Atenţie, pericol de supraveghere! (I)

Aflăm, ne însușim, zilnic, cuvinte, sintagme noi! De pildă, „Panopticon” provine de la termenul inventat  în sec. XIX de Jeremy Bentham pentru a desemna o închisoare în care prizonierii sînt – și, mai ales, se simt, trebuie să se simtă! – monitorizați permanent dintr-un punct strategic, central al acesteia. Este un concept care semnifică supravegherea totală, ori, mai clar, sistemul generalizat de dominare a individului prin supraveghere neîncetată. Stăpînirile moderne – ajutate de progresul tehnic – sînt caracterizate de înregimentare, dresare, programare a minții umane. În final – ca o consecință dorită – prin „educare” și „informare” se ajunge la nivelare prin aducerea populației la un numitor comun. Prin contabilizare, fişare, identificare a intimității personale.

De pildă, filosoful Michel Foucault, sesizase demult că principiul de funcţionare al puterii moderne înlocuieşte sabia ca instrument de impunere asupra persoanei cu mult mai eficienta dominare a individului prin supraveghere (și prin teama subsecventă, insidios indusă – n.a.). „Panopticonul” este o închisoare construită în așa fel încât „un singur paznic poate supraveghea toate mişcările tuturor prizonierilor”. Vizibilitate maximă, expunere totală a prizonierilor, care nu mai sînt ținuți în frică de o instanță anonimă ce (și) te pedepsește din cînd în cînd, ci de Puterea cea totală care te urmărește zi şi noapte (vezi „brățările” de monitorizare, obligatorii pentru pușcăriașii grațiați condiționat!).

Foucault – un vizionar! – vedea societatea modernă ca o astfel de carceră în care individul, din pruncie pînă la moarte, este supravegheat, crescut, acomodat, educat, îndrumat în cadrul unui sistem programat. Într-adevăr, „principiul panopticonului”, cel al supravegherii neîncetate şi permanente, arată deosebirea fundamentală dintre puterea modernă şi cea din vechime, care se exercita cu sabia, cu forța, totuși… printr-o judecată a culpei tale personale, şi nu prin această teamă difuză, inoculată azi prin ideea „supravegherii perpetue”. Sabia era, în vechime, utilă și folosită pentru păstrarea ordinii, pentru pedepsirea „greșiților”. Pedeapsa avea – adesea – un caracter de forță brutală (pedepse prin tortură, prin tot felul de instrumente – crucea, roata, etc.), dar era periodică, personalizată, motivată pe drept ori prin abuz. Și – repet – individuală! Au existat însă şi atunci, în vechime, tendinţe, manifestări timpurii şi anticipatorii ale unei maladii omniprezente azi – „autozeificarea”, adică tendinţa irepresibilă a liderilor – indiferent de nivelul, de puterea lor – de a impune ascultarea prin forţă, închinarea umilă… la (un) om.

Societatea modernă cunoaşte, aşadar, o putere care se perpetuează într-un mod cu totul deosebit, după cum profeţeşte proorocul Daniel. Sabia este înlocuită cu închisoarea perpetuă, cu șantajul ordinar, iar, la limită, cu sistemul concentraţionar, stîngaci deghizat în sistem social şi politic reglator (cum ne-au dovedit dictaturile secolului XX). Iar nebunia auto-zeificării îmbracă haina binelui umanist în care chipul de aur şi împăratul roman, binefăcător, se regăsesc în chipul omului pentru care se construieşte un nou Babilon.

„Nu am nimic de ascuns” este o replică pe care o auzim frecvent de la cei cărora nu le pasă de dezvoltarea exponențială a tehnologiilor de supraveghere totală. Greșit! Pericolul sistemelor tot mai avansate de supraveghere, generalizate în sistemul public de transport, şosele, oraşe, internet şi multe alte programe guvernamentale, nu mai poate fi ignorat. Astfel, pe măsură ce tehnologia avansează, intimitatea noastră este pe cale de dispariție. Big-Brotherul modern, super-sofisticat și atotputernic, este cu atît mai înfiorător cu cît este anonim, unipersonal, aproape imposibil de controlat și aflat în slujba unor instituții ori grupuri de putere și persoane neidentificate. Scandalul interceptărilor neautorizate și al protocoalelor secrete între diferite instituții de forță românești nu a ridicat decît o mică parte a cortinei nebuloase ce acoperă asemenea practici neortodoxe și principial imorale. Posibilitatea de a „spiona” pe altul devine tot mai „democratică” și ieftină, fiind accesibilă tot mai multor persoane interesate, nu doar celor îndreptățite prin lege.

Cîteva exemple. Prin intermediul iTunes, în perioada 2008-2011, se putea foarte ușor implementa „un căluț” în toate device-urile Apple, inclusiv iPhone. Acum se pare că și procesoarele Intel au lăsat „ușa din spate” deschisă. Prin intermediul aplicațiilor pe care le puneți pe telefon, în mod special jocuri care vă cer acces la video, microfon, e-mailuri, date personale etc. Copiii se joacă cu telefonul dumneavoastră? Bref: este vorba, de fapt, despre pierderea libertăţii într-o societate care se autodefineşte a fi mai liberală şi mai libertină decît oricare alta.

 

Fiţi sociabili!