailuri sau convorbiri, pentru a construi algoritmi cît mai complecși în ideea de a modela comportamentul nostru social, pasional și comercial.

Constat, însă, o deosebire esențială între practicile „fratelui cel mare” de azi și cele ale supravegherii persoanei în sistemele totalitare, comuniste. Cu mult mai directe, „personalizate”, orientate țintit spre o anumită latură a activității celui urmărit. Riscînd paradoxul, am putea afirma că practicile „securistice” ale trecutului – la fel de condamnabile, în esență, oricînd și oriunde – aveau un caracter mai uman datorită relației directe, nemijlocite ce se stabilea între „paznic” și cel păzit. Devenit președinte, Havel i-a ales ca gărzi de corp tocmai pe securiștii care-l supravegheaseră înainte. Nimeni nu-mi cunoaște mai bine ca ei obiceiurile, a motivat cehul. Liviu Antonesi, profesorul, poetul, eseistul ieșean (devenit după Revoluție președinte al Consiliului Județean Iași, funcție din care a demisionat –  eu nu cunosc un exemplu similar în toată istoria noastră post-decembristă! – scîrbit de privatizările ilegale care se puneau acolo la cale în anii ’90), pus și el sub supraveghere în 1989, a ieșit cu o sticlă de afinată în stradă după fuga Ceaușeștilor, servindu-i pe „paznicii” lui vigilenți (detașați la Iași dintr-un județ vecin) și anunțînd: gata băieți, s-a terminat!

Uneori asemenea relații erau cu mult mai intime. Soția unui cercetător pasionat de munca sa – dar intrat în vizorul Securității – nu doar că oferea ofițerului de legătură informații complete despre programul și întîlnirile soțului, ci se și culca cu acesta. Motivul: femeia dorea să se răzbune (și) astfel pe bărbatul ei, care, prea ocupat cu lucrările sale, o cam neglija, în ciuda frumuseții și temperamentului ei vulcanic. Greșeală considerată de neiertat de către fermecătoarea și foarte activa – orice accepțiune a cuvîntului este validă! – informatoare la Secu.

Apropos de supraveghere – discretă, dar constantă, inclusiv telefonică – notez, cu titlu de anecdotă adevărată, relatarea unui „urechist”, ofițer însărcinat cu ascultarea și înregistrarea convorbirilor celor trecuți pe o listă mereu refăcută, pe care se întâlneau persoane considerate „suspecte” cu oameni avînd diferite funcții politice, manageriale ori politice. Ei bine, omul mi-a mărturisit – evident, fără a da nume – cît de șocat era uneori cînd asculta – cu căștile pe urechi – dialogurile și confidențele unor „jucăușe” neveste de șefi de diverse categorii, inclusiv nomenclaturiști de nădejde, de diferite ranguri. Nu doar limbajul licențios – în total contrast cu demagogicul „cod al eticii și echității socialiste” – era de-a dreptul scandalos, ci și practicile erotice mărturisite prietenelor ori amanților. Dar… hai să dăm acelor femei de activiști și neveste de șefi de tot felul dreptul la viață și… plăcere! „Tovarășii lor de viață” – se pare că nu obligatoriu și de… pat! – adesea mai în vîrstă decît ele, erau, firesc, prea ocupați cu construirea socialismului ca să-și mai poată investi energiile sleite în satisfacerea propriilor consoarte. C’est la vie!

 

Fiţi sociabili!